Art. 1180 Noul cod civil Capacitatea părţilor Încheierea contractului Contractul

1. Textul reia dispoziţiile vechiului cod prevăzute de art. 949 şi stabileşte regula în materie de capacitate de a încheia contracte, incapacitatea fiind excepţia. Astfel, orice persoană poate încheia acte juridice, atâta vreme cât nu se încadrează într-una dintre situaţiile extraordinare care îi interzic acest lucru. Ca orice excepţie, incapacitatea nu poate să se nască decât din lege, fie că este vorba despre o incapacitate generală (imposibilitatea de a încheia acte juridice în general), fie că vorbim de o incapacitate specială, care priveşte interdicţia de a încheia anumite acte juridice.

2

Citește mai mult

. Dacă pentru a fi titulară de drepturi şi obligaţii sau, cu alte cuvinte, pentru a avea capacitatea de folosinţă, persoana fizică nu trebuie să aibă voinţa matură şi conştientă, pentru a-şi exercita personal şi singură drepturile şi pentru a-şi asuma, în acelaşi mod, obligaţii prin săvârşirea de acte juridice, o atare voinţă este absolut necesară, întrucât numai cine îşi dă seama de însemnătatea şi urmările faptelor sale poate săvârşi acţiuni producătoare de efecte juridice, fără riscul de a se păgubi (D. Cosma, op. cit., p. 179-180).

3. Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor juridice civile (G. Boroi, Drept civil, 2008, p. 203).

4. Nu există deci alte incapacităţi decât acelea ce sunt determinate de lege; capacitatea este prin urmare regula, incapacitatea excepţia (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Băico-ianu, op. cit., voi. II, p. 492).

5. Pentru persoanele juridice, regula o constituie capacitatea de a dobândi orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice (art. 206 alin. (1) NCC). în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ, regula capacităţii de a încheia acte juridice civile este subordonată principiului specialităţii, consacrat de art. 206 alin. (2) NCC (G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala - conform noului Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 124).

6. Incapacitatea poate fi generală, lovind în genere toate contractele făcute de incapabil, sau numai parţială, nelovind decât anumite persoane (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bolănescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 492).

7. Textele care prevăd o incapacitate fiind nişte dispoziţiuni excepţionale trebuesc interpretate în mod strict şi nu pot fi întinse de la un caz la altul (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 25).

8. în principiu, validitatea actului juridic este condiţionată de existenţa capacităţii părţilor în momentul formării actului (D. Cosma, op. cit., p. 182).

9. Există două categorii de incapacităţi generale de a contracta, şi anume vârsta şi starea de alienaţie mintală ori debilitate mintală, echivalente cu absenţa capacităţii intelectuale sau mentale. Justificarea acestor incapacităţi generale rezidă în considerente referitoare la persoană (lipsa de maturitate sau a discernământului), iar scopul lor este unul de protecţie a incapabililor (P. Perju, Contractul, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 28).

10. Hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie are drept efect de a transforma incapacitatea de fapt, naturală şi intermitentă, a alienatului mintal sau a debilului mintal, într-o incapacitate de drept totală şi continuă, care înlătură, din punct de vedere juridic, capacitatea naturală din timpul intervalelor de luciditate (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 49).

11. Capacitatea de a încheia actul juridic civil este numai o parte a capacităţii civile, reunind, în structura sa, o parte din capacitatea de folosinţă a persoanei fizice sau juridice, precum şi capacitatea de exerciţiu a acesteia (G. Boroi, Drept civil, 2008, p. 203).

12. Corecta înţelegere a principiului capacităţii presupune şi următoarea subliniere: capacitatea este o stare de drept - de iure - (adică, „aşa cum o vede legea"), spre deosebire de discernământ, care este o stare de fapt - defacto -, acesta, discernământul, putând exista, izolat, chiar la o persoană „incapabilă", după cum o persoană deplin „capabilă" se poate găsi într-o situaţie în care, pasager, să nu aibă discernământ (Gh. Beleiu, op. cit., 1998, p. 139).

13. Legătura dintre incapacitate şi discernământ apare ca deosebit de importantă pe tărâm probator; capabilul trebuie să dovedească lipsa de discernământ (raportat la momentul încheierii actului juridic civil) pe care o invocă, pe când incapabilul (persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu) este prezumat (relativ) a fi fără discernământ, cel ce pretinde că a existat discernământ trebuind să facă dovada lui (E. Lupan, I. Sabâu-Pop, Tratat, voi. I, P-192).

14. Asumarea de către o persoană, printr-un act juridic civil, a unei obligaţii de a nu face ceva (de a nu încheia un anumit contract, de exemplu) nu o transformă într-o persoană incapabilă (E. Lupan, I. Sabau-Pop, Tratat, voi. I, p. 190).

