Art. 1414 Noul cod civil Efectul termenului suspensiv Termenul

JURISPRUDENŢĂ

1. Termenul de 180 de zile nu este un termen de prescripţie sau decădere, ci este un termen extinctiv, prevăzut de art. 1022-1025 C. civ. 1864 şi de dispoziţiile speciale care reglementează procesul privatizării, a cărui împlinire atrage stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi a obligaţiilor corelative. Obligaţia afectată de un termen extinctiv este susceptibilă de executare imediată până la împlinirea acestuia, când atât dreptul cât şi obligaţia se sting. Acestui termen nu îi sunt aplicabile dispoziţiile privind suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen,

Citește mai mult

proprii numai termenelor de prescripţie (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 4750/2005).

2. Obligaţia asumată de cumpărător, privind plata produselor livrate pe măsura revânzării lor, este afectată de un termen suspensiv incert, în favoarea debitorului, care are ca efect amânarea exigibilităţii creanţei reprezentând preţul mărfurilor livrate, până la data revânzării acestora de către debitor. Cât timp datoria nu este scadentă, debitorul nu poate fi constrâns la executare şi nici dobânzile nu pot curge (C.S.J, s. com., dec. nr. 328/2003, apud A. Rusu, op. cit., p. 40).

3. Clauzele aflate în dispută sunt cele convenite de părţi, cu următorul conţinut: „beneficiarul se obligă să returneze finanţatorului suma de cinci miliarde lei (vechi) până la data de 31 martie 2004; în situaţia în care, în termen de 10 zile de la data de 31 martie 2004, beneficiarul nu va fi achitat în totalitate datoria către finanţatori, beneficiarul se obligă să cesioneze finanţatorilor creanţa sa în cuantum de cinci miliarde lei, împotriva societăţii comerciale". Rezultă din conţinutul acestor articole că raportul juridic obligaţional convenit de părţi este complex, dând naştere unei obligaţii în sarcina pârâtei afectată de modalităţi sub aspectul termenului, dar şi din punctul de vedere al pluralităţii de obiecte. Statuarea de către părţi a unui termen de 10 zile de la data de 31 martie 2004 până la care beneficiarul trebuie să îşi achite datoria are semnificaţia juridică a termenului suspensiv reglementat de art. 1022 C. civ. 1864, respectiv un eveniment viitor şi sigur în privinţa procedurii lui până la care se amână începerea executării obligaţiei, iar odată împlinit termenul suspensiv, obligaţia ajunge la scadenţă, deoarece scadenţa constă în împlinirea termenului convenit de părţi în vederea executării obligaţiei ori exercitării drepturilor. Cum părţile, într-o manieră clară şi neechivocă, au convenit ca obligaţia de plată a datoriei să fie afectată de un termen suspensiv, cert, prin indicarea perioadei ce trebuie să se scurgă până la data când se va împlini, dezlegarea dată de instanţa de apel pe această chestiune este corectă, deoarece în raport de data scadenţei, respectiv data împlinirii termenului suspensiv şi data introducerii acţiunii, termenul general de prescripţie al dreptului material la acţiune, de 3 ani, a fost respectat. în ceea ce priveşte celălalt aspect, care caracterizează raportul juridic stabilit între părţi, ca fiind un raport complex, respectiv obligaţia alternativă a debitorului de a restitui datoria sau de a cesiona creanţa sa de valoare egală cu datoria cu consecinţa stingerii obligaţiei ca urmare a executării unei singure prestaţii, dreptul de a alege între obiectele obligaţiei aparţine creditorului după expirarea termenului, respectiv ajungerea obligaţiei la scadenţă conform art. 1026-1028 C. civ. 1864 care constituie sediul materiei. Altfel spus, debitorul are alegerea numai în momentul plăţii, respectiv al executării obligaţiei; după expirarea termenului, dreptul de a alege aparţine creditorului, deoarece debitorul, prin neexecutarea niciuneia dintre prestaţii, se consideră că a renunţat la această alegere (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2909/2009).

