Art. 1372 Noul cod civil Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie Răspunderea pentru fapta altuia Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 4-a
Răspunderea pentru fapta altuia
Art. 1372
Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie
(1) Cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urme persoane.
(2) Răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie.
(3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedeşte că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinţilor sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti.
| ← Art. 1371 Noul cod civil Vinovăţia comună. Pluralitatea de... | Art. 1373 Noul cod civil Răspunderea comitenţilor pentru... → |
|---|
1. întrucât răspunderea părinţilor pentru faptele cauzatoare de prejudicii săvârşite de copiii lor minori se bazează pe o prezumţie de culpă constând într-o lipsă nu numai de supraveghere, dar şi de educaţie, în speţă instanţele trebuiau să verifice şi să examineze răspunderea părinţilor minorului rezultată din deficienţele în educaţia copilului lor, care le-ar fi imputabile. Părinţii minorului ar putea fi exoneraţi de răspundere numai dacă ar dovedi în mod convingător că, în concret, în raport de obligaţiile ce le reveneau ca părinţi, s-au preocupat de educarea fiului lor şi că,
Citește mai mult
deci, nu s-au dezinteresat de copil şi nu au neglijat educarea lui (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 1777/1976, citatd de C. Stâtescu, op. cit., p. 37).2. Fapta ilicită a copilului minor „demonstrează în mod categoric insuficienţa educaţiei date ... educaţie care a rămas deficitară şi datorită activităţii necorespunzătoare în acest sens a celor doi părinţi" (Trib. Suprem, dec. nr. 4/1977, în C.D. 1977, p. 310-313; Idem, dec. nr. 100/1979, în C.D. 1979, p. 483).
3. Odată dovedit de victimă că minorul a săvârşit o faptă ilicită, victima nu mai are să administreze nicio dovadă spre a stabili că părinţii sunt în culpă prin aceea că nu l-au supravegheat, întrucât o atare culpă este prezumată. Legea, deci, îi presupune în culpă pe părinţi, odată ce s-a dovedit fapta săvârşită de copilul minor ce locuieşte cu ei, deci de copilul aflat sub supravegherea lor (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 160/1973, în C.D. 1973, p. 173).
4. Simplul fapt că la data săvârşirii faptei ilicite părinţii nu mai aveau posibilitatea materială de a exercita supravegherea legală, deoarece minorul părăsise locuinţa, nu este suficient pentru a înlătura răspunderea părinţilor (Plenul Trib. Suprem, dec. de îndrum, nr. 6/1973, în C.D. 1973, p. 37 şi urm.).
5. Pentru antrenarea răspunderii pentru fapta altuia se porneşte de la premisa că vinovăţia minorului, deci discernământul său, nu este necesar să existe pentru obligarea la repararea daunei, răspunderea va fi angajată chiar dacă minorul nu a acţionat cu discernământ, deci cu vinovăţie (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 296/1962, în C.D. 1962, p. 147).
6. Răspunderea părinţilor poate interveni chiar dacă minorii, autori ai faptei ilicite, nu aveau discernământ (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 160/1973, în C.D. 1973, p. 172).
7. în situaţia în care minorul se află internat în spital, s-a considerat că schimbarea locuinţei minorului (deci şi a obligaţiei de supraveghere - s.n.) realizându-se într-un cadru legal, părinţii urmează să fie exoneraţi de răspundere (Trib. Suprem, dec. pen. nr. 40/1974, în C.D. 1974, p. 488).
8. Pentru angajarea răspunderii părinţilor nu se cere condiţia ca minorul să fi acţionat cu discernământ, deci cu vinovăţie (Trib. Prahovo, s. civ., dec. nr. 343/2003, în Legalis).
2. Lipsa vinovăţiei nu este echivalentă cu lipsa faptei ilicite: în toate cazurile, pentru angajarea răspunderii părinţilor este necesară prezenţa unei
Citește mai mult
fapte obiectiv ilicite săvârşite de copilul lor minor, chiar dacă această faptă nu a fost comisă cu discernământ (C. Stătescu, op. cit., p. 52-53).3. Prin art. 1372 sunt avute în vedere, în calitate de subiecte ale răspunderii indirecte, pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie, mai multe categorii de persoane.
