Art. 1265 Noul cod civil Efectele confirmării Nulitatea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 4-a
Nulitatea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 4-a
Nulitatea contractului
Art. 1265
Efectele confirmării
(1) Confirmarea îşi produce efectele din momentul încheierii contractului şi atrage renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă.
(2) Când fiecare dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părţi.
(3) Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin dol sau violenţă nu implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese.
| ← Art. 1264 Noul cod civil Cuprinsul actului confirmativ Nulitatea... | Art. 1266 Noul cod civil Interpretarea după voinţa... → |
|---|
2. Cu toate acestea, nu vor fi afectate drepturile dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă, în privinţa actului juridic iniţial.
Citește mai mult
Această normă a art. 1265 alin. (1) teza finală NCC, ca şi următoarele alineate, pot constitui veritabile derogări de la efectele actului confirmativ.3. Astfel, pot exista situaţii în care, deşi partea îndreptăţită să invoce nulitatea nu o face (ci, mai mult, chiar confirmă expres actul juridic viciat), cu toate acestea, subzistă posibilitatea declarării nulităţii relative, după caz şi a celei absolute (desigur, avem în vedere doar acele situaţii excepţionale în care nulitatea absolută ar putea fi acoperită prin confirmare), dacă terţul interesat, de bună-credinţă, exercită el însuşi acţiunea în nulitate, în această ipoteză, actul confirmativ este lipsit de efecte, deoarece, dacă instanţa găseşte cererea terţului întemeiată, o va admite. însă, credem că, în materia nulităţii relative, acest text ar avea o minimă aplicabilitate, dat fiind faptul că sancţiunea este menită să ocrotească un interes individual (de regulă, doar cel care poate să obţină în urma pronunţării vreun efect favorabil lui, patrimonial sau nepatrimonial, se poate considera ca fiind legitimat în a promova acţiunea), de regulă al co-contractantului, respectiv al avânzilor-cauză ai acestuia, iar, în genere, terţii (penitus extranei) nu au deschisă acţiunea în anulabilitate. Cu titlu excepţional, „terţii de bună-credinţă care au dobândit şi şi-au conservat drepturile" ar putea fi: titularul dreptului de preempţiune (care are interesul de a cere desfiinţarea actului juridic încheiat cu încălcarea dreptului său, chiar dacă norma de protecţie atrage doar sancţiunea nulităţii relative), procurorul, însă numai atunci când actul juridic care necesita dublă încuviinţare s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă (art. 46 NCC) -aici putând exista şi un interes general, de ordine publică (în strânsă legătură cu protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă), de a nu confirma actul -, şi creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice, cu excepţiile prevăzute de art. 1560 alin. (2) NCC. Probabil că o mai mare aplicabilitate va avea această normă în materia cazurilor speciale de confirmare a nulităţii absolute (art. 303 şi art. 1010 NCC), întrucât mai degrabă terţul care justifică un interes în exercitarea acţiunii în nulitate poate fi chiar terţul de bună-credinţă care şi-a conservat dreptul său, aşa cum prevede art. 1265 alin. (1) teza finală NCC.
4. Deşi norma nu distinge, apreciem că derogarea priveşte atât ipoteza confirmării exprese, dar şi a celei tacite. Sub un alt aspect, observăm din denumirea marginală a normei art. 1265 NCC că aceasta se referă strict la „efectele confirmării", chiar dacă secţiunea vizează „validarea contractului", care nu este limitată doar la instituţia confirmării, după cum am văzut, ceea ce înseamnă că derogările instituite de aceste text legal sunt de strictă interpretare şi aplicare în materia confirmării, neputând fi extinse prin analogie şi la alte cazuri de validare a actelor juridice (a se vedea şi principiul înscris în art. 10 NCC).
5. O altă derogare este aceea potrivit căreia, atunci când fiecare dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părţi. Pe aceeaşi idee de ansamblu a derogării precedente, desprindem regula potrivit căreia actul de confirmare nu doar că este unilateral, dar este absolut personal, ca act de dispoziţie, care angajează exclusiv emitentul său, iar nu şi alte persoane, indiferent care ar fi legătura lor juridică cu cel care confirmă, expres sau tacit, nulitatea.
6. în fine, ultimul alineat al art. 1265 NCC stabileşte că, în materia vicierii consimţământului prin doi sau violenţă, confirmarea actului juridic anulabil nu implică prin ea însăşi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese. Această chestiune se explică prin faptul că în structura celor două vicii de consimţământ există două elemente: unul obiectiv, material, constând, de facto, într-un fapt ilicit cauzator de prejudiciu, şi unul subiectiv. Existenţa elementului obiectiv justifică şi exercitarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, pentru repararea prejudiciului, acţiune pentru care interesul subzistă, chiar dacă partea lezată a renunţat la cererea de declarare a nulităţii relative a actului juridic astfel încheiat. De asemenea, această dispoziţie trebuie corelată şi cu cea de la art. 1257 NCC, potrivit căreia, în cazul aceloraşi vicii de consimţământ (doi, violenţă), partea lezată are dreptul de „a pretinde, în afară de anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit".
Citește mai mult
după moartea sa, ţine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de formă, cât şi în privinţa oricărei alte excepţii (C. civ. 959 şi urm., 1163, 1546, 1713, 1843)Prin urmare, contractul afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperită prin confirmare sau prin alte moduri prevăzute de lege (pentru exemplificarea altor moduri vezi NCC Cartea I – Persoanele).
Actul notarial prin care se poate realiza confirmarea unui act anulabil (actul confirmativ – art. 1.264 NCC) trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:
– menţionarea obiectului, cauzei şi naturii obligaţiei;
– menţionarea cauzei de nulitate (deşi legiuitorul
Citește mai mult
foloseşte sintagma „motivul acţiunii în anulare”, apreciem că actul confirmativ poate fi întocmit nu numai în cazul în care există o acţiune în anularea contractului pe rolul instanţei judecătoreşti, ci oricând partea al cărei interes a fost prejudiciat prin încheierea contractului doreşte să-l confirme);– intenţia expresă a părţii de a valida contractul.
Confirmarea produce efecte retroactiv din momentul încheierii contractului şi nu poate afecta drepturile dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă (art. 1.265 noul cod civil).