Art. 1108 Noul cod civil Felurile acceptării Acceptarea moştenirii Transmisiunea moştenirii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 2-a
Acceptarea moştenirii
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 2-a
Acceptarea moştenirii
Art. 1108
Felurile acceptării
(1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
(2) Acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor.
| ← Art. 1107 Noul cod civil Acceptarea moştenirii de către... | Art. 1109 Noul cod civil Înregistrarea actelor de acceptare... → |
|---|
1. Succesibilul care a acceptat moştenirea este considerat că a acceptat-o pentru totdeauna, conform principiului semel heres, semper heres. Prin urmare, declaraţia de renunţare la succesiune după acceptarea ei este lipsită de orice efect juridic. în speţă, prima instanţă a respins acţiunea prin care reclamantul solicita anularea certificatului de succesiune vacantă în temeiul căruia imobilul din litigiu a fost trecut în proprietatea statului. Recursul a fost însă admis, iar sentinţa modificată, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de succesiune vacant,
Citește mai mult
şi nu o nulitate relativă, cum considerase prima instanţă. în acest sens, s-a reţinut că reclamantul a fost singurul moştenitor rezervatar, care în anul 1950 a acceptat succesiunea prin declaraţie expresă şi a plătit impozitele până în anul 1965, când s-a emis certificatul de succesiune vacantă pe motiv că cei trei moştenitori rezervatari au renunţat la succesiune prin declaraţii scrise. Cum declaraţia de renunţare nu era de natură să producă niciun efect juridic, greşit s-a luat act de ea şi s-a eliberat certificatul respectiv, de succesiune vacantă (Trib. Bucureşti, s. o IV-a civ., dec. nr. 1325/1992, în C.P.J. civ. 1992, p. 165-166).2. Locurile de înmormântare din cimitirele proprietate de stat se concesionează prin acte administrative, titularul dobândind un drept real de folosinţă asupra locului deînmormântare pe durata concesiunii. Acest drept real de folosinţă este un element activ în patrimoniul persoanei titulare a concesiunii şi nu poate trece în alt patrimoniu decât printr-unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii, între care prin succesiune. Prin urmare, în caz de moarte a concesionarului, dreptul se transmite succesorilor săi. Aceasta implică, însă, existenţa calităţii de moştenitor, pe care nu o poate avea decât persoana cu vocaţie la succesiune şi care acceptă succesiunea. Dacă această din urmă persoană nu acceptă moştenirea, ea nu are calitate de moştenitor şi, în consecinţă, nici posibilitatea legală de a dobândi vreun element din succesiune, cum este şi dreptul de folosinţă asupra locurilor de înmormântare (Trib. Suprem, dec. nr. 106/1980, în R.R.D. nr. 1/1981, p. 65). Notă. Indiferent de poziţia pe care moştenitorii o au asupra moştenirii propriu-zise, ei dobândesc dreptul de concesiune asupra locurilor de înmormântare, dovedindu-şi vocaţiunea succesorală, legală sau testamentară. Bineînţeles, un moştenitor este liber să renunţe la dreptul de concesiune, în care caz acest drept rămâne în continuare asupra moştenitorilor nerenunţători. Ca atare, drepturile de concesiune asupra locurilor de înmormântare trebuie să figureze în certificatul de moştenitor. Locurile de înmormântare pot fi transmise de către concesionar prin acte între vii, cu titlu gratuit, numai către soţul, soţia, ascendenţii sau descendenţii concesionarului. De asemenea, ele pot fi transmise prin succesiune moştenitorilor legali ai concesionarului, caz în care dovada calităţii de moştenitor se face cu acte de stare civilă, sau prin succesiune testamentară, caz în care această dovadă se face cu actul judecătoresc de trimitere în posesie.
3. Toate drepturile şi obligaţiile cu conţinut patrimonial se transmit, în virtutea legii, de la defunct la moştenitorii săi (fii) conform regulilor devoluţiunii legale. Momentul în care a operat această transmisiune a fost cel al morţii lui de cuius, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 688 C. civ. 1864 (art. 1114 NCC. n.n.j. Cei doi moştenitori au dobândit cote egale din moştenire încă de la data deschiderii succesiunii (data morţii lui de cuius), respectiv cota ideală de 1/2 din fiecare drept real sau de creanţă aflat în patrimoniul defunctului. Actul de dispoziţie încheiat de unul dintre coindivizari, înaintea partajului, cu privire la un bun determinat din succesiune, s-ar fi putut desfiinţa cu efect retroactiv în cazul în care bunul respectiv ar fi căzut în lotul altui coindivizar, fiind deci un act valabil, dar supus unei condiţii rezolutorii. Cum în speţă cei doi succesori (fraţi) au decedat înainte de a se proceda la ieşirea din indiviziune, iar patrimoniile lor succesorale se confundă în prezent într-un singur patrimoniu, nu se mai poate pune problema partajului succesoral. însă actul încheiat de unul dintre coindivizari este valabil în limita cotei de 1/2 de care acesta putea dispune la data încheierii lui. Pentru cealaltă cotă de 1/2, actul este nul pentru lipsa consimţământului titularului dreptului. Una dintre condiţiile de valabilitate a consimţământului este aceea ca hotărârea de a încheia actul să fie manifestată în exterior, adică exteriorizată. Fiind vorba despre un act de înstrăinare a unui imobil, compus din teren şi construcţii, consimţământul trebuie exprimat expres şi în formă autentică. De asemenea, consimţământul trebuie să fie exprimat în momentul încheierii contractului. Deşi actul juridic invocat este lovit de nulitate parţială (în ce priveşte cota unuia dintre moştenitori) pentru considerentele reţinute mai sus, manifestarea de voinţă produce efecte ca acceptare a succesiunii - art. 689 C. civ. 1864, potrivit principiului conversiunii actului juridic (C.A. Tg. Mureş, s. civ., dec. nr. 985/2000, nepublicotă).
