Art. 1157 Noul cod civil Regresul între moştenitori. Insolvabilitatea unuia dintre moştenitori Plata datoriilor Partajul succesoral şi raportul
| Comentarii |
|
Partajul succesoral şi raportul
SECŢIUNEA a 3-a
Plata datoriilor
Art. 1157
Regresul între moştenitori. Insolvabilitatea unuia dintre moştenitori
(1) Moştenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanţiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa are drept de regres împotriva celorlalţi moştenitori, însă numai pentru partea din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar şi atunci când moştenitorul care a plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.
(2) Când unul dintre moştenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul moştenirii se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu cotele succesorale ale fiecăruia.
(3) Moştenitorul are dreptul de a cere plata creanţelor pe care le are faţă de moştenire de la ceilalţi moştenitori, ca orice alt creditor al moştenirii. În privinţa părţii din datorie care îi revine ca moştenitor, dispoziţiile Art. 1620-1.624 sunt aplicabile.
| ← Art. 1156 Noul cod civil Situaţia creditorilor personali ai... | Art. 1158 Noul cod civil Raportul datoriilor Plata datoriilor... → |
|---|
1. în cadrul acţiunii de împărţire a unor bunuri, pentru a se asigura respectarea principiului egalităţii între moştenitori şi a se evita alte procese, se impune a se da curs cererilor făcute de părţi pe orice cale, privitoare la drepturile şi obligaţiile succesorilor, printre care şi cererile de aducere la masa de împărţit şi a altor bunuri, a fructelor acestora, a datoriilor şi sarcinilor succesiunii.
Din categoria sarcinilor succesiunii fac parte şi cheltuielile de înmormântare. Din coroborarea prevederilor art. 774, art. 777 şi art. 1060 C. civ. 1864 rezultă că datoriile şi
Citește mai mult
sarcinile moştenirii se împart, de drept, între succesori, din ziua deschiderii succesiunii, în proporţie cu partea ereditară a fiecăruia. în situaţia în care unul din moştenitori a plătit în întregime cheltuielile de înmormântare, acesta se poate îndrepta împotriva celorlalţi moştenitori pe calea unei acţiuni izvorând din gestiunea de afaceri - în cazul în care plata a fost voluntară. De asemenea, el are la alegere, în cazul în care a fost obligat să plătească întreaga datorie, contra celorlalţi succesori universali sau cu titlu universal, fie acţiunea în garanţie, născută din împărţeală, fie acţiunea recursorie întemeiată pe prevederile art. 778 şi art. 1108 C. civ. 1864 referitoare la subrogaţia legală în drepturile creditorului plătit. Toate aceste categorii de acţiuni, pe care moştenitorul care a plătit în întregime cheltuielile de înmormântare le poate folosi, după caz, faţă de ceilalţi moştenitori, obligaţi la plata lor în proporţie cu partea ereditară a fiecăruia, sunt acţiuni personale, prin care se valorifică practic drepturi de creanţă, supuse termenului general de prescripţie de 3 ani. Acest termen însă nu a expirat în speţă, dată fiind posesia exercitată de reclamantă asupra majorităţii bunurilor succesorale, ceea ce are caracter întrerupător de prescripţie. în aceste condiţii, termenul de 3 ani se socoteşte de la data formulării cererii de ieşire din indiviziune, ce ar putea avea ca rezultat deposedarea creditorului de bunurile succesorale, termen în funcţie de care, evident, dreptul la acţiune nu este prescris (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 503/1987, în R.R.D. nr. 12/1987, p. 72-73). Notă: A se vedea A. Ivanov, în legătură cu prescriptibilitotea cererii-formulată în codrul acţiunii de partaj - privind lichidarea pretenţiilor dintre comoştenitori referitoare la cheltuielile de înmormântare, în R.R.D. nr. 8/1986, p. 20. Practica anterioară a instanţei supreme era în sensul că lichidarea cheltuielilor de înmormântare între moştenitori, în cadrul procedurii de împărţeală judiciară, nu este supusă prescripţiei de 3 ani, de vreme ce acţiunea de partaj este imprescriptibilă (Trib. Suprem, dec. nr. 1699/1972, în R.R.D. nr. 4/1973, p. 76).2. Cererile privind lichidarea pretenţiilor referitoare la cheltuielile de înmormântare şi respectarea tradiţiilor religioase ce compun pasivul succesoral sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie, atât în situaţiile în care sunt formulate în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, cât şi atunci când sunt formulate pe cale separată (I.C.C.J., Secţiile Unite, dec. nr. 6/2009, în M. Of. nr. 321/2009).
