Art. 1121 Noul cod civil Efectele renunţării Renunţarea la moştenire Transmisiunea moştenirii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 3-a
Renunţarea la moştenire
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 3-a
Renunţarea la moştenire
Art. 1121
Efectele renunţării
(1) Succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor.
(2) Partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea.
| ← Art. 1120 Noul cod civil Forma renunţării Renunţarea la... | Art. 1122 Noul cod civil Renunţarea frauduloasă Renunţarea la... → |
|---|
In urma obtinerii certificatului de mostenitori, fratii sunt toti mostenitori pe casa parinteasca. Unul din frati nu vrea sa participe la intretinerea ei, cu atat mai mult nu vrea sa aprobe sa se puna panouri solare pentru imbunatatirea calitatii traiului in casa.
Va rog sa ma ajutati ce articol trebuie invocat in judecatorie pentru a putea sa punem panouri pe casa, panouri luate prin programul AFM, el nedecotand nimic financiar.
Citește mai mult
Dacă renunță toți inclusiv fata mătușii mele tudorita ...pot face proces de uzacapaciune sa.mi fac acte pe casa ?????? Cum pot proceda sa.mi fac acte pe casa ??????Dupa decesul bunicului meu a ramas mostenire casa celor 4 copii ai sai. Partea tatalui meu (decedat)ne-a revenit noua copiilor lui. Noi la randul nostru suntem tot patru copii, si trei frati vrem sa renuntam la mostenire in favoarea unuia. Acel frate care accepta mostenirea trebuie sa fie de fata La notar? In momentul in care renuntam revine partea noastra doar fratelui nostru Sau si celor trei unchi care oricum sunt mostenitori la casa?
Va multumesc daca ma puteti ajuta cu un raspuns!
Mulțumesc .
Citește mai mult
apartamentului, cu toate că mama noastră trăiește?Mă tem că maică-mea sa nu facă act de vc cu sora sau să-l vândă și să meargă la azil (așa cum tot spune).
Tatal meu a murit acum 7ani, mama traieste si mai am un frate care locuieste cu familia lui in casa parintilor, respectiv si cu mama.
Dupa inmormantarea tatalui i-am spus fratelui ca voi renunta la partea mea de mostenire cu conditia sa aiba grija de mama.
Asa ca in urma cu 3 ani am fost la un notar si am vrut sa renunt la toata mostenirea, dar notarul respectiv mi-a facut un act numai dupa tata, si dupa ce mama nu va mai fi a zis sa vin si sa imi faca actul de renuntare si dupa mama.
Intre timp lucrurile s- au schimbat in rau, la modul ca fratele a renovat casa cu un imprumut bancar,
Citește mai mult
a facut o baie in casa, casa e la tara, iar mama mea nu are access la dus, la toaleta din casa si la masina de spalat, merge la toaleta din curte, spala rufele in lighean, se spala in lighean.In plus este certata tot timpul, i se fac tot felul de reprosuri, viata ei e un calvar la 80 de ani.Nu vrea sa se mute la mine pt. ca acolo are doctorii ei, habitatul ei.Sincer nu ma intereseaza aceasta mostenire, dar acum regret ca am renuntat dupa tata.Se poate sparge acest act de renuntare? Mama spune ca nu au facut succesiunea dupa tata.
1. Cotitatea disponibilă se determină în momentul deschiderii succesiunii, în raport cu numărul rezervatarilor care vin la moştenire. întrucât descendentul rezervatar, care a renunţat la succesiune, nu vine la moştenire, partea sa dă naştere crescământului, ce se cuvine acelor moştenitori al căror drept de succesiune, după caz, era redus sau înlăturat, datorită vocaţiei re-zervatarului renunţător [Trib. Sibiu, dec. civ. nr. 458/1986, în R.R.D. nr. 10/1986, p. 68).
