Art. 1182 Noul cod civil Încheierea contractului Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1182
Încheierea contractului
(1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.
(2) Este suficient ca părţile să se pună de acord asupra elementelor esenţiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinţează determinarea acestora unei alte persoane.
(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), dacă părţile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost încredinţată determinarea lor nu ia o decizie, instanţa va dispune, la cererea oricăreia dintre părţi, completarea contractului, ţinând seama, după împrejurări, de natura acestuia şi de intenţia părţilor.
| ← Art. 1181 Noul cod civil Reguli aplicabile Încheierea... | Art. 1183 Noul cod civil Buna-credinţă în negocieri... → |
|---|
Vă muțumesc pentru ajutor.
1. Titulara dreptului de proprietate asupra mijloacelor fixe şi de administrare a terenului fiind pârâta, sucursala Constanţa, conform unei hotărâri judecătoreşti, aceasta poate dispune asupra încheierii contractelor la care s-a obligat prin oferta ce a îmbrăcat forma documentaţiei licitaţiei deschise, cu strigare. Ca urmare a declarării ca adjudecatar, pentru reclamantă s-a născut dreptul de a dobândi în proprietate, prin contract de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, mijloacele fixe ce compun obiectivul energetic. Corelativ acestui drept, în sarcina pârâtei s-a născut
Citește mai mult
obligaţia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile prevăzute în documentaţia întocmită cu ocazia licitaţiei. în aceleaşi condiţii s-au născut dreptul şi, respectiv, obligaţia încheierii contractului de închiriere având ca obiect terenul aferent obiectivului energetic (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1828/2010, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., p. 42).2. în virtutea principiului consensualismului, este de ajuns ca
Citește mai mult
părţile să ajungă la un acord cu privire la elementele esenţiale ale actului, pentru ca acesta să se considere încheiat, chiar dacă unele clauze secundare vor fi stabilite ulterior, fie prin negociere între părţi, fie prin încredinţarea sarcinii de a le stabili unei terţe persoane.3. în cazul în care acordul nu va fi atins, va reveni instanţei obligaţia de a stabili acele elemente mai puţin importante ale actului, cu respectarea voinţei părţilor şi a regulilor de interpretare a contractului stabilite de dispoziţiile 1266-1269 NCC. în orice caz, rolul instanţei nu va fi acela de a interveni în formarea contractului (el fiind deja în fiinţă), ci de a se pronunţa asupra unor elemente secundare, de natură să contribuie la întregirea actului de voinţă al contractanţilor.
4. Negocierea directă nu înseamnă neapărat prezenţa fizică a părţilor, ci implicarea lor juridică în negocieri. într-adevăr, un contract se poate încheia, faptic, între mandatarii părţilor (...). De aceea, negocierea, care este o fază prealabilă contractului propriu-zis, se derulează tot prin mandatari, asistaţi sau nu de diverse persoane specializate (avocaţi, jurişti, consultanţi fiscali, experţi financiari etc.) (Gh. Piperea, op. cit., p. 86).
5. în genere, se înţelege prin consimţământ, acordul voinţelor ce concurează la formarea contractului. Dar câteodată, se înţelege prin consimţământ, numai adeziunea uneia din părţi la propunerea celeilalte părţi (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bdlânescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 493).
6. Când ambele părţi sunt prezente, ele discută clauzele contractului şi îşi dau apoi consimţământul în mod simultan. Dar, uneori, părţile sunt departe una de alta sau adeziunea uneia întârzie asupra clauzelor fixate de cealaltă. în acest caz, consimţământul părţilor se descompune în două acte succesive: oferta sau policitaţiunea uneia din părţi, care propune un contract în condiţii determinate, şi acceptarea celeilalte părţi, prin care contractul ia naştere (Idem, p. 494).
7. Acordul de voinţă se realizează prin întâlnirea concordantă a voinţelor declarate de către părţile contractante. Această întâlnire are loc prin propunerea pe care o persoană o face unei alte persoane de a încheia un anumit contract, în anumite condiţii, şi acceptarea pură şi simplă, fără nicio rezervă a acelei propuneri, de către destinatarul ei (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 156).
