Art. 1122 Noul cod civil Renunţarea frauduloasă Renunţarea la moştenire Transmisiunea moştenirii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 3-a
Renunţarea la moştenire
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 3-a
Renunţarea la moştenire
Art. 1122
Renunţarea frauduloasă
(1) Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea.
(2) Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.
| ← Art. 1121 Noul cod civil Efectele renunţării Renunţarea la... | Art. 1123 Noul cod civil Revocarea renunţării Renunţarea la... → |
|---|
1. Acţiunea prin care, în temeiul art. 699 C. civ. 1864, creditorul persoanei care a renunţat la o succesiune în paguba lui solicită instanţei judecătoreşti să fie autorizat să o accepte el - în locul debitorului - este o acţiune personală, chiar dacă masa succesorală se compune exclusiv din imobile şi, ca atare, se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani (în prezent, 3 luni, n.n.) (Trib. jud. Suceava, dec. nr. 21/1985, în R.R.D. nr. 5/1985, p. 73).
2. Dacă debitorul unei întreprinderi renunţă la o succesiune pentru a rămâne insolvabil, unitatea păgubită prin această
Citește mai mult
renunţare poate lua autorizaţia justiţiei ca să accepte succesiunea pentru debitorul ei, renunţarea fiind anulată până la concurenţa creanţei (art. 699 C. civ. 1864) (Trib. Banat, dec. nr. 639/1966, în R.R.D. nr. 1/1968, p. 121-126).Citește mai mult
Instituţii, p. 640).2. Cei dintâi interesaţi să ceară anularea unei renunţări sunt creditorii defunctului, în cazul când pasivul ereditar ar întrece activul. Prin efectul acceptării, patrimoniul moştenitorului s-ar confunda cu masa succesorală şi, în consecinţă, drepturile creditorilor defunctului s-ar putea întinde şi asupra altor bunuri decât cele ereditare. Cu toate acestea, dacă renunţarea a fost făcută cu respectarea formelor prescrise de art. 695 C. civ. 1864, creditorii succesiunii n-au nicio posibilitate de a ataca, spre a obţine anularea ei (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Băicoianu, Tratat, voi. III, p. 299-301).
3. Dacă renunţarea este frauduloasă şi este inspirată numai de ideea de a frustra pe creditori, aceştia pot cere în locul şi în numele moştenitorului renunţător, anularea renunţării. într-adevăr, transmiterea proprietăţii în persoana succesibilului chemat are loc de drept, prin efectul deschiderii succesiunii şi în baza vocaţiei sale legale. Dacă succesibilul renunţă, el înstrăinează un drept, care îi era deja dobândit şi în acelaşi timp, el micşorează gajul creditorilor săi proprii, astfel încât este normal ca aceştia să aibă exerciţiul acţiunii pauliene (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 299-301).
4. în privinţa posibilităţii de a cere anularea renunţării, trebuie să facem distincţie după cum creditorii păgubiţi uzează de calea art. 974 C. civ. 1864 (art. 1560 NCC, n.n.J sau de cea a art. 975 C. civ. 1864 [art. 1562 NCC, n.n.). Dacă renunţarea este definitivă şi consacrată prin faptul că alţi succesibili au acceptat moştenirea în locul renunţătorului, creditorii sunt obligaţi a ataca propriu-zis renunţarea pe calea acţiunii pauliene, în virtutea art. 975 (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 299-301).
5. Pentru a dobândi câştig de cauză, creditorii vor fi ţinuţi să dovedească frauda, adică faptul că renunţarea a fost făcută în mod conştient cu scopul de a le prejudicia interesele. Această condiţie este esenţială. Aşadar, dacă ar fi fost făcută cu bună-credinţă, acţiunea pauliană a creditorilor va fi inoperantă. Cât despre intenţia de a frauda, se cere a fi dovedită numai când renunţarea ar fi intervenit în favoarea comoştenitorilor renunţătorului sau suc-cesibililor subsecvenţi, şi cu titlu oneros. Această dovadă nu mai este necesară, conform principiilor care guvernează acţiunea pauliană, dacă renunţarea afectează forma unui act cu titlu gratuit (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Băicoianu, Tratat, voi. III, p. 299-301).
6. în vechea reglementare termenul de introducere a acţiunii era de 3 ani, chiar dacă moştenirea se compunea din imobile, spre deosebire de noul Cod civil, unde termenul s-a micşorat la 3 luni (îndrumar notarial, voi. I, p. 428).
Practica şi autorii sunt unanimi în a vedea în art. 699 C. civ./art. 1122 noul Cod Civil o aplicare a acţiunii pauliene. Adăugăm că la art. 699 C. civ. / 1122 noul Cod
Citește mai mult
Civil avem o aplicaţie particulară a respectivei acţiuni. Faţă de regimul său de drept comun (art. 975 C. civ./1562 alin. 2 noul Cod Civil), în cazul revocării pauliene a unei renunţări frauduloase, nu se pune problema participării terţilor dobânditori la fraudă: renunţarea nu poate fi decât pur abdicativă, iar coerezii sau erezii subsecvenţi dobândesc în virtutea legii (sau testamentului) şi cu titlu gratuit -deci cunoaşterea fraudei de către aceştia este irelevantă.O primă controversă priveşte efectul admiterii acestei acţiuni promovate de creditorul succesibilului: are sau nu are loc prin aceasta o acceptare a moştenirii, făcută chiar pe cale oblică de către creditorul reclamant? Soluţia corectă pe vechiul cod ni se pare a fi un răspuns negativ: renunţarea frauduloasă este inopozabilă reclamantului, bunurile reîntorcându-se în patrimoniul succesibilului numai printr-o ficţiune grefată pe raporturile dintre creditor şi terţii dobânditori. Altfel spus, admiterea acţiunii pauliene permite creditorului reclamant (şi numai acestuia) să îşi recupereze creanţa din bunurile ce ar fi revenit succesibilului dacă ar fi acceptat moştenirea. Ultimul a fost şi râmăne un renunţător, încât eventualul excedent rămas după satisfacerea creditorului îndreptăţit va rămâne dobândit coerezilor sau erezilor subsecvenţi, beneficiari ai renunţării.