2. Renunţarea la succesiune este un act de voinţă al succesibilului, prin care acesta declară că nu înţelege să uzeze
Citește mai mult
de drepturile succesorale conferite de vocaţia succesorală dată de lege. Deoarece, potrivit textului art. 696 C. civ. 1864, prin renunţare, titlul de moştenitor al renunţătorului este retroactiv desfiinţat, fiind considerat ca o persoană străină de moştenire, acesta pierde partea de moştenire la care are dreptul. Pierderea nu se limitează la bunurile existente în succesiune la momentul renunţării. Ea priveşte dreptul renunţătorului atât la bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului, cât şi la bunurile care, în modurile prevăzute de lege, ar putea intra ulterior în succesiune. Succesibilului care a renunţat la succesiune legea îi permite doar să revină asupra renunţării, să o retracteze, în condiţiile art. 701 C. civ. 1864 [art. 1123 NCC, n.n.). Retractarea renunţării poate avea loc numai înăuntrul termenului de prescripţie pentru opţiunea succesorală şi cu condiţia ca, între timp, succesiunea să nu fi fost acceptată de alţi succesori ai defunctului. Prin urmare, potrivit legii, renunţătorul nu poate fi repus în termenul de acceptare a succesiunii, deoarece în momentul renunţării titlul de moştenitor al renunţătorului a fost desfiinţat retroactiv, iar partea sa din moştenire profită, conform art. 697 C. civ. 1864, coerezilor cărora prezenţa lui le micşora drepturile sau succesibililor subsecvenţi pe care prezenţa renunţătorului îi înlătura de la succesiune. De aceea, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, care consacră un caz special de repunere în termenul de acceptare a succesiunii pentru terenurile ce au aparţinut autorului, se referă numai la succesorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. 1864 (art. 1103 NCC, n.n.J, nefiind interesaţi să îşi exercite dreptul de acceptare, deoarece terenul care putea intra în masa succesorală nu se afla în circuitul civil. Textul fiind inaplicabil în cazul persoanelor care prin renunţare sunt străine de succesiune, cererile formulate de acestea privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate nu produc efectul stabilit prin art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1166/2001, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2001, p. 105-107).3. Renunţarea expresă la succesiune înlătură calitatea de moştenitor şi deci vocaţia de a cere reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. împrejurarea că cel care a renunţat expres la moştenirea părinţilor a fost inclus de Comisia judeţeană de fond funciar în titlul de proprietate în indiviziune cu succesorii acceptanţi nu-l repune în termen pentru a face acte noi de acceptare, deoarece, potrivit art. 696 C. civ. 1864, moştenitorul care renunţă la succesiune este considerat că nu a fost niciodată moştenitor [C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 23/1998, în Revista juridică a Olteniei nr. 1-2/1999, p. 35).
4. Renunţând expres la succesiunile autorilor lor, fiica şi nepoata de fiu predecedat au renunţat la însăşi calitatea de erede, potrivit prevederilor art. 696 C. civ. 1864, ceea ce are ca efect desfiinţarea retroactivă a titlului de moştenitor şi considerarea renunţătorilor drept persoane străine de moştenire. Faţă de această situaţie şi de împrejurarea că renunţătoarele nu numai că nu au retractat renunţarea în condiţiile art. 701 C. civ. 1864 [art. 1123 NCC, n.n.), dar în prezenta cauză nu au formulat pretenţii şi au arătat explicit, prin întâmpinare, că nu doresc să culeagă părţi din succesiunea defuncţilor, instanţele au încălcat dispoziţiile legale în materie de renunţare succesorală, precum şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, statuând în sensul constatării drepturilor succesorale ale acestor pârâte (C.A. Piteşti, dec. nr. 961/2003, ne publicată).
