Art. 1481 Noul cod civil Obligaţiile de mijloace şi obligaţiile de rezultat Condiţiile plăţii Plata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Plata
SECŢIUNEA a 3-a
Condiţiile plăţii
Plata
SECŢIUNEA a 3-a
Condiţiile plăţii
Art. 1481
Obligaţiile de mijloace şi obligaţiile de rezultat
(1) În cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis.
(2) În cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
(3) Pentru a stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat se va ţine seama îndeosebi de:
a) modul în care obligaţia este stipulată în contract;
b) existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului;
c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
d) influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.
| ← Art. 1480 Noul cod civil Diligenţa cerută în executarea... | Art. 1482 Noul cod civil Obligaţia de a preda bunuri individual... → |
|---|
1. Echilibrul firesc între principiul forţei obligatorii a contractului, cel al executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate şi cel al echităţii este garantat de către instanţă, care apreciază dacă acordă un termen de graţie pentru îndeplinirea obligaţiilor, respingând acţiunea dacă apreciază că acest lucru este posibil sau când obligaţiile sunt executate în timpul procesului, în condiţiile în care, conform clauzelor contractuale, pârâta şi-a asumat obligaţia de a întocmi proiectul etajului doi al sediului secundar al reclamantei - obligaţie de rezultat - şi de
Citește mai mult
a obţine autorizaţia de construire, cu toate avizele necesare, obligaţie de mijloace în opinia instanţei, aceasta a apreciat că pârâta nu a dovedit îndeplinirea obiectului contractului în termenul stipulat şi în totalitate, întrucât proiectele privind supraetajarea sediului secundar al reclamantei - ce nu poartă viza beneficiarului - nu probează îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, ele nefiind urmate de obţinerea autorizaţiei de construcţie şi nici de îndeplinirea lucrărilor în termenul contractual, demersurile necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire fiind făcute pe parcursul soluţionării cauzei (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1020/2009).2. Din convenţia părţilor a rezultat că obligaţia asumată de cumpărătoarea pârâtă, acţionară a societăţii supuse privatizării, şi anume aceea de a asigura plata datoriilor societăţii, reprezintă o obligaţie de diligenţă, şi nu una de rezultat, deoarece cumpărătoarea nu s-a obligat să achite, ci numai să asigure, să determine achitarea acelor obligaţii către F.P.S.; potrivit acestei obligaţii de mijloace, cumpărătoarea era deci ţinută să depună diligenţe, fără ca însuşi rezultatul urmărit să constituie obiectul obligaţiei sale. Ca atare, instanţa a decis în sensul că, pentru a antrena răspunderea contractuală a cumpărătoarei pârâte, nu este suficient să se învedereze că rezultatul urmărit nu a fost obţinut, ci este necesară dovedirea faptului că debitoarea obligaţiei este în culpă pentru că nu a depus diligenţele necesare, adică nu a folosit mijloacele de care s-ar fi putut servi spre a se ajunge la plata datoriilor în discuţie. Calificarea de către instanţă a obligaţiei asumate de intimată ca fiind o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat, este corectă şi nu se opune calificării date de recurentă ca fiind o obligaţie de a face, ambele constituind subclasificări de aceleaşi obligaţii după obiectul ei. Numai că, în cazul obligaţiei de mijloace (de prudenţă şi diligenţă), spre deosebire de obligaţia de rezultat, îndatorirea asumată nu este precizată la momentul contractării, iar în cazul neatingerii rezultatului dorit, sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea acestuia prudenţa şi diligenţă care se impuneau revine creditorului (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1089/2006).
Citește mai mult
răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 5).2. Caracteristica obligaţiei de prudenţă şi diligenţă (a obligaţiei de mijloace) este aceea că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat, ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţă necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze. Dacă avem în vedere, de exemplu, raportul juridic dintre un pacient şi un medic, vom observa că obiectul obligaţiei ce revine medicului constă în îndatorirea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţă cerute de ştiinţa şi etica medicală, în vederea atingerii rezultatului dorit - însănătoşirea pacientului. Neatingerea rezultatului prevăzut nu face să se presupună, ipso facto, lipsa de prudenţă şi de diligenţă din partea medicului, deci neîndeplinirea obligaţiei înseşi. Revine pacientului să facă dovada culpei de care ar fi dat dovadă medicul în executarea obligaţiei sale, culpă care, spre deosebire de situaţia neîndeplinirii obligaţiilor de rezultat, nu mai este prezumată (Idem, p. 5-6).