15. Incapacităţile speciale de exerciţiu sunt consacrate de texte legale speciale şi privesc anumite acte juridice care nu pot fi încheiate valid de anumite persoane majore. în acest caz, nu mai este vorba de interdicţii generale, care să interzică de plano orice act civil anumitor categorii de persoane, ci de prohibirea încheierii unor acte juridice de către persoanele vizate expres de lege (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 170).

16. Capacitatea persoanei juridice de a încheia acte juridice civile este condiţionată de respectarea principiului specialităţii de folosinţă a persoanei juridice; aceasta înseamnă că nu este suficient ca persoana juridică să aibă capacitate de exerciţiu, adică organele sale de conducere desemnate să poată încheia acte juridice, ci este necesar şi ca actele juridice încheiate să se încadreze în specificul activităţii pe care o desfăşoară, în vederea atingerii scopului pentru care a fost creată (C.T. Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 157-158).

17. Incapacitatea - ca excepţie de la regula capacităţii - de a încheia un act juridic nu trebuie confundată cu inalienabilitatea sau cu indisponibilizarea unor bunuri, căci incapacitatea este o calitate a persoanei ca subiect de drept, calitate care o împiedică să încheie orice acte juridice civile (sau numai anumite categorii de acte), în timp ce inalienabilitatea sau indisponibilizarea se referă la bunuri, în sensul că numai bunul sau bunurile respective nu pot fi înstrăinate, chiar dacă titularul dreptului de proprietate asupra lor este pe deplin capabil şi poate încheia orice alte acte juridice şi înstrăina orice alte bunuri ce-i aparţin (O. Ungureanu, Drept civil. Introducere, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 122).

18. Majoritatea incapacităţilor sunt incapacităţi de ocrotire şi se justifică prin lipsa totală ori parţială a unei voinţe mature şi conştiente sau a unui discernământ îndestulător (minori, interzişi judecătoreşti). (...) Alteori, incapacităţile sunt îndreptate contra incapabililor şi îşi găsesc explicaţia în temerea legiuitorului că, dacă cel în cauză n-ar fi lipsit ori restrâns în folosinţa sau exerciţiul tuturor drepturilor sau a anumitor drepturi, ar putea săvârşi acte juridice dăunătoare societăţii sau unor terţi. Aşa, de pildă, medicul care a îngrijit pe defunct în cursul ultimei boli nu poate primi liberalităţi de la pacientul său de teama captaţiei pe care ar putea-o exercita asupra dispunătorului (D. Cosma, op. cit., p. 185).

19. Nerespectarea incapacităţii de a încheia actul juridic civil atrage sancţiunea nulităţii actului juridic respectiv. Cât priveşte felul nulităţii (absolută sau relativă), vom reţine următoarele: în cazul persoanelor fizice, va interveni nulitatea absolută dacă s-a nesocotit o incapacitate de folosinţă impusă pentru ocrotirea unui interes general, însă va interveni nulitatea relativă dacă actul juridic a fost încheiat cu încălcarea unei incapacităţi de folosinţă instituite pentru ocrotirea unui interes individual sau cu nesocotirea regulilor referitoare la capacitatea de exerciţiu; în cazul persoanelor juridice, lipsa capacităţii de folosinţă şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă de către persoanele juridice fără scop lucrativ atrag sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic respectiv (art. 206 alin. (3) NCC], iar nerespectarea anumitor dispoziţii privind capacitatea de exerciţiu atrage nulitatea relativă în condiţiile art. 211 NCC, cu precizarea că, în principiu, nesocotirea regulilor referitoare la realizarea capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice nu se sancţionează cu nulitatea (art. 210 alin. (2) şi art. 218 alin. (2) NCC) (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 126).

20. Sunt sancţionate cu nulitate absolută, de exemplu: actele juridice civile prin care s-ar putea suprima ori îngrădi capacitatea de folosinţă sau cea de exerciţiu statornicite de lege; actele juridice civile prin care părţile ar stabili, prin voinţa lor, ca un incapabil să fie considerat capabil; actele juridice civile care s-ar încheia cu nesocotirea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice (E. Lupan, I. Sobau-Pop, Tratat, voi. I, p. 192).

21. Prin urmare, spre deosebire de vechea reglementare, persoanele juridice nu trebuie să respecte principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art. 187 NCC, potrivit căruia orice persoană juridică trebuie să aibă un anumit scop, licit şi moral, în acord cu interesul general. Acest principiu, al specialităţii capacităţii de folosinţă, trebuie respectat numai de către persoanele juridice fără scop patrimonial (C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 91).