4. în primul rând, textul se referă, în mod expres, în alin. (3), la părinţi şi tutori, cărora prin lege le revine obligaţia de a asigura supravegherea minorilor faţă de care îşi exercită autoritatea părintească sau de tutelă, după caz.
5. în al doilea rând, considerăm că sunt avuţi în vedere educatorii, profesorii, maiştrii, instructorii etc., care, după caz, în temeiul legii, al unui contract de şcolarizare sau de pregătire profesională, pe perioada în care se află în derularea activităţilor respective, au obligaţia de a asigura supravegherea minorilor angajaţi în activităţile corespunzătoare.
6. în al treilea rând, fiind vorba de o răspundere indirectă fundamentată pe obligaţia de supraveghere a minorului sau a celui pus sub interdicţie, şi alte categorii de persoane pot fi ţinute să răspundă în baza acestui text, dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârşită de către cel a cărui supraveghere trebuia asigurată, în intervalul de timp în care exista obligaţia de supraveghere. Menţionăm, cu titlu de exemplu: personalul din instituţiile de ocrotire în care se afla repartizat minorul sau interzisul; personalul unităţilor de spitalizare în care se afla internat minorul; persoane care, în baza unui contract, se ocupă de îngrijirea sau de pregătirea unui minor (bonele, meditatorii etc.).
7. Considerăm că legiuitorul a vizat prin art. 1372 o sferă mai largă de persoane cărora le incumbă obligaţia de supraveghere a minorului sau a celui pus sub interdicţie şi nu a avut în vedere doar răspunderea părinţilor sau a tutorilor. Dacă ar fi fost vizaţi doar aceştia din urmă, i-ar fi nominalizat expres şi nu s-ar fi folosit expresiile: cel care în temeiul...; cel obligat la supraveghere.... De altfel, alin. (3) al art. 1372 face distincţie, atunci când se impune, între cel obligat la supraveghere (referirea vizează toată sfera de persoane răspunzătoare) şi părinţi şi tutori, după caz.
8. Deşi actualul text nu prevede expres că răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie operează indiferent de orice culpă, aşa cum prevede la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale şi de lucruri, se pare că soluţia este implicit agreată de noua reglementare. Apreciem că răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori trebuie să fie obiectivă, date fiind particularităţile ei (S. Neculaescu, loc. cit., p. 167).
9. Răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie se fundamentează, în privinţa tuturor categoriilor de subiecte, pe nerespectarea obligaţiei de supraveghere ce le revenea în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti. în plus, răspunderea părinţilor sau a tutorilor, după caz, trebuie să fie întemeiată şi pe nerespectarea obligaţiei de a asigura educarea copilului minor, nu numai pe neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei de supraveghere (T. lonaşcu, Curs de drept civil. Obligaţiuni, Litografia învăţământului, Bucureşti, 1950, p. 195; M. Eliescu, op. cit., p. 256; C. Stâtescu, C. Bîrson, TGO, p. 217).
10. Pentru a fi antrenată răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicţie, trebuie întrunite condiţiile generale ale răspunderii directe, pentru fapta proprie, în persoana minorului sau a celui pus sub interdicţie (fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs) şi, de asemenea, o serie de condiţii speciale.
11. Condiţiile generale trebuie dovedite de victimă şi, odată dovedite acestea, următoarele condiţii ale răspunderii prevăzute de art. 1372 sunt prezumate: a) existenţa faptei ilicite a celor vizaţi de art. 1372 constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a supravegherii pe care trebuiau să o acorde, iar pentru părinţi şi tutori şi cu privire la neexercitarea îndatoririlor decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti (aşa cum rezultă ele din art. 134, art. 261 şi 487-488 NCC); b) existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită menţionată la lit. a) şi fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a minorului sau a interzisului; c) vinovăţia celor care trebuiau să asigure supravegherea corespunzătoare în baza legii, a unui contract sau a unei hotărâri judecătoreşti.