4. Introducerea de către soţia supravieţuitoare a unei acţiuni prin care a solicitat constatarea calităţii sale de unică moştenitoare şi întinderea masei exprimă intenţia acesteia de a-şi apropria numai pentru sine masa de împărţit şi a-şi adjudeca numai pentru sine calitatea de erede, acţiune care, exercitată în termenul de opţiune succesorală, are semnificaţia juridică a unui act de acceptare [C.A. laşi, dec. civ. nr. 469/1998, în C.P.J.C.A. laşi 1998, p. 43-44).
5. Recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a verificat susţinerea lor că au folosit cota-parte indiviză ce le aparţinea din imobilul succesoral, acceptând, în acest mod, tacit succesiunea şi a luat în considerare declaraţia de acceptare a succesiunii, depusă de reclamantă după închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe. Momentul depunerii înscrisului autentic privind acceptarea expresă a succesiunii în termenul legal este lipsit de relevanţă, esenţială fiind împrejurarea dacă manifestarea de voinţă este valabilă sau nu. Fiind vorba de o împrejurare constatată de notarul instrumentator, în cadrul atribuţiilor sale legale, ea nu ar fi putut contestată decât prin înscriere în fals, în caz contrar având valoare probatorie deplină. Critica privind acceptarea tacită a succesiunii de către intervenientul-recurent a fost respinsă, fiindcă, pe de o parte, continuarea folosinţei unei părţi din imobil şi după decesul coproprietarului este lipsită de expresivitate probatorie în sensul acceptării tacite, iar, pe de altă parte, folosinţa unui lucru comun nu reprezintă, în sine, un act de acceptare, decât dacă s-ar fi făcut dovada că această folosinţă continuată exprimă voinţa posesorului de a o exercita în calitate de moştenitor, ceea ce nu s-a demonstrat (C.A. Braşov, dec. civ. nr. 138/R/1995, în C.P.J.C.A. Braşov 1995, p. 19-20).
6. Potrivit art. 689 C. civ. 1864, pentru acceptarea tacită a succesiunii este necesară voinţa succesibilului de a accepta succesiunea, materializată în acte sau fapte din care să rezulte intenţia lui neîndoielnică de a culege moştenirea. Prin urmare, dacă actul este echivoc, putând duce la o altă interpretare, îndeplinirea lui nu duce la consecinţa acceptării tacite a succesiunii. Suportarea cheltuielilor de înmormântare a defunctei nu constituie un act de acceptare a succesiunii, deoarece nu are semnificaţia juridică a unui act de administrare, folosinţă, conservare ori de dispoziţie asupra masei succesorale, ci pe aceea a unui act moral (C.A. laşi, dec. civ. nr. 919/2001, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2001, p. 105).
2. Textul art. 1114 NCC prevede că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia; legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile şi sarcinile
Citește mai mult
moştenirii (cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1114 alin. (3) NCC) (îndrumar notarial, voi. I, p. 418).3. Acceptarea expresă trebuie să îndeplinească două condiţii: a) succesibilul trebuie să îşi însuşească în formă scrisă calitatea de moştenitor; b) din înscrisul respectiv să rezulte că înţelege să îşi exercite drepturile succesorale, dobândind ceea ce i se cuvine în virtutea legii sau testamentului (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 633).
4. Legiuitorul a înlăturat acceptarea orală, atât pentru ca succesibilul să nu fie legat printr-un cuvânt rostit la întâmplare, cât şi pentru a evita dovada cu martori a unei acceptări date prin viu grai (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 286-288).
5. înscrisul acceptării poate fi chiar şi o simplă scrisoare adresată unui alt moştenitor sau unui creditor al succesiunii din care însă trebuie să rezulte, neîndoielnic, voinţa succesibilului de a accepta moştenirea. Nu este obligatoriu ca înscrisul să fie întocmit special pentru acceptarea succesiunii, putând ca aceasta să se facă printr-un înscris întocmit în alt scop (o se vedea D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, voi II, Bucureşti, 1926, voi. III, partea a ll-a, p. 236; 6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 633).