8. Contractele negociate sunt cele pe care le putem denumi tradiţionale şi în cadrul cărora părţile discută, negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună ceva. în cazul încheierii lor, va putea exista o perioadă aşa-zisă precontractuală, mai scurtă sau mai îndelungată, în care au loc negocierile sau discuţiile între părţi. Drepturile şi obligaţiile acestora vor fi însă delimitate expres sau tacit, spre a se ajunge la exprimarea caracteristicilor esenţiale ale operaţiei juridice pe care ele o au în vedere (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 36).
Elementele secundare
Citește mai mult
pot fi abandonate de părţi pentru convenţii ulterioare, subsecvente acordului suficient. Aceste elemente fac obiectul aşa-numitelor clauze deschise adică al clauzelor, explicite sau implicite acordului părţilor al căror conţinut va fi stabilit în viitor2. Stabilirea lor în viitor se va realiza de către părţi printr-un nou acord, de către un terţ desemnat de părţi în acest scop sau, în cazul în care părţile nu ajung la consens sau terţul refuză să stabilească termenii clauzelor deschise, de instanţa de judecată [art. 1182 alin. (3) C. civ.]. Rolul instanţei de judecată se reduce la o „completare” a contractului cu rol de interpretare a voinţei tacite a părţilor. Cel mai probabil, această „completare” se va realiza prin apelul la normele dispozitive ale dreptului comun, dacă nu există indicii că părţile au dorit să înlăture aceste norme. Ideea clauzelor deschise îndepărtează sistemul actual al formării contractului de cel francez în materie, unde este rămasă discutabilă chestiunea completării clauzelor contractuale prin apelul la dreptul supletiv comun (Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, op. cit., nr. 188).1) prin negocierea lui de către părţi (exemplu de excepţie: contractul de adeziune ) sau
2) prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.
Conţinutul contractului cuprinde elemente esenţiale şi elemente secundare.
Este suficient ca părţile să convină asupra elementelor esenţiale pentru formarea valabilă a contractului.
În cazul în care, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea (art. 1.185
Citește mai mult
noul cod civil).Elementele secundare pot fi convenite ulterior de către părţi sau determinarea lor poate fi încredinţată altor persoane.
Dacă părţile nu ajung la un acord cu privire la elementele secundare sau persoana căreia i s-a încredinţat determinarea lor nu ia o decizie, instanţa de judecată va putea completa contractul la cererea oricăreia dintre părţi.
Noţiunea de „elemente esenţiale” se referă la elementele obligatorii ale unui contract, precum părţile, operaţiunea juridică asupra căreia părţile au convenit, precum şi prestaţiile esenţiale de care sunt ţinute părţile.
În cazul în care determinarea elementelor secundare este încredinţată altei persoane, aceasta se va afla în relaţie de mandat cu ambele părţi contractante, iar revocarea mandatului se va putea face numai prin acordul ambelor părţi.
Textul art. 1.182 alin. (2) şi (3) se coroborează cu art. 1.232 alin. (1) din noul cod civil care stipulează că, atunci când preţul sau orice alt element al contractului urmează să fie determinat de un terţ, acesta trebuie să acţioneze în mod corect, diligent şi echidistant, în caz contrar, instanţa de judecată, la cererea părţii interesate, urmând să stabilească acel element.
Potrivit prevederilor art. 105 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
Dispoziţiile art. 1.182 alin. (2) şi (3) din Codul civil nu sunt aplicabile contractelor a căror negociere a început înainte de intrarea în vigoare a Codului civil.
Susţinerea de mai sus este inexactă, deoarece întâlnirea ofertei cu acceptarea formează numai acordul de voinţe (consimţământul), nu direct încheierea (formarea, perfectarea) contractului, care este supusă îndeplinirii condiţiilor esenţiale de validitate. Desigur, în particular, momentele acordului de voinţe şi respectiv, al încheierii contractului pot coincide, dar numai în măsura în care oferta şi acceptarea au îndeplinit deja şi celelalte
Citește mai mult
condiţii de validitate (impuse de art. 1179 C.civ.).Deoarece vânzarea se încheie prin acordul de voinţe, existenţa consimţământului este indispensabilă şi esenţială pentru perfectarea contractului.