Art. 1120 Noul cod civil Forma renunţării Renunţarea la moştenire Transmisiunea moştenirii

Sotia mea a decedat ia 20 august 2018. Mostenitori legali sunt eu si unicul nostru fiu. Intrucat el traieste in strainatate si pt a simplifica procedurile, de comun acord am hotarat ca el sa faca o declaratie notariala de renuntare la succesiune. Aceasta a fost facuta in data de 28 august 2019, dupa implinirea termenului de optiune succesorala de 1 an de la data decesului sotiei. Intrebari-
1. Renuntarea este valabila daca a fost facuta in afara termenului de optiune succesorala?
2. Daca totusi renuntarea este valabila, desi a fost facuta in afara termenului de obtiune succesorala, in ce conditii fiul meu o poate retracta?

Buna ziua.
Care este procedura prin care pot renunta la calitatea de mostenitor? Mentionez faptul ca am dobandit calitatea de mostenitor, in urma efectuarii succesiunii, in urma cu 6 ani, dupa decesul ambilor parinti.
Multumesc.

Bună ziua ași dori să aflu cum pot renunța la moștenire c
ît mar costa mulțumesc

Buna seara.
Am o intrebare: un succesor poate renunta la un bun din mostenire fara a fi nevoit sa renunte la toate? Adica in cazul meu , pot renunta la o cladire (magazin)in favoarea mamei vitrege,dar sa benficiez in urma succesiunii de celelalte bunuri de mostenit?
Multumesc

Declaraţie de renunţare la moştenire instrumentată de un notar din Statele Unite ale Americii

Potrivit art. 1120 alin. (2) din Codul civil declaraţia de renunţare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. Astfel, în speţă, deşi declaraţia a fost dată în termenul de opţiune succesorală, ea nu a fost întocmită în formă autentică şi nici nu a fost instrumentată de un notar public român sau la o misiune diplomatică ori un oficiu consular al României. Faţă de cerinţele

Citește mai mult

impuse de procedura autentificării înscrisul este îndeplinit sub forma legalizării de semnătură. Mai menţionăm că un astfel de înscris trebuie să conţină apostila prevăzută de Convenţia de la Haga din 1961.

Dar întrucât, la data întocmirii declaraţiei, termenul de 1 an de la data deschiderii succesiunii fusese depăşit, pe baza înscrisului respectiv se poate constata neacceptarea succesiunii.

Art. 1120 mentioneaza ca declaratia de renuntare la succesiune se face la orice notariat si la ambasade sau consulate in strainatate. Conventia de la Haga stabileste ca orice notar din strainatate poate autentifica declaratia, cu conditia ca ea sa fie apostilata de Secretariatul de Stat unde cel ce da declaratia are domiciliu. Notarii din Romania cer ca declaratia sa fie facuta numai la consulat; In US o asemenea cerinta implica costuri foarte ridicate pentru cel ce face declaratia, pentru ca trebuie sa zboare la Washington.Aderarea la Conventia de la Haga a fost aprobata de Romania prin lege, ce comentarii aveti pe aceasta problema.

Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2012 la art. 1120, consecvent fiind cu principiul enunţat la art. 13 potrivit căruia renunţarea la drept nu se prezumă, stipulează că renunţarea la moştenire nu se presupune, cu excepţia cazurilor în care, în procedurile (notariale sau judiciare) de dezbatere a moştenirii, operează prezumţia legală de renunţare (art. 1112 şi art. 1113 alin. 2).

Consecinţa firească a acestei viziuni este aceea că o persoană care, având calitatea de succesibil, nu optează în termenul de opţiune succesorală şi stă în pasivitate nu pierde calitatea de moştenitor ci

Citește mai mult

dimpotrivă, o dobândeşte.

De aici, porneşte evidenta preocupare a notarilor cu privire la rezolvarea cauzei succesorale în cazul în care, după expirarea termenului de opţiune succesorală, cel care a avut calitatea de succesibil (dar nu mai deţine din punct de vedere teoretic această calitate definită de art. 1100 alin. 2 din Codul civil, deoarece nu şi-a exercitat deloc dreptul de opţiune în termenul legal şi în lipsa unui text expres este teoretic considerat moştenitor) se prezintă la biroul notarial din proprie iniţiativă sau citat şi declară că nu doreşte să-l moştenească pe defunct.

Este de observat că numai în cazul în care, ca urmare a citării nu s-ar prezenta în faţa notarului, ar fi prezumat de lege renunţător nu şi în cazul în care, de bună-credinţă fiind şi animată de dorinţa de a preîntâmpina orice litigiu ulterior, persoana respectivă vrea să-şi exprime în faţa notarului, în cadrul dezbaterii procedurii succesorale sau independent de aceasta, dorinţa de a nu fi moştenitorul defunctului.

Această poziţie faţă de succesiune este pe deplin acceptată de Codul civil care, la art. 1106 enunţă principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire care i se cuvine.