12. Pentru angajarea răspunderii în temeiul art. 1372, pe lângă condiţiile generale ale răspunderii, cumulativ cu acestea, mai trebuie îndeplinite şi două condiţii speciale:
a) autorul faptei ilicite prejudiciabile să fie minor sau pus sub interdicţie judecătorească;
b) autorul faptei ilicite să se afle sub supravegherea celui ţinut să răspundă pentru el în temeiul legii, al unui contract sau al unei hotărâri judecătoreşti.
13. Aplicarea art. 1372 alin. (1) NCC nu este condiţionată de vinovăţia minorului sau a persoanei puse sub interdicţie. O soluţie contrară ar încuraja părinţii, tutorii sau alte persoane care au obligaţia de supraveghere să nu îşi exercite îndatoririle tocmai în acele cazuri în care acest lucru este foarte necesar, şi anume în ipoteza minorilor şi a celor puşi sub interdicţie. Aşadar, victima prejudiciului trebuie să facă dovada cu privire la: 1. existenţa prejudiciului; 2. existenţa faptei ilicite a minorului sau a celui pus sub interdicţie; 3. raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 258).
14. Principiul care guvernează această materie are în vedere misiunea de supraveghere a persoanelor cărora le sunt încredinţaţi minori sau persoane puse sub interdicţie. în textul art. 1372 premisa este supravegherea unui minor sau a unei persoane puse sub interdicţie, supraveghere decurgând din lege sau din contract ori hotărâre judecătorească. Este indiferentă absenţa discernământului autorului faptei păgubitoare şi exonerarea de răspundere a supraveghetorului poate fi realizată numai dacă a dovedit că nu a putut împiedica producerea prejudiciului (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 484).
Legislaţie conexă: art. 1374 alin. (1) NCC.
Citește mai mult
se va stabili indemnizaţia echitabilă. Sintagma „indemnizaţie în cuantum echitabil” nu trebuie să ne ducă neapărat cu gândul la o reparaţie parţială. In toate cazurile în care persoana lipsită de discernământ are o stare patrimonială confortabilă care i-ar permite, fară să-i afecteze condiţiile normale de viaţă şi de eventuală pregătire profesională, să repare întregul prejudiciu cauzat, va putea fi obligată în consecinţă.În legătură cu această reglementare pe care am analizat-o pe scurt este necesar să calificăm juridic obligaţia de indemnizare a victimei, obligaţie prevăzută în sarcina autorului prejudiciului, persoană lipsită de discernământ, dacă nu sunt întrunite condiţiile pentru ca altă persoană să răspundă pentru fapta sa. Două soluţii au fost propuse: unii susţin că suntem în prezenţa unei răspunderi civile delictuale subsidiare, având ca fundament fie „culpa obiectivă” ori „culpa fară imputabilitate”, fie principiul echităţii sociale şi justiţiei comutative; alţii apreciază că nu este vorba despre o răspundere civilă delictuală, ci de o obligaţie de reparare care are ca izvor de sine stătător echitatea sau, în alţi termeni, obligaţia de indemnizare a victimei nu este un raport de răspundere civilă, ci un raport obligaţional care îşi are izvorul său propriu în ideea de echitate. În ce ne priveşte, înclinăm să susţinem că obligaţia de indemnizare este una de răspundere delictuală, deoarece este evident că ea se naşte ca urmare a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârşită de o persoană care în momentul respectiv nu avea discernământ; aşadar, ne găsim pe terenul răspunderii civile delictuale subsidiare, adică aflată în al doilea rând, cu caracter obiectiv, care are ca fundament, nu vinovăţia făptuitorului, ci ideea sau principiul echităţii ori ideea de garanţie care are ca suport echitatea.