Art. 1132 Noul cod civil Noţiune Certificatul de moştenitor Transmisiunea moştenirii
Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 6-a
Certificatul de moştenitor
Transmisiunea moştenirii
SECŢIUNEA a 6-a
Certificatul de moştenitor
Art. 1132
Noţiune
Certificatul de moştenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.
← Art. 1131 Noul cod civil Efectele recunoaşterii calităţii de... | Art. 1133 Noul cod civil Efecte Certificatul de moştenitor... → |
---|
2. Eliberarea certificatului de moştenitor se face de notarul public de la locul deschiderii succesiunii, la cererea oricărui moştenitor legal sau testamentar. în principiu,
Citește mai mult
notarul public competent eliberează certificatul de moştenitor după trecerea termenului de opţiune succesorală de un an de la data deschiderii succesiunii. încheierea procedurii succesorale notariale se poate face şi înainte de expirarea termenului de acceptare a succesiunii, „dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune" [art. 79 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, republicată]. Certificatul de moştenitor se poate elibera numai dacă între comoştenitori nu există neînţelegeri cu privire la menţiunile pe care urmează să le cuprindă. Dacă există neînţelegeri între comoştenitori cu privire la aceste menţiuni, procedura succesorală notarială se suspendă (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 214-215).3. în cazul moştenirilor succesive, care se dezbat în acelaşi timp, notarul public va elibera un singur certificat de moştenitor, în care însă se va specifica cine sunt moştenitorii şi care sunt bunurile moştenite, pentru fiecare moştenire în parte (L Stânciulescu, Succesiuni, p. 215).
4. Certificatul de moştenitor se eliberează după îndeplinirea următoarelor proceduri: verificarea competenţei notarului public sesizat cu dezbaterea moştenirii; interogarea bazelor de date privind cauzele succesorale; verificarea registrelor de evidenţă a opţiunilor succesorale şi a testamentelor, precum şi a registrului de liberalităţi; verificarea registrului de regimuri matrimoniale; identificarea succesibililor şi a vocaţiei acestora la succesiune, prin verificarea actelor lor de stare civilă şi audierea martorilor; îndeplinirea procedurilor din materia testamentelor olografe şi a celor privilegiate; verificarea capacităţii de exerciţiu a succesibililor şi aplicarea regulilor privitoare la ocrotirea minorilor şi interzişilor judecătoreşti; efectuarea inventarului şi luarea măsurilor speciale de conservare a bunurilor;
citarea succesibililor conform prevederilor Codului de procedură civilă şi procedurii speciale prevăzute la art. 1112 şi art. 1137 NCC; verificarea titlurilor de proprietate asupra bunurilor succesorale şi a sarcinilor acestora; lichidarea regimului matrimonial; raportarea şi reduc-ţiunea liberalităţilor; audierea martorilor; îndeplinirea oricăror alte proceduri prevăzute de legi speciale (îndrumar notarial, voi. I, p. 432).
5. Certificatul de moştenitor sau de legatar va cuprinde constatările din încheierea motivată referitoare la cel care lasă moştenirea, calitatea moştenitorilor, activul şi pasivul moştenirii, cota care revine fiecărui moştenitor, precum şi date referitoare la data eliberării, notarul public competent, domiciliul moştenitorilor, taxele de timbru etc. în ipoteza în care moştenitorii s-au înţeles asupra modului de onorare a datoriilor succesiunii, notarul are obligaţia să facă menţiunile respective în certificatul de moştenitor (L. Stanciulescu, Succesiuni, p. 215).
– verificarea competenţei notarului public sesizat cu dezbaterea moştenirii;
– interogarea bazelor de date privind cauzele succesorale;
– verificarea registrelor de evidenţă a opţiunilor succesorale şi a testamentelor, precum şi a registrului de liberalităţi;
– verificarea registrului de regimuri matrimoniale;
– identificarea succesibililor şi a vocaţiei acestora la succesiune, prin verificarea actelor lor de stare civilă şi audierea martorilor;
– îndeplinirea procedurilor din materia testamentelor olografe şi a
Citește mai mult
celor privilegiate;– verificarea capacităţii de exerciţiu a succesibililor şi aplicarea regulilor privitoare la ocrotirea minorilor şi interzişilor jude -
cătoreşti;
– efectuarea inventarului şi luarea măsurilor speciale de conservare a bunurilor;
– citarea succesibililor conform prevederilor Codului de procedură civilă şi procedurii speciale prevăzute la art. 1.112 şi 1.137 NCC;
– verificarea titlurilor de proprietate ale bunurilor succesorale şi a sarcinilor acestora;
– lichidarea regimului matrimonial;
– raportarea şi reducţiunea liberalităţilor;
– audierea martorilor;
– îndeplinirea oricăror alte proceduri prevăzute de legi speciale.
În cadrul dezbaterii succesorale notarul public va consemna, pe baza declaraţiilor celor prezenţi, opţiunea succesorală a acestora, descrierea bunurilor lăsate de defunct, preţuirea bunurilor mobile şi evaluarea bunurilor imobile, precum şi toate celelalte elemente necesare eliberării certificatului de moştenitor.
Certificatul de moştenitor se eliberează după expirarea termenului de opţiune succesorală, iar în măsura în care sunt îndeplinite toate celelalte condiţii, certificatul de moştenitor se poate elibera şi înainte de împlinirea termenului de 1 an.
Conform prevederilor art. 887 NCC, drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară atunci când provin din moştenire, dar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, titularul drepturilor dobândite prin moştenire nu va putea dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut înscrierea acestora.
Legislaţie incidentă
Art. 113 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului: „Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:
a) la solicitarea titularului de cont sau a moştenitorilor acestuia, inclusiv a reprezentanţilor legali şi/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora; [...]
g) la solicitarea notarului, în cadrul procedurii succesorale notariale.”
Art. 150 NCC – Cazurile de numire a curatorului special
Art. 157 NCC – Moartea tutorelui
Art. 161 NCC – Predarea bunurilor
Art. 218 NCC – Participarea la circuitul civil
Art. 223 NCC – Statul şi unităţile administrativ-teritoriale
Art. 887 alin. (1) şi (3) NCC – Dobândirea unor drepturi reale fără înscriere