Art. 1130 Noul cod civil Persoanele care pot obţine recunoaşterea calităţii de moştenitor Petiţia de ereditate Transmisiunea moştenirii
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 5-a
Petiţia de ereditate
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 5-a
Petiţia de ereditate
Art. 1130
Persoanele care pot obţine recunoaşterea calităţii de moştenitor
Moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu universal poate obţine oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral.
| ← Art. 1129 Noul cod civil Predarea legatului cu titlu particular... | Art. 1131 Noul cod civil Efectele recunoaşterii calităţii de... → |
|---|
1. într-o speţă având ca obiect constatarea dispoziţiei administrative de respingere a cererii de restituire în natură, în baza Legii nr. 10/2001, a unui imobil preluat abuziv, s-a reţinut că succesiunea fostului proprietar al bunului, deschisă la 21 mai 1945, a fost acceptată de soţia supravieţuitoare, ca legatar universal şi că autorii reclamanţilor, ca rude colaterale ale testatorului (defunctului), fiind nerezervatari, au fost înlăturaţi total de la moştenire (prin exheredare indirectă). Imobilul din litigiu, obiect al legatului, aflat ca atare în patrimoniul legatarului, a
Citește mai mult
fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Ulterior, la 13 noiembrie 1976, legatarul a decedat. S-a apreciat ca irelevant faptul că legatarul nu are moştenitori, aşa încât această împrejurare nu deschide reclamanţilor vocaţia la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul dedus judecăţii. Socotim corectă soluţia, deoarece, în speţă, acţiunea, prin obiectul şi cauza sa, a vizat, în mod virtual, stabilirea calităţii de titular al vocaţiei succesorale a autorilor reclamanţilor după autorul legatarului din litigiu, prin constatarea drepturilor succesorale ale legatarului, ceea ce, specific, îmbracă haina juridică a petiţiei de ereditate, iar nu a contestaţiei în justiţie prevăzute de art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Or, petiţia de ereditate nu este proprie, ci prejudicială acestei contestaţii. Cele două acţiuni nu se confundă, deoarece petiţia de ereditate, fiind prescriptibilă extinctiv, poate fi introdusă în termenul general de prescripţie, care, inevitabil, curge de la data când legatarul a dobândit posesiunea moştenirii, adică din momentul în care, făcând un act de succesor universal, a contrazis materialmente drepturile autorilor reclamanţilor ca pretinşi moştenitori legali. Or, autorii reclamanţilor nu au recurs la petiţia de ereditate, iar reclamanţii nu au valorificat-o prejudicial, fiind, indubitabil, prescrisă. Nu mai puţin, eventuala nulitate a legatului a fost acoperită prin confirmarea de către autorii reclamanţilor care, tacit, au renunţat la acţiunea în nulitate sau anulare, validând astfel legatul în litigiu (I.C.C.J., s. civ. de propr. int., dec. nr. 1101/2008, comentată de P. Perju, în Dreptul nr. 7/2009, p. 244).2. în consecinţă, moştenitorul cu vocaţie universală sau cu titlu
Citește mai mult
universal poate obţine oricând recunoaşterea calităţii sale de moştenitor contra oricărei persoane care, „pretinzând că se întemeiază pe titlul de moştenitor, posedă toate sau o parte din bunurile din patrimoniul succesoral" (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 657).3. Neavând pretenţii asupra universalităţii succesorale, legatarul particular nu beneficiază de petiţia de ereditate (fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 478).
4. Uneori, petiţia de ereditate este valorificată ca o chestiune prejudicială, în cadrul unei acţiuni de partaj, cu care nu se confundă, aceasta din urmă având ca obiect împărţeala moştenirii după ce calitatea moştenitorilor şi întinderea drepturilor lor au fost stabilite în cadrul petiţiei de ereditate. Alteori, reuşita petiţiei de ereditate presupune admiterea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor eliberat pe numele pârâtului, dacă reclamantul se consideră vătămat în drepturi prin eliberarea lui, sau în anularea testamentului pe care pârâtul îşi întemeiază calitatea sa de legatar universal sau cu titlu universal (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 478).
5. Petiţia de ereditate prezintă elemente de asemănare cu alte acţiuni, de care însă se deosebeşte, întrucât are un obiect distinct: a) petiţia de ereditate se deosebeşte de acţiunea în revendicare, prin care se contestă nu calitatea de moştenitor a reclamantului, ci calitatea de proprietar a celui care a lăsat moştenirea, pe când, în cazul petiţiei de ereditate, pârâtul care deţine bunurile succesorale contestă calitatea de moştenitor a reclamantului. Natura acţiunii se poate stabili numai după ce pârâtul îşi precizează poziţia sa faţă de cererea reclamantului; dacă pârâtul se apără pretinzând că este moştenitor universal ori cu titlu universal, atunci acţiunea formulată de reclamant va fi calificată ca petiţie de ereditate, însă, dacă pârâtul se prevalează de o altă calitate (de proprietar, de titular al altui drept real sau de simplu posesor), acţiunea reclamantului va fi calificată ca acţiune în revendicare sau, după caz, ca acţiune negatorie. în ambele situaţii însă, reclamantul, pentru a-şi justifica legitimarea (calitatea) procesuală activă, va trebui să facă dovada calităţii sale de moştenitor (moştenitor legal sau legatar universal ori cu titlu universal); b) petiţia de ereditate se deosebeşte şi de acţiunea în împărţeală, prin care moştenitorul reclamant pretinde partea sa din moştenire, pârâtul necontestând nici calitatea de moştenitor a reclamantului şi nici întinderea vocaţiei sale succesorale; c) petiţia de ereditate se deosebeşte şi de acţiunea personală, prin care reclamantul, a cărui calitate de moştenitor nu este contestată, pretinde că o anumită persoană are o datorie către moştenire şi cere să fie plătită această datorie; deci, pârâtul în acţiunea personală contestă existenţa datoriei pe care pretinde că o avea faţă de de cuius (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 55, 657-658).
6. Petiţia de ereditate are următoarele caractere juridice: a) este o acţiune reală, întrucât moştenitorul apare ca un adevărat proprietar al moştenirii deschise şi are ca scop deposedarea moştenitorului aparent de moştenirea pe care o deţine; b) este o acţiune divizibilă între moştenitorii reclamanţi, care au dreptul să o introducă fiecare proporţional cu partea sa succesorală, şi între moştenitorii pârâţi, fiind pornită împotriva fiecăruia; c) este o acţiune imprescriptibila extinctiv (ca acţiune prin care se solicită constatarea calităţii de moştenitor) (G. Boroi, L. Stdnciulescu, Instituţii, p. 658).