Art. 1268 Noul cod civil Interpretarea clauzelor îndoielnice Interpretarea contractului Contractul
| Comentarii |
|
Contractul
SECŢIUNEA a 5-a
Interpretarea contractului
Art. 1268
Interpretarea clauzelor îndoielnice
(1) Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului.
(2) Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe.
(3) Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
(4) Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiţi.
(5) Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.
| ← Art. 1267 Noul cod civil Interpretarea sistematică... | Art. 1269 Noul cod civil Regulile subsidiare de interpretare... → |
|---|
1. Uzanţele profesionale au valoare supletivă şi, în tăcerea convenţiei dintre părţi, trebuie să fie aplicate (Cass., s. com., dec. din 19 feb. 2002, în Code civil 2008, p. 1211).
2. Interpretarea contractului trebuie făcută în sensul în care ea poate produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar produce niciun efect. De aceea, antecontractul de schimb în care promitent-copermutant apare soţul proprietarului terenului trebuie înţeles ca o promisiune a faptei altuia, adică de a determina pe proprietar să consimtă la realizarea convenţiei de schimb. Că este aşa şi că proprietarul
Citește mai mult
terenului - soţia pârâtului - a confirmat schimbul efectuat rezultă din împrejurarea că, ulterior, aceasta a înstrăinat terenul primit de reclamant în cadrul schimbului. Or, cunoscând provenienţa terenului şi considerându-se proprietară, pentru a-l putea înstrăina, este evident că în felul acesta soţia pârâtului a recunoscut, în fapt, schimbul intervenit. Aşadar, nu se poate susţine că lipseşte consimţământul unuia dintre copermutanţii-proprietari la încheierea antecontractului de schimb şi, din acest considerent, convenţia ar fi lovită de nulitate. împrejurarea că pârâtul şi soţia acestuia au refuzat să perfecteze schimbul, susţinând prin întâmpinările depuse la dosar că reclamantul nu ar fi proprietarul terenului oferit la schimb, dovedeşte reaua-credinţă a acestora. O astfel de susţinere a fost făcută de pârât în condiţiile în care Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 indusese în titlul său de proprietate terenul primit de la reclamant (C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 1527/2001, în V. Terzea, op. cit., voi. II, 2009, p. 489).3. Din interpretarea convenţiei de vânzare-cumpărare prin care, chiar dacă nu s-a menţionat expres că se vinde şi terenul, acesta a fost însă delimitat ca amplasament şi împrejmuire, prin indicarea şi a vecinilor, rezultă fără niciun dubiu că intenţia comună a părţilor la încheierea convenţiei a fost de a vinde şi respectiv cumpăra întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiilor (C.A. Bacdu, s. civ., dec. nr. 297/1998)
4. în cazul în care un contract cuprinde dispoziţii contradictorii, principiile generale de drept reclamă a se interpreta în sensul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului şi a se face aplicarea cu preferinţă a acelor dispoziţii care sunt probabile că părţile contractante le-au avut în vedere [C.A. Bucureşti, s. l-a, dec. nr. 52/1890, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., 1925, voi. II, p. 490).
5. Interpretarea unui contract se face potrivit naturii obligaţiei asumate de părţi (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 857/1959, în V. Terzea, op. cit., voi. II, 2009, p. 490).
6. în ceea ce priveşte invocarea art. 978 C. civ. 1864, se va reţine că, într-adevăr, aceste dispoziţii legale vizează interpretarea contractelor, ca operaţiune de determinare a înţelesului exact al clauzelor unui contract, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă. Cu toate acestea, fără o referire expresă la aceste norme legale, regulile de interpretare a contractelor pot fi aplicabile şi altor acte juridice, cum este, în speţă, scrisoarea de garanţie bancară, din al cărei conţinut reiese care a fost voinţa reală a emitentului, voinţă care este prioritară (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1306/2010)
7. Convenţia este legea părţilor. Nesocotirea ei pune hotărârile instanţei de fond sub cenzura înaltei Curţi de Casaţie. Nu se poate vorbi de denaturarea unei convenţii decât atunci când textul ei e clar. Pentru clauzele confuze, dreptul de apreciere şi interpretare al instanţelor de fond este suveran (I.C.C.J., dec. din 4 iulie 1923, în F. Ciutacu, Drept civil român, p. 67).
8. în caz de ambiguitate, întinderea teritorială a unei clauze de neconcurenţă se va aprecia în raport de localitatea în care se găseşte sediul întreprinderii, şi nu în raport de domiciliul debitorului (Curtea Supremâ a Canadei, dec. din 12/11/2002, în J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 1747).