2. Moştenitorul solvens care a plătit peste partea sa are o acţiune personală în regres împotriva moştenitorilor care nu au achitat părţile lor contributive; fie o acţiune din gestiunea de afaceri, fie o acţiune rezultând din subrogaţie legală, fie, dacă a fost obligat să plătească după ieşirea din indiviziune, acţiunea în garanţie a împărţelii (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 462-463).
3. în toate cazurile, acţiunea este divizibilă, chiar dacă creanţa creditorului plătit era indivizibilă, moştenitorul
Citește mai mult
solvens (asemănător codebitorului solidar) putând cere de la comoştenitori partea ce fiecare dintre ei era obligat a plăti, însă partea moştenitorilor insolvabili se va divide între ceilalţi moştenitori, inclusiv moştenitorului solvens, proporţional cu părţile ereditare. întrucât are ca obiect valorificarea unei creanţe, deci are caracter personal, acţiunea în regres (indiferent de categoria din care face parte) este prescriptibilă în termenul general de prescripţie, indiferent că cererea se valorifică printr-o acţiune separată sau în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune (care este imprescriptibilă) (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 462-463).4. Se apreciază însă că posesiunea exercitată de moştenitorul solvens asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune are caracter întrerupător de prescripţie, dar numai dacă are semnificaţia recunoaşterii de datorie de către ceilalţi moştenitori (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 462-463).
5. Comoştenitorul care a fost obligat să plătească datoria comună peste partea sa contributivă, a plătit fiind ţinut cu alţii şi, potrivit art. 778 C. civ. 1864 (art. 1157 alin. (1) NCC, n.n.J, este subrogat în toate drepturile creditorului plătit. Această acţiune va fi preferată de solvens, ori de câte ori creanţa plătită era garantată prin cauţiune, gaj sau ipotecă. Nu trebuie însă să credem că moştenitorul care a plătit se va afla, prin efectul subrogaţiei, identic în situaţia juridică pe care o avea creditorul (M. Eliescu, Curs de succesiuni, p. 478).
6. Potrivit art. 778 C. civ. 1864, comoştenitorul sau, în general, oricare succesor cu titlu universal, care a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa contributivă, „are recurs" contra celorlalţi comoştenitori sau succesori universali. Cu toate că art. 778 nu vorbeşte decât de plata unei datorii ipotecare, el urmează a fi generalizat şi aplicat la plata datoriilor de orice natură, fiind un text de principiu, care trebuie interpretat cât mai larg. Succesorul care a plătit mai mult este deci considerat că a plătit datoria altuia şi, în virtutea regulilor gestiunii de afaceri, el poate cere celorlalţi cosuccesori dreptul de a fi despăgubit. Faptul de a fi plătit întreaga creanţă poate fi socotit, în sensul art. 778, drept „tulburare sau evicţiune", indiferent dacă datoria plătită era ipotecară sau chirografară. în acest caz, moştenitorul platnic poate cere a fi indemnizat pe calea acţiunii în garanţie, care izvorăşte din privilegiul copărtaşilor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bdlânescu, Al. Băicoianu, Tratat, voi. III, p. 377).
7. Partea finală a art. 778 C. civ. 1864 arată modul cum trebuie îndreptată acţiunea recursorie. Comoştenitorul care a plătit mai mult nu va putea cere cosuccesorilor săi decât diferenţa peste ce urmează să suporte din pasiv, în proporţia sa ereditară. Legea a voit, de o parte, ca recursul comoştenitorilor să se exercite în limitele art. 778 (adică comoştenitorul care intentează acţiunea în garanţie, invocând principiul egalităţii loturilor, să nu pricinuiască comoştenitorilor săi vreo tulburare sau evicţiune), iar pe de altă parte, a avut drept scop să curme recursurile succesive şi reciproce dintre comoştenitori, unul contra celuilalt. Aşadar, chiar dacă comoştenitorul reclamant ar fi subrogat în drepturile unui creditor ipotecar, el va fi nevoit a acţiona în mod separat pe fiecare dintre cosuccesori pentru partea respectivă de contribuţie la pasiv (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bdlânescu, Al. Băicoianu, Tratat, voi. III, p. 377).
