Art. 1327 Noul cod civil Promisiunea unilaterală Actul unilateral ca izvor de obligaţii Actul juridic unilateral
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Actul juridic unilateral
SECŢIUNEA a 2-a
Actul unilateral ca izvor de obligaţii
Actul juridic unilateral
SECŢIUNEA a 2-a
Actul unilateral ca izvor de obligaţii
Art. 1327
Promisiunea unilaterală
(1) Promisiunea unilaterală făcută cu intenţia de a se obliga independent de acceptare îl leagă numai pe autor.
(2) Destinatarul actului poate să refuze dreptul astfel născut.
(3) Dacă autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consideră făcută pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligaţiei şi cu împrejurările în care a fost asumată.
| ← Art. 1326 Noul cod civil Actele unilaterale supuse comunicării... | Art. 1328 Noul cod civil Promisiunea publică de recompensă... → |
|---|
2. S-a decis că o „scrisoare de intenţie", deşi are un caracter unilateral, poate, potrivit conţinutului ei, atunci când a fost acceptată de destinatar şi avându-se în vedere şi intenţia
Citește mai mult
comună a părţilor, să constituie, în sarcina celui care a scris-o, un angajament contractual de a face sau a nu face, care poate merge chiar până la obligaţia de a asigura un rezultat, dacă n-ar constitui chiar o garanţie (V. Pdtulea, loc. cit., p. 268).3. Având în vedere diversitatea efectelor juridice ale actelor unilaterale, în mod justificat se face distincţie între actul unilateral şi angajamentul unilateral. Angajamentul unilateral ar reprezenta o manifestare unilaterală de voinţă care are ca efect crearea de obligaţii în sarcina autorului său. Altfel spus, angajamentul unilateral este actul unilateral care dă naştere obligaţiilor civile şi, prin aceasta, se distinge de actul unilateral care nu creează obligaţii în sensul tehnic al termenului (M. Avram, op. cit., p. 19).
4. Deşi, la prima vedere expresia „angajament unilateral" pare tautologică, deoarece angajamentul nu poate fi decât al unei părţi, prin aceasta se doreşte să se sublinieze dublul caracter unilateral al operaţiunii juridice: pe de o parte, actul este unilateral, deoarece are un autor unic, iar - pe de altă parte - obligaţia este unilaterală, deoarece incumbă numai autorului actului. De aceea, nu se poate pune semnul egalităţii între angajamentul unilateral şi contractul unilateral. Ele se aseamănă numai în ceea ce priveşte efectele, deoarece creează o obligaţie doar în sarcina unei părţi, dar se deosebesc din punctul de vedere al mecanismului de formare. în plus, această formulare este preferabilă în economia limbajului în locul expresiei „actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii civile". Codul civil român de la 1940 a folosit expresia „promisiune unilaterală". Dar aceasta nu pare să reflecte mai bine ideea de act unilateral ca izvor de obligaţii civile, dimpotrivă, poate să genereze confuzii. De exemplu, promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare este un contract, iar nu un act unilateral (Idem, p. 21-22).
5. într-adevăr, obligaţia poate fi privită nu numai ca un raport personal între debitor şi creditor, ci şi ca o valoare care se înscrie în patrimoniul debitorului ca pasiv, iar în patrimoniul creditorului ca activ. Prin urmare, faptul că angajamentul unilateral se prezintă la un moment dat ca fiind o obligaţie faţă de o persoană nedeterminată (dar determinabilă) nu poate afecta valabilitatea obligaţiei pe care autorul său şi-a creat-o în mod liber în propriul patrimoniu. Având în vedere caracterul obiectiv al obligaţiei, aceasta înseamnă că are existenţă, chiar dacă valoarea patrimonială a obligaţiei nu se corelează în acelaşi timp (ci se concretizează ulterior) cu o valoare activă, sub forma unei creanţe, în patrimoniul unui creditor determinat. Existenţa în patrimoniul unui creditor determinat a unei creanţe certe este una dintre condiţiile prealabile, alături de caracterul lichid şi exigibil, pentru a putea cere executarea obligaţiei, iar nu pentru însăşi existenţa obligaţiei civile. Prin urmare, caracterul obiectiv al obligaţiei explică de ce aceasta se poate naşte în mod valabil în patrimoniul unei persoane prin simpla manifestare de voinţă din partea acesteia, fără să fie necesară acceptarea din partea destinatarului actului, care rămâne liber să-şi valorifice dreptul astfel născut sau să-l repudieze (Idem, p. 217-218).
