Art. 1368 Noul cod civil Obligaţia subsidiară de indemnizare a victimei Răspunderea pentru fapta proprie Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 3-a
Răspunderea pentru fapta proprie
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 3-a
Răspunderea pentru fapta proprie
Art. 1368
Obligaţia subsidiară de indemnizare a victimei
(1) Lipsa discernământului nu îl scuteşte pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizaţii către victimă ori de câte ori nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea.
(2) Indemnizaţia va fi stabilită într-un cuantum echitabil, ţinându-se seama de starea patrimonială a părţilor.
| ← Art. 1367 Noul cod civil Răspunderea altor persoane lipsite de... | Art. 1369 Noul cod civil Răspunderea altor persoane... → |
|---|
1. Pentru a imputa o culpă celui care a comis o faptă ilicită, este necesar ca autorul ei să fi fost capabil de a-şi da seama de fapta săvârşită şi de urmările ei. Totuşi, ar fi contrar echităţii şi regulilor de convieţuire socială ca victima să suporte singură paguba, iar autorul ei să nu fie obligat măcar în parte să o repare, dacă are posibilităţi materiale, ţinându-se deci seama de situaţia patrimonială a părţilor din proces (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 175/1972, în C.D. 1972, p. 151).
2. Raportul obiectiv născut între făptuitorul lipsit de discernământ şi păgubit prin
Citește mai mult
săvârşirea faptului păgubitor exclude, prin natura sa, soluţia ca cel păgubit să suporte paguba, autorul urmând a fi obligat totuşi la repararea, cel puţin parţială, a prejudiciului, ţinându-se seama de situaţia patrimonială a ambelor părţi, soluţia fiind fundamentată pe ideea că fiecare membru al societăţii datorează celorlalţi garanţia, cu patrimoniul pe care îl posedă, pentru consecinţele păgubitoare ale faptelor sale (C.A. Braşov, dec. civ. nr. 46/R/1994, în C.P.J. 1994-1998, p. 44).3. Dacă autorul faptei ilicite nu are discernământ şi nu răspunde din punct de vedere delictual, o reparare a pagubei poate fi luată în seamă, dar nu pe temeiul regulilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, ci în baza principiului echităţii, cu condiţia ca autorul faptei ilicite să aibă un patrimoniu propriu, prin care să repare, chiar şi numai parţial, paguba produsă prin fapta sa, ţinându-se seama de obligaţiile personale pe care le are (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1033/1987, în R.R.D. nr. 3/1988, p. 68; Trib. Bucureşti, dec. civ. nr. 1900/1985, în R.R.D. nr. 1/1986, p. 70).
2. Soluţia neobligării la reparaţie a celui lipsit
Citește mai mult
de discernământ pentru lipsa culpei acestuia ar sacrifica interesele victimei inocente. Prejudiciul injust cauzat victimei aspiră, prin el însuşi, la reparaţie, pentru că este un rău pe care dreptul nu-l poate agrea, indemnizarea fiind impusă de echitate, şi nu de imperativul sancţionării unei conduite vinovate a autorului în numele unei culpe imaginare şi prezumate (S. Neculaescu, loc. cit., p. 176).3. Autorul prejudiciului cauzat fără discernământ poate fi, totuşi, obligat să indemnizeze victima, într-un cuantum determinat echitabil, luându-se în considerare starea patrimonială atât a victimei, cât şi a autorului. Autorul lipsit de discernământ nu poate fi responsabil, însă echitatea poate să îndemne la suportarea, cel puţin parţială, a sarcinii de reparare a prejudiciului şi de către autorul faptei păgubitoare lipsit de discernământ, dar posedând mijloace materiale suficiente pentru a face faţă reparării prejudiciului, mai ales atunci când victima se află într-o situaţie precară şi discrepanţa stărilor materiale ale celor doi protagonişti obligă spiritul de echitate să împartă suportarea prejudiciului sau chiar să afecteze obligaţia de despăgubiri numai patrimoniul autorului faptei.
4. în textul art. 1368 poate fi decelată intenţia legiuitorului de a califica echitatea drept sursă de obligaţii în sarcina persoanei incapabile. Textul nu este neapărat creatorul unei forme specifice a răspunderii sau a obligaţiei de dezdăunare, ci este, mai curând, o normă care îl supune pe cel lipsit de discernământ dreptului comun al răspunderii civile (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 474-475; A. Tomba, Izvorul obligaţiei persoanei lipsite de discernământ de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat: „culpa fără imputabilitate" sau echitatea?, în R.R.D.P. nr. 6/2007, p. 171).