Art. 1353 Noul cod civil Exerciţiul drepturilor Cauze exoneratoare de răspundere Răspunderea civilă

JURISPRUDENŢĂ

1. Potrivit art. 1 din Decretul nr. 31/1954 (art. 14 NCC - n.n.), orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Dincolo de aceste limite începe abuzul de drept şi săvârşirea prin exercitarea unui drept a unei fapte ilicite, care atrage după sine răspunderea civilă delictuală a titularului dreptului respectiv. în acest sens, conform art. 3 din Decretul nr. 31/1954 (art. 15 NCC - n.n.), niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau

Citește mai mult

păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe. Aşadar, constituie abuz de drept deturnarea unui drept de la destinaţia sa juridică, economică şi socială. De exemplu, instalarea unui dispozitiv mecanic ce produce zgomot puternic, deranjând vecinii, otrăvirea ierbii pe terenul propriu pentru a omorî păsările vecinilor ş.a (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1325/1978, în C.D. 1978, p. 10).

2. Dreptul civil subiectiv nu este nemărginit, legea civilă recunoscând şi garantând drepturile civile subiective, însă numai pentru realizarea scopurilor ce sunt în deplină concordanţă cu respectarea legii şi a ţelurilor morale şi sociale, exercitarea drepturilor civile subiective în mod abuziv transformându-se în contrariul lor şi determinându-le la a mai înceta să mai fie drepturi, în consecinţă, abuzul de drept constă în exercitarea dreptului civil subiectiv cu consecinţa păgubirii altora, a producerii unor şicane altor persoane, ştirbirea drepturilor personale nepatrimoniale ori a intereselor legitime ale altor persoane etc. (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 930/2007, portol.just.ro).

3. împrejurarea că pârâtul, debitor al unei obligaţii de a da o sumă de bani, a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege în litigiul anterior existent între părţi, finalizat prin sentinţa ce constituie titlu executoriu, nu poate însemna în mod necondiţionat o acţiune ilicită, în lipsa unor probe care să ateste exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 2603/2001, în P.J.C. 2001-2002, nr. 196, p. 442).

4. Reclamantul a dovedit împrejurarea că prin intervenţia televizată pârâta a săvârşit o faptă ilicită, căci, în exercitarea dreptului său la liberă exprimare, a încălcat limitele acestui drept, prejudiciind onoarea şi reputaţia reclamantului, prin aceea ca l-a acuzat de săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, în condiţiile în care, faţă de acesta, nu exista nici măcar începută urmărirea penală şi fără a dovedi că intervenţia sa a constituit o măsură necesară într-o societate democratică. (...) Drepturile sale personale nepatrimoniale la onoare şi la reputaţie au fost lezate prin săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă, fiind îndeplinite toate elementele răspunderii civile delictuale, iar ceea ce interesează în cauză este repararea integrală a prejudiciului în persoana reclamantului, şi nu în persoana pârâtei. Instanţa a considerat că obligarea pârâtei la publicarea hotărârii doar într-un ziar de largă circulaţie reprezintă o măsură suficientă şi necesară pentru acoperirea prejudiciului. Publicarea hotărârii judecătoreşti într-un cotidian central, care dă eficienţă funcţiei reparatorii pe care trebuie să o aibă răspunderea civilă delictuală, nu poate fi apreciată ca aducând atingere imaginii recurentei-pârâte, căci, conform adagiului qui suo iure utiturneminem loedit, exerciţiul normal al dreptului subiectiv, chiar dacă aduce unele restrângeri sau prejudicii unui drept subiectiv aparţinând altei persoane, nu dă naştere unei obligaţii de reparaţie (C.A. Bucureşti, s. o IV-a civ., dec. civ. nr. 496/2009, portal.just.ro).