5. Acceptarea sau renunţarea la succesiune este indivizibilă, nefiind posibile nici acceptarea unei părţi a acesteia şi nici renunţarea la o altă parte, considerându-se întotdeauna că s-a făcut o acceptare sau o renunţare pentru tot. Potrivit art. 696 C. civ. 1864, moştenitorul care renunţă la succesiune este considerat că nu a fost niciodată moştenitor. El este lipsit de toate avantajele date de moştenire, dar, în acelaşi timp, este descărcat de orice obligaţie care ar fi decurs din calitatea sa de moştenitor dacă ar fi acceptat succesiunea. Aşadar, titlul de moştenitor al renunţătorului este desfiinţat retroactiv, moştenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moştenire. Prin urmare, instanţa a dispus justificat ca de partea renunţătorului să profite soţia supravieţuitoare, care a acceptat succesiunea, astfel încât el trebuie să restituie tot ce a luat din patrimoniul succesoral după deschiderea succesiunii, în lipsa unor acte de liberalitate făcute în beneficiul său de defunct în timpul vieţii (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 8786/1999, nepublicată).
6. Eredele renunţător la succesiune nu legitimează dreptul de a cere în justiţie anularea titlului de proprietate deţinut de un terţ în legătură cu un bun succesoral înstrăinat de moştenitorii acceptanţi (C.A. Piteşti, s. civ., dec. nr. SS8/R/1998, nepublicotâ).
7. Transmisiunea moştenirii este o transmisiune universală, întrucât ea are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut defunctului. Atitudinea pozitivă sau negativă a eredelui faţă de succesiune priveşte universalitatea moştenirii, şi nu un anume bun din patrimoniul lăsat de defunct. De aceea, renunţarea la succesiune, spre deosebire de acceptarea acesteia, nu poate fi tacită, ci numai expresă şi trebuie scrisă într-un registru ţinut anume la notariatul locului unde s-a deschis moştenirea (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 2056/1997, nepublicotâ).
8. Conform art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, sunt îndreptăţiţi să solicite reconstituirea dreptului de proprietate numai moştenitorii care au acceptat succesiunea în condiţiile art. 700 C. civ. 1864 (art. 1103 NCC, n.n.J, nu şi cei care au renunţat la succesiune în condiţiile art. 696 C. civ. 1864. Renunţătorii nu pot beneficia de prevederile Legii fondului funciar, deoarece au devenit străini de moştenire prin efectul renunţării, iar opţiunea succesorală este, în principiu, indivizibilă. Articolul 8 şi art. 12 din Legea nr. 18/1991 se referă la posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pentru moştenitori, aşa încât din aceste prevederi legale rezultă că sunt îndreptăţiţi să ceară stabilirea dreptului de proprietate numai cei care au calitatea de moştenitori, deci acceptanţii moştenirii. De altfel, art. 12 din Legea fondului funciar precizează, în alin. (1), că dovada calităţii de moştenitor se face cu certificatul de moştenitor, hotărâri judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă „acceptarea moştenirii". în legătură cu repunerea în termenul de acceptare ca succesibil a recurentei-pârâte cu privire la cota ce i se cuvine din terenul în discuţie (art. 12 alin. (2) din Legea nr. 18/1991) pe motiv că el nu ar fi existat în circuitul civil la data deschiderii succesiunii, este de reţinut că un atare punct de vedere nu poate fi acceptat, deoarece s-ar înfrânge regula indivizibilităţii succesiunii, care nu poate fi acceptată sau repudiată decât în totalitate, şi nu parcelar, pentru că altfel ar însemna ca succesiunea să se deschidă de atâtea ori de câte ori survin modificări de ordin patrimonial în activul sau pasivul acesteia, ceea ce nu este conceput (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 113/1995, nepublicotâ).
9. Renunţarea expresă la moştenirea de cuius-ului, fost membru în cooperativa agricolă, a cărui succesiune s-a deschis în perioada când terenurile erau colectivizate, nu are efect în raport cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora, în atare situaţii, fiindcă terenurile erau scoase din circuitul civil, moştenitorii sunt socotiţi repuşi în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la acele terenuri ce au aparţinut autorului lor şi cu care el s-a înscris în cooperativa agricolă (C.A. Suceava, s. civ., dec. nr. 1834/2001, în B.J.C.P.J. 2001 şi sem. 1/2002, p. 39-40).
