Art. 1350 Noul cod civil Răspunderea contractuală Dispoziţii generale Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1350
Răspunderea contractuală
(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
| ← Art. 1349 Noul cod civil Răspunderea delictuală Dispoziţii... | Art. 1351 Noul cod civil Forţa majoră şi cazul fortuit Cauze... → |
|---|
1. întrucât nu este posibilă combinarea în cadrul unei acţiuni mixte a regulilor aplicabile celor două forme de răspundere, problema care se pune este aceea de a se stabili dacă cel păgubit are posibilitatea de a-şi recupera prejudiciul pe calea unei acţiuni întemeiate pe răspunderea contractuală sau pe cea delictuală. în cazul în care între părţi a existat un contract din a cărui neexecutare sau executare necorespunzătoare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, singura cale de ales fiind aceea a răspunderii contractuale. Excepţia de la
Citește mai mult
această regulă, când opţiunea între cele două forme de răspundere este permisă, operează numai atunci când neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului reprezintă în acelaşi timp şi o infracţiune, prevăzută de legea penală (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1170/1989, în Dreptul nr. 3/1990, p. 63).2. în practica judiciară se tinde spre generalizarea principiului potrivit căruia, în cazul în care între părţi a existat un contract, din a cărui neexecutare a rezultat un prejudiciu, să se apeleze la răspunderea contractuală, întrucât calea răspunderii delictuale le este interzisă părţilor. Ambele forme ale răspunderii civile (delictuală şi contractuală) iau naştere ca urmare a încălcării unei obligaţii, încălcare prin care s-a adus o atingere unui drept subiectiv al unei persoane. Răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun în materie, în timp ce răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogatoriu (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 237/2001, în P.J.C. 2001-2002, p. 103).
3. Răspunderea angajatorului este o răspundere contractuală, individuală, în conformitate cu prevederile art. 269 C. muncii (art. 253 după republicare - n.n.), şi nu una delictuală, solidară cu autorul sau autorii faptei de vătămare corporală gravă a salariatului, în conformitate cu prevederile art. 998 şi art. 1003 C. civ. 1864. Angajatorul nu poate fi obligat la acoperirea întregului prejudiciu moral suferit de salariat, ci doar la acoperirea lui în parte, corespunzător vinovăţiei sale (C.A. laşi, s. mun. şi asig. soc., dec. nr. 468/2011, portal.just.ro).
2. Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Consecinţa pe care o deducem din raportul astfel precizat între cele două răspunderi este aceea că, ori de câte ori în dreptul nostru civil nu avem de-a face cu o răspundere contractuală, vor fi
Citește mai mult
aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 136; M. Eliescu, op. cit., p. 61-62).3. Domeniul responsabilităţii contractuale este limitat la ceea ce părţile s-au obligat. Drept urmare, debitorul contractual va răspunde numai pentru prejudiciul cauzat şi care a fost prevăzut sau previzibil în momentul încheierii contractului.
4. în domeniul răspunderii contractuale, culpa debitorului este prezumată. Aşa fiind, creditorul nu are a face decât dovada existenţei contractului şi a neexecutării lui. Deci, sub aspectul dovedirii culpei debitorului, situaţia creditorului reclamant este mai uşoară.
5. Obligaţia contractuală nu exprimă o regulă de conduită, o normă de comportament, ci are menirea să contureze cât mai precis interesele părţilor contractante prin generarea unei reţele de drepturi şi obligaţii destinate să servească acestor interese. Intensitatea obligaţiei contractuale poate împiedica orice apreciere referitoare la conduita debitorului, în această situaţie se află obligaţiile contractuale de rezultat, pentru a căror răspundere nu se poate invoca drept scuză nici forţa majoră (obligaţii de garanţie). Există unele apropieri între neexecutarea obligaţiei contractuale şi culpa delictuală. Ele derivă din modul în care sunt formulate clauzele contractului care creează aparenţa unor veritabile reguli de conduită (obligaţii de mijloace). Aşa-zisele obligaţii accesorii din contractele de adeziune sunt în realitate norme de comportament, chiar şi între persoanele care nu sunt legate prin contract (obligaţii de securitate prevăzute în contractul de transport). Aceste reguli transpun în raportul dintre părţile contractante reguli ale prudenţei pentru conduita persoanelor fără relaţii contractuale (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 409).