8. în caz de insolvabilitate a unuia dintre cosuccesori, art. 779 C. civ. 1864 [art. 1157 alin. (2) NCC, n.n.) arată că partea lui din datorie „se împarte între toţi ceilalţi, în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune". De astă dată, contrar cu soluţia adoptată în cazul de urmărire a creditorilor, riscul insolvabilităţii este suportat de toţi cosuccesorii. Articolul 778 C. civ. 1864 vorbeşte numai de cazul plăţii integrale a unei datorii ipotecare; ar fi nedrept, într-adevăr, ca unul singur să plătească partea celui insolvabil, obligat fiind a achita întreaga datorie din cauza insolvabilităţii ipotecii, care îndreptăţeşte pe creditor a-l urmări pe el singur. Socotim însă că acest text trebuie să se aplice la orice fel de datorie, din cauza principiului garanţiei reciproce între copărtaşi; aceştia garantând în principiu solvabilitatea unui debitor pentru creanţa pusă în lotul unuia dintre ei, trebuie a fortiori să fie garanţi de solvabilitatea lor reciprocă. Bineînţeles că şi comoştenitorul, care a plătit întreaga datorie, va trebui să suporte o parte din suma ce ar trebui să o achite insolvabilul (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 377-378).
9. Această acţiune este personală şi prescriptibilă, dar posesia bunurilor de către moştenitorul solvens are efecte întreruptive de prescripţie (D. Chiricâ, Succesiuni, p. 2S1).
10. Acţiunea privind lichidarea cheltuielilor de înmormântare este supusă prescripţiei extinctive, deoarece are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, fiind, deci, vorba de o acţiune cu caracter patrimonial şi personal. Aceeaşi este soluţia în cazul lichidării oricăror datorii ale moştenirii (acele obligaţii patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor, existau în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii) şi sarcini ale moştenirii (acele obligaţii patrimoniale care, fără a fi existat în patrimoniul celui ce lasă moştenirea, se nasc în persoana moştenitorilor la deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului ori a moştenitorilor, precum cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii, plata legatelor cu titlu particular etc.), deci acţiunea exercitată de către moştenitorul care a plătit peste partea sa împotriva celorlalţi moştenitori este supusă prescripţiei extinctive în termenul general de prescripţie aplicabil drepturilor de creanţă, iar aceasta indiferent că cererea se valorifică pe cale separată sau în cadrul procesului de partaj succesoral. însă, aşa cum s-a decis în jurisprudenţă, dacă este cazul, posesia exercitată asupra bunurilor succesorale aflate în indiviziune de către moştenitorul care a plătit peste partea sa are semnificaţia unei recunoaşteri din partea celorlalţi moştenitori, fiind, deci, vorba de o întrerupere a prescripţiei ori de o amânare a începutului cursului acesteia; într-o asemenea ipoteză, prescripţia acţiunii în restituire va începe să curgă de la data pierderii posesiei bunurilor succesorale ori de la data împărţelii voluntare sau de la data formulării unei cereri de partaj de către unul din ceilalţi moştenitori (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 294-295).
11. Moştenitorul are dreptul de a cere plata creanţelor pe care le are faţă de moştenire de la ceilalţi moştenitori, ca orice alt creditor al moştenirii. în privinţa părţii din datorie care îi revine, moştenitorului îi sunt aplicabile dispoziţiile pertinente din materia stingerii obligaţiilor (L. Stănciulescu, Succesiuni, p. 242).
► „Art. 778. Coeredele sau succesorul cu titlu universal care, din cauza ipotecii, a plătit din datoria comună mai mult decât partea sa, are recurs, în contra celorlalţi coerezi sau succesori cu titlu universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plăti, chiar când coeredele ce a desfăcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însă, ce a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, conservă facultatea de a cere plata creanţelor sale personale, ca orice alt creditor al succesiunii (C. civ. 713, 774 şi urm.,
Citește mai mult
893, 896, 902, 1106 şi urm., 1674, 1746 şi urm./';► „Art. 779. Când unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria ipotecară se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune (C. civ., 788,1053,1667)".