10. Renunţarea la succesiune priveşte atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât şi cele ce eventual ar intra ulterior în succesiunea respectivă. Potrivit art. 24 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care cooperativa agricolă de producţie a atribuit loturi în folosinţă unor cooperatori, în grădinile din intravilan ale foştilor proprietari, asemenea terenuri revin de drept în proprietatea deţinătorilor iniţiali (dreptul proprietarilor iniţiali rezultă şi din dispoziţiile art. 22 din aceeaşi lege). Alineatul (2) din acelaşi text prevede că persoanele care au primit terenuri în condiţiile alineatului precedent şi pe care au efectuat investiţii au dreptul la o despăgubire egală cu contravaloarea acestora, dacă nu pot fi ridicate. Rezultă, deci, că terenurile intravilane date în folosinţă „membrilor cooperatori" revin de drept foştilor proprietari, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alin. (2) din art. 24. Sunt exceptate cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, în care terenul a fost atribuit de CAP pentru construirea unei case de locuit cu anexele gospodăreşti, nu şi în cazul când terenul a fost dat în folosinţă (C.S.J., $. civ., dec. nr. 494/1994, nepublicotâ).
11. în forma actuală. Legea nr. 10/2001 califică drept abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 92/1950 [art. 1 alin. (1) lit. a)] şi prevede că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au notificat unitatea deţinătoare beneficiază moştenitorii notificatori [art. 4 alin. (4)], iar imobilele ocupate de instituţii publice sunt supuse restituirii în natură, cu obligaţia menţinerii afectaţiunii pe o perioadă de până la 3 ani [art. 16 alin. (1) şi anexa nr. 2 lit. a)). Potrivit art. 51 din Legea nr. 10/2001, prevederile acestei legi sunt aplicabile şi acţiunilor în curs de judecată. Aşa fiind, intimatul a fost obligat la emiterea unei decizii de restituire în natură, către reclamanţi, a întregului imobil, inclusiv cota de 1/8 cuvenită moştenitoarei K.M. (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 3797/2006, nepublicatd).
12. Prin stabilirea vocaţiei tatălui intervenientului la succesiunea autorului său, calitatea interve-nientului de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului ce face obiectul Legii nr. 10/2001 urmează atât regulile devoluţiunii succesorale legale, cât şi normele specifice prevăzute în art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Prin art. 4 alin. (3) din lege s-a consacrat in terminis repunerea în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care sunt de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi pentru moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul şi condiţiile art. 700 C. civ. 1864 [art. 1103 NCC, n.n.). în ceea ce îl priveşte pe intervenient, acesta este străin de moştenire, întrucât din certificatul de moştenitor a rezultat că nu a acceptat în termen succesiunea. Dar neacceptarea în termen a succesiunii, prevăzută de art. 700 C. civ. 1864 [art. 1103 NCC, n.n.J, nu se confundă cu renunţarea la succesiune, reglementată de art. 696 C. civ. 1864. în acest din urmă caz, renunţătorul este considerat că nu a fost niciodată succesibil (C.A. Constanţa, s. civ., dec. nr. 623/C/200S, în Jurisprudenţo civ. 2005, p. 25-28).
13. Dacă, cu ocazia partajării masei succesorale stabilite prin certificatul de moştenitor, un moştenitor renunţă la cota sa deja stabilită, în favoarea altuia, instanţa nu poate face aplicarea dreptului de acrescământ, întrucât această instituţie este operantă doar în faza procedurii succesorale, şi nu a partajului succesoral. Poziţia a doi moştenitori ca partea lor de moştenire în cadrul partajului să fie atribuită unui al treilea constituie un act de dispoziţie cu privire la cota lor de moştenire, stabilită anterior. Ea nu poate fi apreciată ca o renunţare la moştenire, câtă vreme calitatea lor de moştenitori fusese stabilită (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 1480/2001, nepublicatd).
