Art. 1478 Noul cod civil Plata făcută unui creditor aparent Subiectele plăţii Plata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Plata
SECŢIUNEA a 2-a
Subiectele plăţii
Plata
SECŢIUNEA a 2-a
Subiectele plăţii
Art. 1478
Plata făcută unui creditor aparent
(1) Plata făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.
(2) Creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor plata primită, potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestaţiilor.
| ← Art. 1477 Noul cod civil Plata făcută unui terţ Subiectele... | Art. 1479 Noul cod civil Plata bunurilor indisponibilizate... → |
|---|
1. Debitorul care a făcut plata, încrezându-se în aparenţa de creditor a aceluia care se găsea în posesia titlului, nu mai poate fi considerat de bună-credinţă, dacă anterior a fost notificat de adevăratul creditor (Cos. I, 313, oct. 1/85, în C. Homangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 711, apud A. Rusu, Executarea obligaţiilor, p. 19).
2. Dacă un terţ, în baza unei credinţe eronate, îndeplineşte un act cu o persoană care nu avea dreptul sau puterea să-l îndeplinească, aparenţa astfel creată permite recunoaşterea validităţii şi opozabilităţii actului respectiv. Dacă
Citește mai mult
încheierea contractului depăşeşte limitele mandatului acordat mandatarului, contractele încheiate cu terţii de bună-credinţă sunt valabile şi deci opozabile mandantului, deoarece singur acesta este vinovat de a fi încredinţat puterile sale unei persoane care a abuzat de ele (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1754/2009; în acelaşi sens, dec. nr. 2431/2008; dec. nr. 3139/2009; dec. nr. 3144/2009).2. Existenţa bunei-credinţe se apreciază la momentul facerii plăţii, iar nu şi ulterior. Nu este necesar să existe bună-credinţă din partea celui care primeşte plata. Debitorul are dreptul, când i se cere
Citește mai mult
plata, să solicite prezentarea titlului de creanţă şi să conteste calitatea de adevărat creditor al aceluia care îi cere plata. Pentru aprecierea bunei-credinţe legea nu prevede ca debitorul să fi cerut în momentul plăţii ca acela care a solicitat plata să-i prezinte titlul de creanţă (Idem, p. 56-57).3. Simplul fapt al deţinerii titlului de creanţă nu poate face ca deţinătorul să fie considerat ca posesor al creanţei. Pentru ca o persoană să fie în posesiunea creanţei, trebuie ca ea să aibă posesiunea de stat de creditor, adică să joace rolul de creditor. Plata făcută simplului deţinător al titlului de creanţă este valabilă, când este vorba de titluri la purtător, care se transmit prin simplă andosare. în privinţa efectelor de comerţ nominative, cum sunt cambiile, biletele la ordin, plata făcută cu bună-credinţă cesionarului aparent este valabilă, dacă a fost făcută în urma scadenţei, chiar dacă girul ar fi fals, deoarece debitorul care plăteşte nu este obligat să cerceteze dacă girurile ajunse la el sunt autentice (Idem, p. 57).
4. Dispoziţiile art. 1097 C. civ. 1864 îşi găsesc aplicaţiunea la orice posesor de creanţă, fie că posesorul este cu titlu particular, fie că este cu titlu universal. Acestea au fost edictate mai cu seamă pentru posesorul unei universalităţi de bunuri, în special pentru moştenitorul aparent, care apoi este exclus de la succesiune de un moştenitor în grad mai apropiat sau pentru moştenitorul care, potrivit dispoziţiilor art. 694 C. civ. 1864, atacă acceptarea succesiunii pentru caz de viclenie.
Dispoziţiile art. 1097 C. civ. 1864 se aplică şi posesorului unei creanţe cu titlu particular; astfel se aplică şi legatarului particular, care a obţinut predarea legatului înaintea descoperirii unui testament revocator, sau unui cesionar, care a obţinut cesiunea creanţei, cesiune care a fost apoi anulată. De asemenea, cesionarul unei creanţe al cărui act a fost mai în urmă desfiinţat sau anulat, va putea fi considerat ca posesorul ei şi va avea deci calitatea să primească plata, chiar înainte de a se fi îndeplinit dispoziţiile art. 1393 C. civ. 1864 (art. 1578 NCC, n.n.J.
Posesorul unui titlu fals, cum ar fi de exemplu, un act de cesiune fals, nu poate fi considerat ca un posesor aparent în sensul prevăzut de aceste dispoziţii, astfel încât dacă debitorul plăteşte, el nu este liberat, chiar dacă ar fi de bună-credinţă, cu excepţia situaţiei în care adevăratul creditor are să-şi impute o imprudenţă. Pentru ca plata făcută creditorului aparent să fie liberatoare, faţă de creditorul adevărat, creanţa trebuie să aibă o existenţă legală (Idem, p. 57-58).
5. Plata făcută cu bună-credinţă posesorului creanţei rămâne valabilă în caz de renunţare voluntară din partea acestuia (Idem, p. 58).
6. Debitorul nu poate să pretindă că s-a liberat dacă a făcut plata unui terţ, sub imperiul unei constrângeri sau unei violenţe, deoarece acest caz nu poate intra în cadrul dispoziţiilor art. 1097 C. civ. 1864 (Idem, p. 56).
7. Dispoziţiile art. 1097 C. civ. 1864 îşi găsesc aplicaţiunea, după părerea dominantă, atât în cazul când un terţ plăteşte datoria altuia, cât şi în cazul când plata se face de debitorul însuşi cu scopul de a se libera.
Dispoziţiile art. 1097 C. civ. 1864 nu-şi găsesc aplicaţiunea decât în cazul unei plăţi efective. Prin urmare, ele nu-şi găsesc aplicaţiunea când este vorba ca creditorul aparent să acorde debitorului o remitere de datorie, o novaţiune a creanţei sau o cesiune (Idem, p. 58).
8. în reglementarea anterioară, „în cazul prevăzut de art. 1097 C. civ. 1864, plata făcută în mâinile posesorului creanţei va fi valabilă, rămânând ca adevăratul creditor, care a fost neglijent şi nu s-a interesat de soarta creanţei sale, să-şi exercite recursul său contra posesorului creanţei care a primit plata" (Idem, p. 58). Noua reglementare prevede expres obligaţia creditorului aparent de a restitui creditorului adevărat plata primită, în condiţiile prevăzute pentru restituirea prestaţiilor de art. 1635-1649 NCC.
9. Plata făcută în condiţiile art. 1097 C. civ. 1864 este valabilă, fie că este făcută la scadenţă, fie că este făcută cu anticipaţie (C. Homangiu, N. Georgean, op. cit., voi. VIII, 1932, P. 57).