3. Unul dintre principalele aspecte ale distincţiei dintre obligaţiile determinate (de rezultat) şi obligaţiile de prudenţă şi diligenţă (de mijloace) se situează pe terenul probatoriu: în primul caz, neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului - o prezumţie de culpă a acestuia; neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este, prin ea însăşi, o dovadă a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus, pentru atingerea rezultatului preconizat, prudenţa şi diligenţă care erau obligatorii (Idem, p. 6).
4. între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace nu există deosebiri atât de tranşante, chiar dacă luăm în considerare numai aspectul probatoriu. Astfel, de exemplu, în ipoteza obligaţiei de a furniza un anumit produs (obligaţie de rezultat), dacă produsul este livrat şi este corespunzător celor convenite, nicio problemă de culpă nu se poate pune; sub acest aspect, distincţia între obligaţia de rezultat şi cea de mijloace apare ca fiind indiferentă. Dacă însă produsul a fost livrat cu lipsuri calitative, la prima vedere rezultatul fiind atins - livrarea produsului -, nicio prezumţie de culpă, cât priveşte executarea, nu va exista, deocamdată, în privinţa debitorului. Creditorul care pretinde că produsele prezintă lipsuri de ordin calitativ va trebui să facă, el, dovada concretă a acestor lipsuri, numai astfel putând să fie întrunite elementele pentru o prezumţie de culpă a debitorului. în realitate, ceea ce s-a dovedit în mod direct aici au fost lipsurile calitative; prezumţia de culpă a fost subsecventă acestei dovezi.
în cazul obligaţiei pe care şi-o asumă un medicdea presta tratament unui pacient (obligaţie de mijloace), de exemplu, dacă obiectul obligaţiei sale îl constituie prestarea tratamentului cu diligenţa şi prudenţa necesare, potrivit cerinţelor ştiinţei şi eticii medicale, mecanismul executării acestei obligaţii se va desfăşura astfel: prestând tratamentul medical, până la proba contrarie se presupune că acest tratament a fost acordat în conformitate cu cerinţele prudenţei şi diligenţei. Dacă pacientul pretinde că tratamentul a fost necorespunzător, el trebuie să facă dovada necorespunderii; tot astfel trebuie să facă şi beneficiarul obligaţiei de rezultat dovada caracterului necorespunzător al executării obligaţiei - în exemplul luat, al obligaţiei de livrare a unui obiect. Dovada făcută de pacient că tratamentul a fost necorespunzător face să se presupună lipsa de prudenţă şi diligenţă din partea debitorului, deci face să se declanşeze o prezumţie de culpă pe seama debitorului (Idem, p. 6-7).
5. Natura obligaţiei are incidenţă asupra modalităţii de apreciere a neexecutării. în cazul obligaţiilor de rezultat, neatingerea rezultatului promis constituie o neexecutare, în lipsa unor cauze de exonerare. în cazul obligaţiilor de mijloace, neatingerea rezultatului constituie neexecutare numai dacă este consecinţa faptului că debitorul nu a depus diligenţa necesară. Diligenţa pe care debitorul se cuvine să o depună în executarea unei obligaţii se apreciază potrivit criteriilor stabilite de art. 1481 NCC (Proiect 2004).
6. Calificarea obligaţiilor contractuale este o chestiune de fapt (Proiect 2004).
7. Alineatul (3) al art. 1481 NCC enumeră, cu titlu exemplificativ, criteriile care, ţinând seama de împrejurări, pot ajuta la calificarea obligaţiei. Prin folosirea adverbului „îndeosebi" se poate aprecia că aceste criterii sunt prioritare.
8. Primul criteriu indicat este voinţa părţilor. în legătură cu cel de-al doilea criteriu folosit, existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului, se poate prezuma, de exemplu, în cazul în care preţul sau, în general, contraprestaţia este neobişnuit de mare, având în vedere ansamblul circumstanţelor, că suntem în prezenţa unei obligaţii de rezultat. Atunci când, prin natura prestaţiei, executarea acesteia presupune un grad mare de risc (cum este, spre exemplu, o intervenţie chirurgicală), se poate prezuma că partea şi-a asumat o asemenea prestaţie numai cu titlu de obligaţie de mijloace. în fine, atunci când o parte are o influenţă semnificativă asupra executării prestaţiei asumate de cealaltă parte, obligaţiile pot fi considerate ca fiind de diligenţă (Proiect 2004).