6. Rezultă că pentru valabilitatea acestui act juridic trebuie ca: a) manifestarea de voinţă a moştenitorului să fie constatată numai printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, nefiind posibilă o acceptare verbală; b) succesibilul trebuie să îşi fi însuşit, în mod neechivoc, titlul sau calitatea de moştenitor (din înscris trebuie să rezulte că succesibilul înţelege să îşi exercite drepturile şi să îşi asume obligaţiile rezultate din calitatea sa de moştenitor) (6. Boroi, L Stânciulescu, Instituţii, p. 633).
7. Acceptarea voluntară tacita rezultă din acte sau fapte pe care succesibilul n-ar fi putut să le facă decât în calitatea sa de moştenitor acceptant, adică să fie vorba de acte juridice din care să rezulte că a înţeles să accepte moştenirea. Din acest punct de vedere, poate fi vorba de acte juridice cu privire la bunuri succesorale singulare şi cu privire la bunuri succesorale în sens de universalitate (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 286-288).
8. Esenţa acceptării tacite o constituie manifestarea intenţiei neîndoielnice de a accepta moştenirea. Când un asemenea act este echivoc, adică în măsură să primească şi o altă interpretare, el nu mai valorează cu o acceptare tacită (V. Stoica, Dreptul la moştenire, p. 286-288).
9. Prin dispoziţiile art. 1108 alin. (3) NCC, au fost instituite două condiţii pentru acceptarea tacită a moştenirii: a) actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor; b) actul îndeplinit să presupună neapărat intenţia de a accepta (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, P- 633).
10. Acceptarea expresă a moştenirii poate fi făcută şi prin reprezentant (respectiv cu încuviinţarea lui şi a autorităţii tutelare), inclusiv printr-un mandatar împuternicit în formă scrisă şi cu procură dată special pentru acceptarea moştenirii. Asemănător acceptării exprese, acceptarea tacită poate fi făcută şi prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar convenţional împuternicit special să facă acte de acceptare tacită a moştenirii. Mandatarul poate fi şi un comoştenitor împuternicit să facă acte de acceptare tacită şi pentru ceilalţi moştenitori (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 413-414).
11. în actuala reglementare, acceptarea succesiunii de către minor se face cu încuviinţarea părintelui sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă (îndrumar notarial, voi. I, p. 418).
12. Acceptarea poate fi tacită nu numai în cazul moştenirii legale, ci şi în cazul moştenirii testamentare, caz în care legatarul nu trebuie să acţioneze ocult, ci aducând la cunoştinţa celor interesaţi testamentul din care rezultă vocaţia sa la moştenire (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 413-414).
„L'acceptation peut etre expresse ou tacite : elle est expresse quand on prend le titre ou la qualite d'heritier dans un acte authentique ou prive ; elle est tacite quand l'heritier fait un acte qui suppose necessairement son intention d'accepter et qu'il n'aurait droit de faire qu'en sa qualite d'heritier”.
ce a devenit prin reforma succesorală franceză din 2006 art. 782 fr. -
„L'acceptation pure et simple peut
Citește mai mult
etre expresse ou tacite. Elle est expresse quand le successible prend le titre ou la qualite d'heritier acceptant dans un acte authentique ou sous seing prive. Elle est tacite quand le successible saisi fait un acte qui suppose necessairement son intention d'accepter et qu'il n'aurait droit de faire qu'en qualite d'heritier acceptant".Pentru alineatul terţ a fost avut în vedere şi art. 476 it. -
"Art. 476 - Accettazione tacita. L'accettazione e tacita quando il chiamato all'ereditâ compie un atto che presuppone necessariamente la sua volontâ di accettare e che non avrebbe il diritto di fare se non nella qualitâ di erede."
Art. 39 alin. (1) NCC – Situaţia minorului căsătorit
Art. 40 NCC – Capacitatea de exerciţiu anticipată
Art. 41 NCC – Capacitatea de exerciţiu restrânsă
Art. 43 alin. (1) şi (2) NCC – Lipsa capacităţii de exerciţiu
Art. 143 NCC – Reprezentarea minorului
Art. 144 alin. (2) NCC – Regimul juridic al actelor de dispoziţie
Art. 145 alin. (1) şi (2) NCC – Autorizarea instanţei de tutelă
Art. 146 alin. (1) şi (2) NCC – Încuviinţarea şi autorizarea actelor minorului care a împlinit vârsta de 14 ani
Art. 171 NCC – Aplicarea regulilor de la tutelă şi interzişilor judecătoreşti
Art. 172 NCC –
Citește mai mult
Actele încheiate de cel pus sub interdicţie judecătoreascăArt. 209 NCC – Data dobândirii capacităţii de exerciţiu
Citește mai mult
alin. (3) NCC].Acceptarea succesiunii de către minor se face cu încuviinţarea părintelui sau, după caz, şi a tutorelui şi cu încuviinţarea instanţei de tutelă.