Art. 1129 Noul cod civil Predarea legatului cu titlu particular Sezina Transmisiunea moştenirii

JURISPRUDENŢĂ

1. Conform principiului consfinţit în art. 899 C. civ. 1864, legatarul particular - deşi devine proprietar al legatului chiar din ziua deschiderii succesiunii - nu are dreptul de a exercita acţiunile relative la bunul lăsat decât din momentul în care a fost trimis în posesia lui, până la acea dată dreptul său fiind abstract şi contestabil. Astfel fiind, deşi este stabilit că o persoană are calitatea de legatară particulară asupra unui apartament dintr-un imobil, întrucât ea nu a cerut trimiterea în posesiunea legatului, care nici nu i-a fost predat de bunăvoie, instanţa este în

Citește mai mult

drept să-i respingă intervenţia făcută prin care tindea să obţină fructele şi să împiedice pe legatara universală să-şi exercite toate drepturile asupra apartamentului deţinut, precum: acţiune în evacuare, plata chiriei, daune (I.C.C.J., s. I, dec. civ. nr. 2749/1938, în Buletinul deciziunilor pronunţate în anul 1938, Partea I, p. 676).

2. Interpretarea dispoziţiunilor unui testament este de atributul suveran al instanţelor de fond, iar înalta Curte nu poate cenzura această interpretare decât atunci când ea este făcută prin denaturarea cuprinsului testamentului; pentru a fi denaturare, principial este necesar ca termenii întrebuinţaţi în actul interpretat să fie în legătură cu chestiunea pe care instanţa de fond a avut a o lămuri şi să se preteze la un singur înţeles, clar şi vădit neîndoielnic, fiind exclusă în atare caz posibilitatea unei alte interpretări. Astfel fiind, testatorul impunând legatarului universal să plătească un legat particular „pe măsura încasărilor ce va face", această expresiune nu are un singur înţeles, clar şi vădit neîndoielnic, limitându-se numai la data plăţii legatului, ea putându-se referi chiar la integralitatea plăţii legatului în raport cu încasarea creanţelor succesorale (I.C.C.J., s. I, dec. civ. nr. 2967/1938, în Buletinul deciziunilor pronunţate în anul 1938, Partea I, p. 719).

3. Participarea succesibilului la succesiunea soţiei predecedate a autorului său, prin invocarea calităţii sale de legatar testamentar, reprezintă un act care implică intenţia sa neîndoielnică de acceptare a moştenirii de pe urma defunctei sale autoare, participarea la succesiunea defunctei făcându-se în baza testamentului deţinut de la soţul supravieţuitor al defunctei şi în cadrul termenului legal de acceptare a succesiunii (C.A. Bucureşti, s. a IV-o civ., dec. nr. 375/2004, nepublicatâ).

4. Potrivit dispoziţiilor art. 887 şi art. 889 C. civ. 1864, dreptul legatarului cu titlu particular se rezumă la bunurile menţionate în testament şi sub condiţia, necesară pentru validitatea lui, ca acestea să se fi aflat în patrimoniul succesoral la momentul decesului. Cum această condiţie nu a fost îndeplinită în speţă, rezultă că reclamanta nu poate promova o acţiune în revendicare, prevalându-se de un drept al autorului, inexistent, care nu putea face astfel obiect al transmisiunii succesorale sub forma legatului cu titlu particular (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2008/2010)

Petiţia de ereditate este definită ca fiind o acţiune prin care o persoană solicită instanţei recunoaşterea titlului său de moştenitor legal sau legatar universal ori cu titlu universal şi obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care - pretinzându-se, de asemenea, moştenitor universal sau cu titlu universal – deţine aceste bunuri în această calitate.

Fiind o situaţie conflictuală, soluţionarea petiţiei de ereditate este în competenţa instanţei.