9. Astfel, de exemplu, acţiunea medicului se compune din diagnostic şi recomandare, urmate de gestul medical de îngrijire. Obligaţia medicului este de mijloace, pentru că obligaţia de rezultat este inadecvată exerciţiului medical. Fiind ţinut de obligaţia de mijloace, medicul va face tot ceea ce trebuie să facă, dar nu va promite vindecarea sau alt rezultat dorit, însă, pentru atingerea acestui rezultat, va acţiona cu competenţă, diligenţă şi conştiinciozitate profesională. Chiar şi cel mai bun medic, posedând ultimele informaţii ştiinţifice în domeniu şi aplicând tehnici de investigaţie şi tratament perfecţionate, nu va fi capabil să evite absolut întotdeauna decesul pacientului, tot aşa cum un avocat nu va putea să garanteze câştigarea procesului. Pentru un medic, obligaţia de mijloace este neîndeplinită ori de câte ori procedeele şi tehnicile utilizate nu au fost cele mai adecvate sau nu au fost aplicate corect. Revine pacientului sarcina de a dovedi neexecutarea obligaţiei medicului sau nepriceperea, neglijenţa acestuia (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 594).
Este important să fie calificată natura obligaţiei deoarece este legată în mod direct de modalitatea de apreciere a neexecutării.
În cazul obligaţiilor de rezultat, neatingerea rezultatului promis constituie o neexecutare, în lipsa unor cauze de exonerare.
În cazul obligaţiilor de mijloace, neatingerea rezultatului constituie neexecutare numai dacă este consecinţa faptului că debitorul nu a depus diligenţa necesară.
Calificarea obligaţiilor contractuale este o chestiune de fapt.
Alin. (3) conţine, într-o
Citește mai mult
enumerare exemplificativă, o serie de criterii care, ţinând seama de împrejurări, pot ajuta la calificarea obligaţiei.Cel mai important criteriu este voinţa părţilor.
De exemplu, în cazul în care obligaţia constă în plata unui preţ sau, în general, în efectuarea unei contraprestaţii determinate, se poate prezuma, având în vedere ansamblul circumstanţelor, că suntem în prezenţa unei obligaţii de rezultat.
Atunci când, prin natura prestaţiei, executarea acesteia presupune un grad mare de risc (cum este, de exemplu, o intervenţie chirurgicală), se poate prezuma că partea şi-a asumat o asemenea prestaţie numai cu titlu de obligaţie de mijloace.
Atunci când o parte are o influenţă semnificativă asupra executării prestaţiei asumate de cealaltă parte, obligaţiile pot fi considerate ca fiind de diligenţă.
Obligaţiile de rezultat (numite şi obligaţii determinate) sunt acele obligaţii care constau în îndatorirea debitorului de a obţine un rezultat determinat, deci caracteristic acestora este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul asumându-şi îndatorirea ca, desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Aşa cum spune art. 1481 alin. (1) C.civ., „în cazul obligaţiei de rezultat, debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis”.
Obligaţiile de mijloace
Citește mai mult
(numite şi obligaţii de diligenţă sau obligaţii de prudenţă şi diligenţă) sunt acele obligaţii care constau în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinţa pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul preconizat. Art. 1481 alin. (2) C.civ. precizează că „în cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis”.Ca exemplu, se citează frecvent îndatorirea ce revine medicului de a acţiona cu toată prudenţa şi toată diligenţă cerute de ştiinţa şi etica medicală, în vederea vindecării pacientului de o anumită maladie, neatin-gerea rezultatului urmărit neînsemnând în mod automat neîndeplinirea obligaţiei.
De asemenea, în principiu, obligaţia asumată de avocat faţă de clientul său este o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat.
Potrivit art. 1481 alin. (3) C.civ., pentru a se stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat, se va ţine seama îndeosebi de: a) modul în care obligaţia este stipulată în contract; b) existenţa şi natura contra-prestaţiei şi celelalte elemente ale contractului; c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului; d) influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.
Clasificarea în discuţie prezintă interes sub aspect probatoriu, în sensul că, în cazul obligaţiei de rezultat, neatingerea rezultatului dorit constituie, prin ea însăşi, o prezumţie de vinovăţie a debitorului, în vreme ce, în cazul unei obligaţii de mijloace, neatingerea rezultatului preconizat nu reprezintă o asemenea prezumţie, ci creditorul are sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus toată stăruinţa pentru îndeplinirea obligaţiei asumate.