9. Clauza dintr-un contract de muncă ce recunoaşte un avantaj material angajatului în cazul în care va părăsi locul de muncă, se va interpreta în sensul că priveşte doar situaţiile concedierii sau demisiei. în caz contrar, clauza ar fi afectată de o condiţie pur potestativă şi deci nulă absolut (Trib. Quebec, dec. din 31/01/2000, în J.L Baudouin, Y. Renaud, p. 1747).
10. Convenţia încheiată între părţi stipulează în sarcina pârâtei o obligaţie de a face, şi anume aceea de a-i vinde reclamantei imobilul descris în convenţie. Sancţiunea nerespectării acestei obligaţii este stabilită de părţi şi constă în restituirea de către promitenta-vânzătoare a dublului avansului primit de la reclamantă. Dezdăunarea prevăzută de art. 1073 C. civ. 1864 reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei de către debitor şi poartă denumirea de despăgubire sau daune-interese. Cum în cauza dedusă judecăţii obligaţia asumată de pârâtă este o obligaţie intuitu personae, iar prin refuzul de a mai vinde imobilul, aceasta nu mai poate fi executată, reclamanta este îndreptăţită la daune-interese. Evaluarea acestor daune a fost stabilită de părţi în convenţie sub forma unei clauze penale şi constă, în cazul refuzului promitentului-vânzător de a mai vinde bunul, în plata unei sume fixe, respectiv în restituirea dublului avansului primit. Clauza penală nu trebuie înţeleasă în sensul stabilirii în sarcina debitorului a unei sume pe zi de întârziere, situaţie ce se întâlneşte mai ales în cazul întârzierii sau executării necorespunzătoare a obligaţiei, ci şi în sensul stabilirii unei sume fixe, în special atunci când obligaţia de a face nu mai poate fi executată în natură. Interpretând astfel convenţia intervenită între părţi, se respectă atât intenţia părţilor, avută la încheierea convenţiei, potrivit art. 997 C. civ. 1864, cât şi principiul prevăzut de art. 978 C. civ. 1864, potrivit căruia o clauză se interpretează în sensul în care poate produce efecte (Trib. Ialomiţa, s. civ., dec. nr. 56/R/2008)
11. Art. 978 C. civ. prevede că, atunci când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar produce niciunul. în speţă, din modul de redactare a antecontractului rezultă, prin aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 982 C. civ. 1864 (toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg), că părţile s-au înţeles în vederea înstrăinării în formă autentică a unui teren, suma de 15.000 de dolari SUA plătită de reclamant, la data încheierii antecontractului, având natura juridică a unui avans din preţul care trebuia plătit (adică a constituit un început de executare a contractului). Ca atare, rezoluţiunea convenţiei putea fi cerută, în principiu, de partea care se declară gata să execute obligaţia asumată, cu condiţia însă a dovedirii culpei contractantului. Contrar celor reţinute în decizia recurată, în cauză nu s-a dovedit culpa pârâtului în neperfectarea, la termenul convenit, a obligaţiei de încheiere a contractului în formă autentică, iar reclamantul a declarat expres că nu mai doreşte încheierea contractului. Dimpotrivă, deşi nicio clauză a antecontractului nu menţiona expres această obligaţie în sarcina sa (obligaţie subînţeleasă însă, conform art. 981 C. civ. 1864), pârâtul a întocmit formalităţile premergătoare unei înstrăinări valabile a terenului pe care s-a obligat a-l vinde. Mai este de subliniat că, astfel cum prevede şi art. 978 C. civ. 1864, aplicabil contractelor în ansamblu, actele juridice trebuie interpretate în sensul în care să-şi producă efecte, rezoluţiunea fiind o sancţiune care poate interveni numai in extremis, pentru neexecutarea culpabilă a unei obligaţii principale. Pactul comisoriu înscris în antecontract - redat anterior - este unul de gradul I, prin care părţile nu fac decât să reitereze art. 1021 C. civ. 1864, cu consecinţa aplicării tuturor regulilor rezoluţiunii judiciare, ca şi cum clauza nici nu ar fi fost stipulată. Ca atare, esenţială rămâne verificarea îndeplinirii acestor condiţii: neexecutarea contractului; neexecutare imputabilă debitorului; punerea în întârziere a debitorului (I.C.C.J., s. civ. şidepropr. int., dec. nr. 5524/2004)
2. De asemenea, art. 979 C. civ. 1864 dispune că termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului; în fapt, dacă una dintre cele două interpretări plauzibile este în armonie
Citește mai mult
generală cu economia contractului şi cu contextul său, cealaltă parte fiind discordantă, este de presupus că cea dintâi exprimă voinţa reală a părţilor (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 549).3. în caz când părţile s-au exprimat în mod îndoielnic, convenţia se va interpreta în sensul ce poate avea un efect, ear nu în acela ce nu produce niciunul. (...) De asemene, clausa dintr-un contract de vânzare prin care s-ar fi stipulat că „cumpărătorul va suferi servituţile pasive şi că ele vor fi pe riscul său" însemnează că părţile au înţeles să descarce pe vânzător de garanţia servituţilor aparente, căci altfel clausa n-ar produce niciun efect, de oare ce vânzătorul este de drept, în baza art. 1349, liberat de ori ce garanţie a servituţilor aparente (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 289).