14. Eredele care renunţă la moştenire este considerat străin de succesiune, iar partea sa profită coerezilor sau, dacă este singurul succesibil din acel grad, succesiunea trece la gradul următor, eredele renunţător neputând fi reprezentat niciodată (art. 696-698 C. civ. 1864). în speţă, reclamantul, în calitate de fiu al defunctului şi deci moştenitor de gradul I, renunţând la drepturile sale succesorale, partea sa din moştenire le-a profitat celorlalţi moştenitori cu vocaţie universală, adică soţiei supravieţuitoare, şi nu fiului său care era moştenitor de gradul al ll-lea, în calitate de nepot al defunctului (Trib. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 1105/1991, în C.P.J. civ. 1991, p. 130-131).
15. Sub imperiul legiuirii Caragea, ca şi în dreptul roman, renunţările la moştenirile viitoare, făcute cu consimţământul aceluia ce urma să fie moştenit, nu erau considerate ca imorale şi deci nu erau oprite, pe câtă vreme Codul lui Calimach prin art. 1032 opreşte asemenea renunţări, ca fiind contrare moralei (Trib. Ilfov II, C. Jud. 20/97, în C. Hamangiu, Codul civil adnotat, p. 79).
2. în consecinţă, titlul de moştenitor al renunţătorului este desfiinţat cu efect retroactiv, moştenitorul fiind considerat o persoană străină de această moştenire. Din cele de mai
Citește mai mult
sus se desprind următoarele consecinţe: a) renunţătorul nu beneficiază de niciun drept al moştenirii. El nu poate fi nici reprezentat (descendenţii săi putând culege moştenirea numai în nume propriu); b) drepturile şi obligaţiile succesibilului renunţător faţă de defunct, stinse prin confuziune, vor renaşte; c) partea renunţătorului „profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea"; d) renunţătorul nu are obligaţia de plată a taxelor succesorale; e) moştenitorul renunţător nu mai poate fi obligat la raportarea liberalităţilor primite de la defunct (în caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile - art. 1147 alin. (1) NCCJ; ca excepţie, prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire (art. 1147 alin. (2) NCC] (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 639; L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 192-193).3. Renunţarea nu poate interveni decât după deschiderea succesiunii, căci altfel ar fi nulă, fiind apreciată ca pact asupra unei succesiuni viitoare. Minorul poate să renunţe la ea, prin tutore, cu autorizarea consiliului de familie (în prezent, cu autorizarea instanţei de tutelă, n.n.]. Aceleaşi reguli se vor aplica şi interzisului pentru demenţă sau slăbiciune de minte (M. Eliescu, Curs de succesiuni, p. 346-347).
4. Rezultatele renunţării sunt inverse de cele ale acceptării. Cu alte cuvinte, succesibilul care renunţă, nu are nicio teamă de confuzia ce se întâmplă, în caz de acceptare, între patrimoniul său propriu şi patrimoniul defunctului. Drepturile ce le avea în contra moştenirii, subzistă. El nu este supus la obligaţia raportului şi poate păstra donaţiile primite de la de cuius, în limita părţii disponibile. De asemenea, nemaiavând niciun raport juridic cu succesiunea, el nu poate fi constrâns la plata datoriilor ereditare (C. Hamangiu, I. Rosetti-Balânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 295-296).
5. Renunţarea anulează pe deplin transmisiunea efectuată de la defunct la moştenitorul care, după lege, avea vocaţie de a-i succede, indiferent dacă renunţătorul avea sau nu sezina. Se admite totuşi că actele conservatorii sau făcute în vederea administrării provizorii a bunurilor succesorale nu sunt anulate prin efectul renunţării (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălanescu, Al. Bdicoianu, Tratat, voi III, p. 295-296).