Practica notarială din vremea aplicării Codului civil de la 1864, care a beneficiat la începuturile ei de consilierea unor eminenţi jurişti, a găsit o soluţie nereglementată expres în vreun text legal dar, în consonanţă deplină cu probele administrate în procesul civil. Această soluţie a permis rezolvarea unui mare număr de cauze succesorale, în deplină concordanţă cu voinţa părţilor implicate în procedura succesorală notarială fără a fi cenzurată de instanţele de judecată care, implicit, au validat-o ca fiind justă.

înscrisul în conţinutul căruia persoana cu vocaţie la moştenirea unui defunct declară că nu a făcut acte de acceptare a succesiunii în termenul de opţiune prevăzut de art. 700 Cod civil şi înţelege să rămână străină faţă de acea succesiune avea valoarea proba-torie a unei mărturisiri. Mărturisirea în cazul litigiului având ca obiect dezbaterea succesiunii, se obţinea ca urmare a administrării probei cu interogatoriu, în condiţiile art. 218-225 C. pr. Civil iar în cazul procedurii succesorale notariale, se obţinea ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a celui chemat la moştenire, exprimate în faţa notarului prin declaraţia autentificată de acesta.

Viziunea legiuitorului noului Cod civil este aşa cum arătat mai sus oarecum consecventă cu principiile din fosta reglementare deşi în ultimul proiect întocmit anterior adoptării era stipulat expres faptul că în caz de inacţiune şi dezinteres din partea celui cu vocaţie la o succesiune, acesta era prezumat acceptant ceea ce ar fi făcut cu neputinţă soluţionarea multor cauze succesorale prin procedura notarială. Cum s-ar fi putut realiza convenţia referitoare la recunoaşterea reciprocă a calităţii de moştenitor, componenţa masei succesorale şi întinderea drepturilor moştenitorilor în lipsa unora dintre aceştia?

Ca urmare a propunerilor făcute de Uniunea Naţională a Notarilor Publici s-a ajuns la varianta actuală, în care pasivitatea, persistentă şi ca urmare a citării, are ca efect aplicarea prezumţiei de renunţare. Numai că recunoaşterea expresă a propriei inacţiuni şi a dezinteresului faţă de o succesiune nu mai are efectul din epoca fostei reglementări ci efectul contrar.

Acesta este motivul pentru care a apărut în Legea nr. 36/1995 art.73 alin. 8 cu următorul conţinut Declaraţia dată peste termenul de opţiune prin care un succesibil declară că nu şi-a însuşit calitatea sau titlul de moştenitor în termenul prevăzut la art. 1103 din Codul Civil şi înţelege să renunţe la succesiune se înscrie la RNNEOS.

Prin urmare, în prezent, declaraţia pe care notarul o poate instrumenta într-un astfel de caz, trebuie să aibă un conţinut diferit faţă de cea utilizată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil şi să se refere expres la faptul că persoana cu vocaţie la succesiunea defunctului nu înţelege să-şi însuşească calitatea de moştenitor, această manifestare de voinţă fiind concordantă cu principiul mai sus enunţat.

Consider că o astfel de declaraţie poate fi exprimată doar dacă acea persoană nu a dat deja o declaraţie de acceptare a succesiunii în termenul de opţiune succesorală, conform art. 1108 alin. 2 deoarece declaraţia de acceptare a succesiunii, apreciem că a rămas irevocabilă şi potrivit reglementărilor Noului Cod civil.

Doresc să fac unele observaţii referitoare la această problemă deoarece s-a exprimat în practică opinia potrivit căreia acest efect nu ar mai exista din moment ce în noua reglementare eredele răspunde faţă de creditori în limita activului cules şi nu mai operează confuziunea dintre patrimoniul său şi patrimoniului defunctului . Se susţine ca argumentare a acestei opinii că cea mai importantă raţiune a irevocabilităţii acceptării a fost aceea de a proteja interesul creditorilor care se puteau îndestula şi din bunurile eredelui dacă acesta nu se punea la adăpost faţă de o astfel de eventualitate prin acceptarea sub beneficiul de inventar şi din moment ce, nu mai există acest efect, implicit nici principiul irevocabilităţii acceptării nu mai este actual.

Argumentele menţinerii efectului irevocabil al acceptării sunt următoarele:

- deşi Codul a avut în vedere o reglementare destul de detaliată, în unele privinţe chiar exhaustivă a multor instituţii din materia succesiunilor, la art. 1123 s-a referit expres doar la revocarea renunţării, în materia acceptării nefiind vreo referire expresă la această posibilitate;

- în lipsa unei reglementări exprese, care să constituie o excepţie de strictă interpretare, precum cea invocată mai sus, în cazul declaraţiei de acceptare a succesiunii se aplică regulile generale din materia actului juridic unilateral, acesta fiind de principiu irevocabil şi doar, prin excepţie revocabil (vezi testamentul, procura, renunţarea la moştenire, promisiunea publică de recompensă etc.);

- art. 1114 Cod civil stipulează imperativ că acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului, prin urmare, din moment ce succesibilul a optat în sensul acceptării, teoretic, în patrimoniul său a operat transmisiunea moştenirii cu efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii ceea ce presupune dobândirea unor drepturi şi obligaţii de care moştenitorul nu se mai poate deroba.