Art. 1351 Noul cod civil Forţa majoră şi cazul fortuit Cauze exoneratoare de răspundere Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 2-a
Cauze exoneratoare de răspundere
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 2-a
Cauze exoneratoare de răspundere
Art. 1351
Forţa majoră şi cazul fortuit
(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.
(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.
(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră.
| ← Art. 1350 Noul cod civil Răspunderea contractuală Dispoziţii... | Art. 1352 Noul cod civil Fapta victimei sau a terţului Cauze... → |
|---|
Cazul fortuit presupune mai putine conditii: imprevizibilitatea si imposibilitatea impiedicarii evenimentului, ambele analizate prin raportare la persoana celui care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs.
1. în cazul unor alunecări de teren frecvente, susceptibile deci de a fi prevăzute, urmările lor păgubitoare pot fi prevenite şi evitate. Astfel, dacă se învederează puternica probabilitate a producerii unei atare alunecări de teren, caracterul imprevizibil al fenomenului se înlătură, situaţie în care nu ar putea fi invocat ca temei pentru apărarea de răspundere (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1096/1978, în R.R.D. nr. 1/1979, p. 55).
2. Sunt cauze de forţă majoră fenomene naturale ca: inundaţii, alunecări de terenuri, cutremure, fulgere ş.a. Datorită faptului că asemenea
Citește mai mult
evenimente nu pot fi imputate cuiva, ele constituie cauze exoneratoare de răspundere (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 358/1965, în C.D. 1965, p. 131).3. Cazul fortuit reprezintă un simplu obstacol cauzal intern provenind din condiţiile de exercitare a prerogativelor asupra bunurilor şi care nu este decât în mod relativ posibil de înlăturat. De exemplu, ruperea barei de direcţie a unui autovehicul, explozia unei anvelope ş.a. constituie cazuri fortuite, şi nu cazuri de forţă majoră (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 766/1981, în C.D. 1981, p. 118).
4. Procesul de fermentare a vinului din butoaie nu constituie un caz de forţă majoră, fiind un fapt care se întâmplă în mod obişnuit dacă nu se iau măsuri de prevedere (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1723/1957, în L.P. nr. 10/1958, p. 107, în I.G. Mihuţd, A. Lesviodox, Repertoriu 1952-1969, p. 192).
5. Greva constituie caz de forţă majoră şi exonerează pe vânzător de predarea mărfei când are caracterul de generalitate, care să facă execuţia contractului dacă nu absolut imposibilă, dar cel puţin ruinător de oneroasă. E apreciere de fapt când judecata exclude asemenea caractere grevei inerente (C. Torino, 28 febr.1914, Giur. tor., p. 470, în E. Antonescu, op. cit., voi. II, p. 371).
2.
Citește mai mult
Forţa majoră şi cazul fortuit sunt cauze care duc la exonerarea de răspundere contractuală şi, deopotrivă, delictuală. Forţa majoră reprezintă un fenomen natural exterior, cu caracter extraordinar, imprevizibil şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără culpă o persoană să acţioneze aşa cum ar fi dorit, pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu. Caracteristicile evenimentelor de forţă majoră trebuie să fie: externe autorului prejudiciului, imprevizibile, absolut invincibile şi inevitabile (L. Pop, Drept civil român, p. 372-374).3. în ceea ce priveşte aprecierea exteriorităţii lucrurilor utilizate sau furnizate de subiectul răspunzător, s-a concluzionat că viciul intern al lucrului sau al animalului, chiar nedetectabil pentru păzitor, nu reprezintă o cauză exterioară faţă de subiectul responsabil, susceptibilă să îl exonereze de obligaţia reparării prejudiciului cauzat victimei, dar, pentru atenuarea soluţiei, păzitorul lucrului este autorizat să formuleze acţiune în regres contra autorului viciului (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 418).
4. în ce priveşte imprevizibilitatea, s-a admis o distincţie între răspunderea extracontrac-tuală şi cea contractuală. în primul caz, aprecierea s-a făcut la data provocării pagubei, iar în materie contractuală, aprecierea s-a făcut la data încheierii contractului (Idem, p. 420).
5. Forţa majoră exonerează de răspundere, cu unele excepţii, dacă legea prevede altfel. Astfel, de exemplu, cel care exploatează o aeronavă nu se poate exonera, invocând fapta victimei ca forţă majoră, de răspunderea pentru pagubele cauzate la sol. Aceeaşi soluţie în cazul unui teleferic sau al unei instalaţii nucleare, situaţii în care legea instituie o răspundere obiectivă (Idem, p. 422).
Definiţia legală reprodusă mai sus ne arată că forţa majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, care este imprevizibilă şi absolut invincibilă şi inevitabilă. Aşadar, pentru ca un eveniment sau o anumită împrejurare să poată fi calificată forţă majoră este necesar să îndeplinească în mod cumulativ trei condiţii: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă.