6. Partea succesibilului care renunţă profită comoştenitorilor săi. Astfel, dacă de cuius lasă trei copii, fiecare dintre ei ar trebui să moştenească o treime din averea succesorală. Dacă unul dintre ei renunţă, treimea sa va profita fraţilor săi, care vor primi câte o jumătate din moştenire în loc de o treime. Această soluţie, pe care o consacră legea, este adevărată numai în cazul când comoştenitorii sunt rude cu defunctul în gradul întâi sau când, fiind înrudiţi cu de cuius în grad mai îndepărtat, există un singur reprezentant în fiecare tulpină. Dacă însă sunt mai mulţi succesibili dintr-o tulpină, renunţarea unuia dintre ei nu profită decât comoştenitorilor săi din aceeaşi tulpină, şi nicidecum succesibililor ce fac parte din altă tulpină. Pentru ca acest din urmă rezultat să se producă, ar trebui ca toţi moştenitorii dintr-o tulpină să renunţe, pentru ca partea lor să profite reprezentanţilor altor tulpini (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bdicoianu, Tratat, voi. III, p. 295-296).
7. Un alt caz în care soluţia consacrată de art. 697 C. civ. 1864 este inexactă, este atunci când succesiunea se împarte între ascendenţii de gradul întâi şi colateralii privilegiaţi (art. 673 C. civ. 1864 - art. 964 NCC, n.n.); venind în concurs tatăl, mama şi fraţii defunctului, jumătate din moştenire este atribuită tatălui şi mamei. Totuşi, dacă unul dintre aceştia renunţă, sfertul ce i-ar fi revenit profită colateralilor, nu ascendentului acceptant (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 295-296).
8. în cazul fraţilor sau surorilor născuţi din deosebite căsătorii, moştenirea se împarte între două linii. Partea renunţătorului va profita numai fraţilor şi surorilor din aceeaşi linie şi numai în lipsa acestora, va trece la cealaltă linie. în sfârşit, dacă moştenirea se cuvine deopotrivă celor doi părinţi, precum şi fraţilor şi surorilor sau descendenţilor acestora, tatăl sau mama ia fiecare câte un sfert, iar colateralii privilegiaţi o jumătate din succesiune. Dacă unul dintre părinţi renunţă, partea sa se va cuveni numai colateralilor privilegiaţi, căci aceştia au drept la 3/4 din moştenire dacă vin în concurs cu un singur părinte (M. Eliescu, Curs de succesiuni, p. 348-349).
9. Succesibilul chemat a moşteni este singur în gradul său, adică nu există afară de el, alţi moştenitori în acelaşi grad. în acest caz, dacă succesibilul renunţă, moştenirea trece succesibililor din gradul următor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi III, p. 295-296).
10. Efectul renunţării este că partea succesibilului care renunţă profită comoştenitorilor săi sau succesibililor în grad subsecvent, care succed defunctului întocmai ca şi cum renun-ţătorul i-ar fi predecedat - cu rezerva aplicării art. 668 C. civ. 1864. Cu toate că succesibilul care renunţă este considerat ca şi cum ar fi străin de moştenire, fără a mai avea posibilitatea de a reclama vreun drept în calitate de moştenitor, el nu poate fi niciodată reprezentat. Dacă renunţătorul este singur în gradul său sau dacă toţi comoştenitorii săi renunţă, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor drept, pentru părţi egale (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi III, p. 296).
11. Legatul este caduc dacă legatarul renunţă la legat. Condiţia este ca renunţarea legatarului să intervină numai după deschiderea succesiunii (altfel ar fi nulă, deoarece ar alcătui un pact asupra unei moşteniri viitoare). Renunţarea va fi valabilă dacă legatul este sub condiţie suspensivă, iar legatarul renunţă după deschiderea moştenirii, dar înainte de împlinirea condiţiei (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 595).