Către aceeaşi rezolvare se îndreaptă şi noul Cod, care a dorit să simplifice lucrurile. Observăm că alineatul secund al art. 1122 noul Cod Civil prevede că „admiterea acţiunii. în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia", iar art. 1562 alin. 1 şi 1565 noul Cod Civil declară inopozabilă creditorului reclamant şi creditorilor intervenienţi repudierea dovedită a fi frauduloasă. Se vede clar din text că nu este vorba de acceptare, ci de producerea efectelor acceptării în măsura în care creditorul fraudat are nevoie să-şi recupereze creanţa. Soluţia nu s-a schimbat deci: renunţătorul fraudulos nu devine acceptant, nici creditorul nu poate opta pentru acceptarea moştenirii pe cale oblică73, ci doar admiterea acţiunii revocatorii produce - în limita creanţei şi numai faţă de creditorul(-ii) reclamant(-ţi) - efecte specifice unei acceptări pentru a repara prejudiciul încercat de creditor. Spre deosebire de regimul de drept comun al acţiunii pauliene, la alineatul întâi al art. 1122 NCC se instituie un termen de prescripţie de trei luni de la cunoaşterea faptului prejudiciabil, faţă de cel de un an prevăzut la art. 1564 noul Cod Civil.
Concluzia acestei prime controverse a fost formulată în 1912 de către Dimitrie Alexandresco:
„Creditorii care au izbutit, prin acţiunea pauliană, a revoca renunţarea făcută de debitorul lor, vor fi deci autorizaţi a primi moştenirea. Ei n’o primesc însă în locul şi în rândul renunţătorului", după cum se exprima art. 699 C. civ., „pentru că renunţarea rămânând validă în privinţa moştenitorului care a făcut-o (art. 699), şi el fiind considerat ca cum n’a fost niciodată moştenitor (art. 696), creditorii n’au putut să primească succesiunea în locul şi în rândul lui; de aceea se şi cere intervenţia justiţiei. Judecătorii autoriză deci pe creditori a primi moştenirea în virtutea legei.
Această acceptare fictivă din partea creditorilor nu-i face deci să devie moştenitori ai defunctului, de unde rezultă că ei nu pot fi urmăriţi de către creditorii moştenirei".
O a doua controversă s-a născut legat de una dintre consecinţele admiterii acţiunii revocatorii: evingerea coerezilor sau a erezilor subsecvenţi acceptanţi de cel puţin o parte din bunurile moştenite. Eliescu scria pe această temă: „comoştenitorii sau moştenitorii subsecvenţi care au acceptat moştenirea [...] se vor putea întoarce împotriva renunţătorului, dacă starea sa de avere s-ar îmbunătăţi, pentru a-l obliga să le înapoieze valoarea bunurilor succesorale scoase în vânzare de către creditorii săi, căci altfel renunţătorul ar profita indirect, de pe urma revocării renunţării sale". Opinia lui Eliescu a fost preluată de autori ulteriori. Alţii au respins-o însă în mod just, arătând că numai „terţul dobânditor cu titlu oneros se va putea îndrepta împotriva debitorului printr-o acţiune în regres pentru a obţine ceea ce a plătit creditorului", câtă vreme cei evinşi urmăresc să păstreze un câştig gratuit, în timp ce creditorul reclamant încearcă să îşi recupereze prejudiciul suferit ca urmare a unei fraude. Adăugăm că renunţătorul fraudulos nu are cum să profite, el trebuind oricum să-şi plătească datoriile; s-a văzut mai sus cum întoarcerea bunurilor se face prin efectul legii, care urmăreşte să protejeze pe creditorul fraudat: „renunţătorul nu datoreşte nicio restituire moştenitorului care ar fi acceptat în lipsa lui, căci dacă partea ce i s’ar fi cuvenit lui profită creditorilor, iar nu comoşte-nitorilor săi, aceasta nu este prin voinţa lui, ci prin efectul legei”.
în plus, doctrina franceză şi canadiană consideră mai nou că, dimpotrivă, terţul dobânditor (coerezii şi erezii subsecvenţi acceptanţi) este pasibil de a fi ţinut de o obligaţie de despăgubire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, când urmărirea şi valorificarea bunului nu mai este posibilă.
Intr-acest caz renunţarea este anulată numai în favorul creditorilor şi numai până la concurenţa creanţelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunţat."
Având în vedere că declaraţia de renunţare se înregistrează în registrul naţional notarial, spre informarea terţilor, consider că acest termen curge de la data înregistrării declaraţiei de renunţare în registrul naţional notarial.