A. Exterioritatea. Forţa majoră a fost
Citește mai mult
şi continuă să fie o împrejurare care îşi are originea sau etiologia în afara celui care în aparenţă ar fi chemat să răspundă, precum şi câmpului său de activitate. Acest caracter al forţei majore a fost cu claritate pus în evidenţă de practica judiciară, mai ales în legătură cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri şi animale. Astfel, s-a statuat că forţa majoră constă într-o împrejurare externă fară vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însuşirile sale. împrejurări ca spargerea ori explozia unui cauciuc, ruperea unei piese, urmare a unui defect de fabricaţie sau altele similare sunt cazuri fortuite, având originea în interiorul lucrului şi în câmpul de activitate a celui răspunzător, neputând constitui cazuri de forţă majoră.Evenimentele de forţă majoră sunt, de cele mai multe ori, fenomene naturale extraordinare, străine de activitatea şi voinţa omului, cum sunt: cutremurele grave, inundaţiile catastrofale, alunecările de teren, trăsnetele, tornadele etc. De asemenea, sunt cazuri de forţă majoră şi unele evenimente sociale extraordinare, provocate de oameni, cum ar fi războaiele şi revoluţiile.
B. Imprevizibilitatea. Se referă, deopotrivă, la producerea împrejurării respective şi la efectele sau consecinţele sale. Dacă împrejurarea putea fi prevăzută, cel chemat să răspundă săvârşeşte o faptă culpabilă deoarece nu a prevăzut-o şi nu a luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau evitarea urmărilor sale prejudiciabile.
Literatura de specialitate a încercat să explice ce se înţelege prin imposibilitatea de prevedere a unui eveniment şi a urmărilor sale. într-o interpretare exigentă, s-ar putea afirma că omul este capabil şi trebuie să prevadă tot ceea ce este posibil să se producă. într-o asemenea concepţie, forţa majoră nu şi-ar mai găsi nicio aplicare practică.
Certitudinea sau puternica probabilitate a producerii unor evenimente cu origine exterioară înlătură, în mod firesc, caracterul lor imprevizibil'. Este motivul pentru care se admite că imprevizibilul se deosebeşte de previzibil cu ajutorul unui criteriu de normalitate, adică după cum un eveniment are caracter extraordinar, producându-se extrem de rar, sau dimpotrivă are un caracter normal, în sensul că se produce cu o anumită regularitate. Astfel, s-a spus că inundaţia sau cutremurul, având o anumită gravitate previzibilă, încetează a fi eveniment de forţă majoră în acele teritorii sau zone geografice unde asemenea calamităţi constituie o stare normală, obişnuită. în acest sens, practica judiciară a statuat că alunecările de teren frecvente, ploile torenţiale din timpul verii, îngheţul din timpul iernii nu au caracter extraordinar, adică nu sunt, de regulă, fenomene imprevizibile, neputând fi calificate cazuri de forţă majoră.
În doctrina noastră de specialitate s-a susţinut că pentru a fi în prezenţa unui caz de forţă majoră trebuie ca împrejurarea externă să fie absolut imprevizibilă; altfel spus, la nivelul actual al ştiinţei, să nu poată fi prevăzută de nimeni. Aşadar, imposibilitatea de prevedere s-ar aprecia luând ca etalon prudenţa şi diligenţa unei persoane ce depune toată grija de care este capabil un om în activitatea sa. Este vorba de o apreciere in abstracto, în care se are în vedere omul cel mai cunoscător şi cu cea mai mare capacitate de prevedere. Urmează că atunci când numai forţa majoră exclude angajarea răspunderii, legea impune tuturor să dea dovadă de o diligenţă maximă, extraordinară, nefiind suficientă o diligenţă medie, ordinară.
Această concepţie ni se pare exagerată. Credem că interpretarea actuală din doctrina şi jurisprudenţă franceză este mult mai raţională, potrivit căreia se admite că în general judecătorii trebuie să cerceteze doar dacă evenimentul respectiv a fost rezonabil imprevizibil; nu este necesar să se constate că a fost absolut imprevizibil. Ar urma ca imprevizibilitatea unui eveniment să fie raportată la capacitatea şi diligenţa unui om mediu, normal prudent şi diligent, adaptând standardul unui „bun părinte de familie” la activitatea pe care o desfaşoară pârâtul şi având în vedere gradul său de pregătire şi specializare în acel domeniu.
În ce ne priveşte, ne declarăm de acord cu soluţia din dreptul francez. Apreciem că ea se regăseşte şi în cuprinsul definiţiei legale a forţei majore în noul Cod civil. Astfel, art. 1351 alin. (2) prevede că forţa majoră, printre altele, este un eveniment imprevizibil, fară a-i alătura epitetul „absolut”. Credem că redactorii textului au facut-o deliberat. Aceasta cu atât mai mult că atunci când au considerat că forţa majoră trebuie apreciată în funcţie de însuşirile celui mai capabil individ au procedat ca atare; de pildă, în aceeaşi definiţie, în legătură cu alt caracter al forţei majore, s-a precizat expres că evenimentul extern şi imprevizibil trebuie să fie „absolut invincibil”. Aşadar, în concluzie, am putea spune că pentru a fi în prezenţa forţei majore este suficient ca imprevizibilitatea evenimentului să fie normală; aceasta înseamnă că nu este necesar să fie vorba de o imprevizibilitate absolută, extraordinară sau de excepţie.