► „Art. 696. Eredele ce renunţă este considerat că n-a fost niciodată erede";
► „Art. 697. Partea renunţătorului profită coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la gradul următor (C. civ. 660 şi urm., 701)".
Alineatul secund al art. 1121 noul Cod Civil reia şi completează în acord cu practica şi literatura existente art. 697 C. civ. O concluzie importantă reiese însă sub aspect
Citește mai mult
terminologic din acest alineat, corelat cu art. 1065 alin. 2112 şi 1072 noul Cod Civil. Există în doctrina şi jurisprudenţă noastră o neclaritate în privinţa semnificaţiei noţiunii de (drept de) acrescământ. Astfel, s-a considerat că renunţarea unui succesibil (e.g., fiul defunctului) ar face să opereze acrescământul în favoarea comoştenitorilor săi (ceilalţi fii ai defunctului) într-o succesiune legală; că nedemnitatea unuia dintre cei trei fii ai defunctului ar face să opereze acrescământul în favoarea celorlalţi doi; că predecesul unui legatar universal atrage caducitatea dispoziţiei făcute în favoarea sa şi, în consecinţă, operarea acrescământului în favoarea celuilalt legatar universal; că renunţarea unui legatar particular la legatul conjunctiv permite colegatarilor săi să dobândească prin acrescământ. Soluţiile citate şi altele similare au fost întemeiate legal pe art. 697 şi 929 C. civ.Din motive de ordin istoric - felul cum au fost receptate soluţiile dreptului roman şi maniera în care juriştii le-au interpretat în fiecare ţară -, noţiunea de acrescământ (numit şi adăugire, creştere sau sporire) apare folosită în dreptul succesoral comparat pentru una, mai multe sau toate ipotezele similare din devoluţiunea legală şi testamentară. Neclaritatea este prezentă şi la Dimitrie Alexandresco, a cărui operă a influenţat literatura şi practica româneşti subsecvente. Lectura atentă a complexei sale analize arată că, deşi nu a tranşat clar terminologic, a redus noţiunea de drept de acrescământ la aplicarea art. 929 C. civ. Neclaritatea persista şi în forma din 2009 a noului cod civil român, unde art. 1072 noul Cod Civil se intitula „Dreptul de acrescământ".
Lucrările de la legea de punere în aplicare a noului cod au clarificat chestiunea în sensul în care şi profesorul Deak considerase: că numai ultima ipoteză exemplificată mai sus şi reglementată în vechiul cod la art. 929 se încadrează la noţiunea de acrescământ. Fiii comoştenitori nu au nevoie de vreun drept de creştere pentru a împărţi partea fratelui lor renunţător sau nedemn: o vor face în virtutea vocaţiei la întreg conferite de regulile devoluţiunii succesorale legale. La fel, legatarul universal va culege în virtutea chemării sale testamentare la întreg partea colegatarului său universal renunţător; raţionamentul se aplică mutatis mutandis şi legatarilor cu titlu universal. în sinteză, regula este următoarea: de ineficacitatea unei vocaţii legale sau testamentare beneficiază succesibilul/succesorul ale cărui drepturi urmau să fie desfiinţate/reduse dacă ar fi fost eficace (sau, cum se mai spune, beneficiază succesibilul/succesorul din a cărui parte urma să fie plătită). Prin art. 99 pct. 11 din Legea nr. 71/2011 s-a modificat în acest sens denumirea marginală a art. 1072, din „Dreptul de acrescământ" în „Destinaţia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace”. în intenţia codului din 2011, dispoziţiile alineatului secund al art. 1065 noul Cod Civil au caracter excepţional raportat la regula mai sus expusă; aplicarea acestora este redusă numai la legatul particular conjunctiv, determinat în condiţiile primului alineat al aceluiaşi 1065.