1. Pe durata de funcţionare a termenului suspensiv nu poate fi cerută executarea obligaţiei. Ceea ce s-a plătit de debitor înainte de termen, chiar şi din eroare, nu este supus restituirii. Pe aceeaşi durată, creditorul poate lua măsuri conservatorii pentru creanţa sa. Compensarea creanţelor nu poate fi invocată de creditor. Creditorul nu poate proceda la acte de executare silită şi nici la chemarea în judecată a debitorului, dar poate exercita acţiunea pauliană. împlinirea termenului suspensiv nu scuteşte pe creditor de punerea în

întârziere a debitorului, afară de stipulaţia contrară.

Citește mai mult

Termenul trebuie respectat de creditor în sensul de a se abţine să ceară executarea obligaţiei înainte de împlinirea termenului (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 548).

2. Termenul suspensiv are ca efect întârzierea începutului exercitării dreptului subiectiv civil şi a îndeplinirii obligaţiei civile corelative. Dacă debitorul execută obligaţia sa înainte de scadenţă, debitorul nu poate să îl oblige pe creditor să primească plata înainte de scadenţă, care presupune acordul ambelor părţi; atunci el va face o plată valabilă, iar nu una nedatorată, aşa încât nu se poate cere restituirea ei (art. 1414 şi art. 1343 teza I NCC), faptul executării înainte de termen fiind privit ca o renunţare la beneficiul termenului; cu toate acestea, debitorul va putea cere restituirea atunci când plata s-a făcut prin doi sau violenţă (art. 1343 teza I NCC); înainte de împlinirea termenului suspensiv, titularul dreptului poate lua măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului său; în actele juridice translative de drepturi reale cu privire la bunuri individual determinate, termenul suspensiv nu amână transferul acestor drepturi, afară de cazul în care s-a prevăzut în mod expres contrariul; în actele juridice translative de proprietate, potrivit art. 1274 NCC, riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat înainte de împlinirea termenului suspensiv va fi suportat de către înstrăinător, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului; astfel, în cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie; cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului, el neputându-se libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar fi fost executată la timp; până la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor (art. 1414 NCC); înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate opune debitorului compensaţia (art. 1617 alin. (1) NCC); totuşi, termenul de graţie, deşi este un termen suspensiv în favoarea debitorului, nu împiedică compensaţia (art. 1619 NCC), ci numai executarea silită; prescripţia extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului suspensiv sau, după caz, de la data renunţării la beneficiul termenului stabilit în favoarea creditorului (art. 2524 alin. (2) NCC) (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 175-177).

3. Fapta debitorului de a executa anticipat obligaţia are valoarea unei renunţări la beneficiul unui drept (termenului), aceasta fiind o excepţie expresă de la principiul statuat de art. 13 NCC. Textul impune, totuşi, două condiţii în ceea ce priveşte executarea: a) să se facă de bunăvoie şi b) în cunoştinţă de cauză. Prin urmare, textul extinde ipoteza prevăzută de art. 1343 NCC, plata făcută înainte de împlinirea termenului suspensiv urmând a fi restituită când a fost făcută: a) din eroare (fiindcă nu a fost „în cunoştinţă de cauză") şi b) prin doi sau violenţă (fiindcă nu a fost „de bunăvoie") (Colectiv, Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, p. 526).

4. Termenul suspensiv nu afectează existenţa obligaţiei, ci numai exigibilitatea sa. Aşadar, obligaţia există, dar nu este exigibilă. De aici decurg următoarele consecinţe: a) dacă debitorul execută plata mai înainte de împlinirea termenului, el face o plată valabilă, nu una nedatorată şi, ca urmare, nu poate cere restituirea ei (art. 1023 C. civ. 1864). Faptul executării înainte de termen este privit ca o renunţare la beneficiul termenului; b) pendente termine creditorul poate lua măsuri conservatorii cu privire la patrimoniul debitorului său; c) până la împlinirea termenului nu curge termenul de prescripţie (art. 7 alin (3) din Decretul nr. 167/1958). Prin ajungerea la scadenţă obligaţia devine exigibilă din ziua următoare aceleia în care termenul s-a împlinit (C. Statescu, C. Bîrsan, TGO, p. 391).