C. Absoluta invincibilitate şi inevitabilitate. Un eveniment constituie forţă majoră numai dacă este invincibil sau irezistibil şi inevitabil. Aşa cum prevede art. 1351 alin. (2) noul Cod Civil, invincibilitatea şi inevitabilitatea trebuie să fie absolute, adică pentru orice persoană. Cele două atribute alcătuiesc unul şi acelaşi caracter al forţei majore. Aprecierea lor se face in abstracto, avându-se ca etalon condiţia şi posibilitatea persoanei care este capabilă să depună diligenţa şi prudenţa maximă de care este în stare omul cel mai dotat şi informat. Dimpotrivă, dacă imposibilitatea de a preîntâmpina, învinge şi evita evenimentul respectiv şi consecinţele sale prejudiciabile este doar relativă, în sensul că putea fi învins sau evitat de către un om cu capacitate, prudenţă şi diligenţă maxime, dar cel chemat să răspundă nu a depus ori nu a fost capabil să depună asemenea străduinţe în acest scop, nu suntem în prezenţa forţei majore; răspunderea se va putea angaja şi pârâtul va fi obligat să repare prejudiciul. O simplă împrejurare externă, invincibilă numai relativ, adică numai pentru cel în cauză, nu constituie foiţă majoră, ci eventual un caz fortuit. Această exigenţă deosebit de severă pentru calificarea juridică a forţei majore se relevă mai ales în materia răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate de lucruri (art. 1376-1377 noul Cod Civil) şi în general în spaţiul răspunderii civile delictuale obiective, fară vinovăţia persoanei răspunzătoare.
Invincibilitatea şi inevitabilitatea absolută ale forţei majore sunt şi trebuie examinate direct şi proporţional cu progresul tehnico-ştiinţific dintr-o societate dată, fiindcă ceea ce într-un moment sau într-un interval de timp este absolut imposibil de învins şi evitat poate să devină în viitor posibil de stăpânit şi înlăturat. Astfel, unele evenimente naturale extraordinare, care în prezent sunt absolut invincibile, irezistibile şi inevitabile, este posibil să fie evitate sau pur şi simplu biruite fară prea mare greutate de către generaţiile viitoare.
Efectul principal al forţei majore este excluderea în totul sau în parte a răspunderii civile. Aceasta în funcţie de faptul dacă forţa majoră este singura cauză a prejudiciului sau, dimpotrivă, prejudiciul a fost cauzat de forţa majoră împreună sau în concurs cu alte fapte sau împrejurări.
În situaţia în care forţa majoră este singura cauză a prejudiciului, este exclusă automat existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului şi prejudiciu; de asemenea, indirect este exclusă şi vinovăţia persoanei respective în cazul răspunderii civile subiective. Aşadar, în lipsa condiţiilor prevăzute de lege, angajarea răspunderii civile faţă de victima prejudiciată nu mai este posibilă; în alţi termeni, răspunderea civilă nu există.
Este însă posibil ca forţa majoră să nu fie cauza exclusivă a prejudiciului, situaţie în care pot exista ipoteze diferite. Aşa de pildă, prejudiciul a fost provocat de forţa majoră împreună cu una sau mai multe împrejurări care sunt simple cazuri fortuite. Evident că atunci când şi cazul fortuit este cauză exoneratoare de răspundere civilă, el va produce efecte identice cu forţa majoră; cu alte cuvinte, răspunderea civilă va fi exclusă în totalitate. Dimpotrivă, în ipoteza în care legea prevede expres că numai forţa majoră exonerează de răspundere, obligaţia de reparare a celui chemat să răspundă va fi proporţională cu contribuţia cazului fortuit la producerea prejudiciului; altfel spus, răspunderea civilă este numai parţial exclusă.
De asemenea, prejudiciul poate fi cauzat de forţa majoră în concurs cu unele fapte sau împrejurări, altele decât cazul fortuit. Bunăoară, un prejudiciu este cauzat de un animal sau un lucru în cursul unui eveniment de forţă majoră. Aşa cum s-a spus, într-o atare ipoteză, trebuie deosebit după cum animalul sau lucrul a fost un simplu instrument pasiv prin mijlocirea căruia forţa majoră a cauzat singură prejudiciul sau, dimpotrivă, forţa majoră nu a avut alt rol decât să contribuie, alături de animal sau de lucru, la producerea prejudiciului. în primul caz, forţa majoră exclude existenţa răspunderii civile, iar în celălalt caz, răspunderea va fi înlăturată numai în parte, proporţional cu contribuţia forţei majore la producerea prejudiciului.