6. în cazul angajamentului unilateral, terţul care a dobândit astfel un drept poate să-l accepte, după cum poate şi să-l repudieze. Acceptarea are doar efect declarativ, consolidând dreptul născut printr-un act juridic la care beneficiarul nu a fost parte. Prin aceasta, mecanismul acceptării dreptului în cazul angajamentului unilateral se deosebeşte de cel al acceptării ofertei de a contracta (Idem, p. 230).
Citește mai mult
potrivită ar fi fost aceea de „angajament unilateral”, în acord cu întreaga doctrină anterioară intrării în vigoare a codului. Actuala denumire este de natură să producă serioase confuzii la nivel terminologic - mai ales cu varianta promisiunii unilaterale de a contracta în condiţiile în care aceasta are o natură contractuală şi cu care trebuie în mod esenţial să nu fie confundată)Un asemenea act este pe deplin valabil. Dacă terţul acceptă beneficiul actului unilateral poate pretinde executarea de la autorul actului, în condiţiile generate de principiul forţei obligatorii a contractului sau poate cere despăgubiri pentru încălcarea obligaţiei asumată prin respectivul angajament unilateral (fară ca totuşi prin acceptare să se fi format un contract în mod necesar!). Dacă, de exemplu, actul unilateral prin care autorul unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii se obligă să plătească victimei o sumă de bani, această obligaţie a sa are valoarea unui angajament unilateral obligatoriu pentru emitent. Victima, odată ce acceptă despăgubirile oferite de autor poate să solicite executarea angajamentului unilateral (dacă, de exemplu, actul unilateral este încheiat în formă autentică, el va avea şi calitatea de titlu executoriu (art. 67 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială). Dacă o ofertă cu termen este revocată înainte de împlinirea termenului, destinatarul poate totuşi să emită acceptarea acesteia în termen şi astfel contractul să fie încheiat.
Promisiunea unilaterală (angajamentul unilateral) trebuie distinsă de contractul care include o promisiune unilaterală. Cazul tipic este cel al contractului prin care se promite unilateral înstrăinarea unui bun (o varietate a sa fiind aşa-numitul „pact de opţiune”), fară ca în contrapartidă să se promită şi o contraprestaţie pentru primirea acelui bun. In acest caz avem de a face cu un contract unilateral care presupune un acord de voinţe, fiind aşadar de formaţie bilaterală, pe când, în cazul angajamentului unilateral, avem de a face cu o singură voinţă juridică deocamdată neîntâlnită cu acceptarea din partea destinatarului.
Din redactarea art. 1.327 alin. (1) şi (2) noul cod civil ar rezulta că suntem în prezenţa a ceea ce doctrina numeşte în prezent angajament unilateral: „Subsemnatul X mă oblig faţă de Y…”.
Dreptul născut prin promisiunea unilaterală poate fi acceptat sau refuzat de destinatarul ei.
Doctrina a analizat acest mecanism ca fiind asemănător stipula ţiei pentru altul: dreptul se naşte în patrimoniul beneficiarului, dar el trebuie să-l accepte sau nu.
Nu trebuie confundat angajamentul unilateral cu promisiunea
Citește mai mult
unilaterală ca act bilateral (contract) ( vezi în materia contractului de vânzare art. 1.669).