4. Natura contractului este unul din principalele elemente la care judecătorii trebue să se refere pentru a descoperi intenţiunea părţilor, căci ele sunt presupuse a se fi referit dreptului comun, de câte ori n-au exprimat o voinţă contrară (Idem, voi. V, p. 290).
5. Dacă legea este contrară usului, se va aplica legea, ear nu usul, mai cu seamă când va fi vorba de o lege de interes general şi de ordine publică, pe care legiuitorul a edictat-o în interesul societăţei (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 293).
6. Arătarea unui exemplu într-un contract are de scop de a-l face mai înţeles, ear nu de a restrânge proposiţia generală care-l precedează (Idem, p. 302).
7. Cu alte cuvinte, o interpretare restrictivă nu este întemeiată, întrucât se consideră că „un atare caz" a fost menţionat în contract numai cu titlul de exemplu (exempli gratia) (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 110).
8. Interpretarea se mai justifică şi când clauzele actului sunt ambigui. Asemenea clauze se interpretează (...) în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce niciunul. Legiuitorul a socotit că părţile au înţeles să obţină rezultate utile, iar nu să stipuleze absurdităţi, cu alte cuvinte, clauze menite din capul locului să nu aibă niciun efect (D. Cosma, op. cit, p. 368).
9. în scopul completării contractului, Codul civil pune la dispoziţia judecătorului câteva criterii de natură obiectivă. (...) Aşadar, umplerea lacunelor contractului se face cu urmările care sunt ataşate legii, obiceiului şi echităţii (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 551).
10. Oricât de generali ar fi termenii întrebuinţaţi de părţi, obiectul contractului se reduce numai la lucrurile la care se pare că părţile şi*au propus a contracta. Doctrina a sesizat că regula cuprinsă în art. 984 nu este decât consecinţa regulii înscrise în art. 977 (C. civ. 1864 - n.n.), „căci a nu cuprinde într-o convenţie, cu toată generalitatea termenilor ei, decât ceea ce părţile au avut în vedere înseamnă a o interpreta după intenţia părţilor, iar nu după termenii ei". Se exemplifică vânzarea-cumpărarea unei moşteniri, adică a unei universalităţi de bunuri, referitor la care vânzătorul nu mai poate invoca că bunurile descoperite ulterior, ca făcând parte din moştenirea respectivă, ar excede contractului (P. Perju, Contractul, p. 62-63).
11. în genere, dacă părţile nu au prevăzut expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractul pe care l-au încheiat, se prezumă că ele au înţeles să se aplice normele legale supletive în materie, care sunt stabilite tocmai pentru a înlesni încheierea contractelor (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 110).
12. în principiu, cercetarea şi stabilirea voinţei părţilor se consideră ca o chestiune de fapt, de suverana apreciere a instanţelor de fond şi care scapă deci de controlul Casaţiei, cu condiţia ca să nu se denatureze voinţa clar exprimată a părţilor şi natura contractului (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Baicoianu, op. cit., voi. II, p. 519-520).
13. Echitatea este un principiu etic şi juridic care stă la baza tuturor relaţiilor sociale, în spiritul dreptăţii şi justiţiei comutative, al respectului şi colaborării între oameni, al ocrotirii şi promovării valorilor sociale şi umane (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 552).
14. Judecătorul se erijează într-un ministru de echitate: el fixează conţinutul obligaţiilor părţilor, inspirându-se dintr-un sentiment de justiţie şi echilibru (F. Terrâ, P. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 471).
15. în conţinutul testamentului, testatorul poate să-şi exprime voinţa în orice termeni care, dacă nu sunt clari şi precişi, sunt supuşi puterii de interpretare a judecătorului. El este obligat să afle adevărata intenţie a testatorului, folosind conţinutul testamentului şi chiar acte şi împrejurări exterioare acestuia (P. Perju, Jurisprudenţă, p. 257).
► „Art. 978. Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul";
► „Art. 979. Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului";
► „Art. 980. Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul (C. civ. 583, 607, 610, 970,1359,1450şi urm.)";
► „Art. 984. Convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a
Citește mai mult
contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat";► „Art. 985. Când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine că printr-aceasta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese".