Art. 1479 Noul cod civil Plata bunurilor indisponibilizate Subiectele plăţii Plata
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Plata
SECŢIUNEA a 2-a
Subiectele plăţii
Plata
SECŢIUNEA a 2-a
Subiectele plăţii
Art. 1479
Plata bunurilor indisponibilizate
Plata făcută cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri ori a unei opoziţii formulate, în condiţiile legii, pentru a opri efectuarea plăţii de către debitor nu îi împiedică pe creditorii care au obţinut luarea unei asemenea măsuri să ceară din nou plata. În acest caz, debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata nevalabil făcută.
| ← Art. 1478 Noul cod civil Plata făcută unui creditor aparent... | Art. 1480 Noul cod civil Diligenţa cerută în executarea... → |
|---|
1. Principalul efect al popririi, precum reiese din art. 1099 C. civ. 1864, este de a indisponibiliza suma poprită cel puţin până la concurenţa cauzei popririi, astfel că, pe de o parte, cel de-al treilea, din moment ce i s-a notificat procesul-verbal de poprire, devine răspunzător către creditorii popritori de orice plată ar face în prejudiciul drepturilor lor, iar, pe de altă parte, debitorul urmărit nu mai poate dispune de suma poprită, fie printr-o cesiune, fie altfel (Trib. Ilfov, dec. din 26 februarie 1882, în C. Hamangiu, N. Georgeon, op. cit., voi. II, 2000).
2.
Citește mai mult
Relativitatea indisponibilităţilor nu trebuie înţeleasă decât că poprirea nu profită decât celui care a făcut-o. în adevăr, atunci când un creditor face o poprire, el nu înţelege să reprezinte şi pe ceilalţi, de unde urmează că fiecare creditor trebuie să facă la rândul lui o poprire sau cel puţin să intervină printr-o cerere la judecata de poprire pendinte, conform art. 462 C. proc. civ., caracter din care rezultă că, dacă o plată intervine posterior unei popriri, acea plată este valabilă şi opozabilă creditorilor cari ar face popriri posterior acelei plăţi; că acest caracter al indisponibilităţii relative în acest sens, se deduce din dispoziţiunile art. 1099 C. civ. 1864, în sensul că plata făcută de debitor creditorul său, în urma popririi, nu este nulă, în mod absolut, ci numai faţă de creditorul popritor a cărui poprire exista în momentul plăţii, deci numai în raport cu această creanţă a devenit indisponibilă. Este necontestat în drept că atunci când suma datorată de terţul poprit ar fi mai mare decât aceea faţă de care s-a făcut poprirea, terţul nu poate să plătească excedentul creditorului său, întrucât potrivit principiului mai sus arătat, poprirea loveşte de indisponibilitate în interesul creditorului popritor nu numai o sumă egală cu aceea pentru care a fost efectuată, ci întreaga sumă poprită şi că, în caz când terţul poprit plăteşte restul datoriei către creditorul său - debitorul poprit - terţul este ţinut în baza art. 998 C. civ. 1864 la repararea prejudiciului eventual suferit de creditorul popritor prin această plată (Cos. II, dec. nr. 103/1933, în Lege 4).2. Prin sechestru sau opoziţiune legiuitorul de la 1864 înţelegea poprirea în mâna terţilor.
Plata făcută de terţul poprit creditorului său fiind nulă în privinţa popritorului, nu stinge în privinţa acestuia privilegiile şi ipotecile care garantau plata creanţei poprite. Consecinţa împrejurării că terţul poprit nu poate, în urma înfiinţării
Citește mai mult
popririi, să facă plata debitorului în dauna creditorului popritor, este că debitorul urmărit nu mai poate să remită datoria terţului poprit, nici să noveze sau să cesioneze creanţa poprită. O altă consecinţă este că terţul poprit nu poate să opună creditorului compensaţia, în detrimentul popritorului, în cazul când el ar fi devenit, la rândul său, creditorul lui, deoarece compensaţia constituie o plată fictivă şi terţul poprit nu poate plăti nimănui cât timp hotărârea de validare nu a dobândit autoritate de lucru judecat (C. Homangiu, N. Georgean, op. cit., voi. VIII, 1932, p. 60).[art. 1.469 alin. (1) Noul cod civil].
Plata înseamnă remiterea unei sume de bani, dar şi executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul principal al obligaţiei [art. 1.469 alin. (2) Noul cod civil].
De reţinut în materia plăţii:
– orice plată presupune o datorie (art. 1.470 Noul cod civil); de aceea se prezumă până la proba contrarie că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie [art. 1.341 alin. (3) Noul cod civil din materia plăţii
Citește mai mult
nedatorate].Aceste texte prezintă interes în practica notarială deoarece impun clarificarea raporturilor juridice complexe care apar atunci când debitorului obligaţiei de plată i se indică un cont al altei persoane decât creditorul, în care urmează să facă plata, terţ cu care debitorul nu are un raport juridic şi faţă de care, implicit, nu are nicio datorie.
Deşi există prezumţia de mai sus, orice persoană poate face plata, chiar dacă este terţ faţă de acea obligaţie (art. 1.472 Noul cod civil), plata efectuată de terţ stingând obligaţia dacă e făcută pe seama debitorului, fără ca terţul să se subroge în drepturile creditorului plătit, cu excepţia cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege [art. 1.474 alin. (3) Noul cod civil].
Prin urmare, în ipoteza practică de mai sus, dacă între creditor şi terţ există un raport juridic obligaţional preexistent, în baza căruia primul este debitorul celui de al doilea, debitorul din cel de al doilea raport juridic va putea face plata în mod valabil terţului, pentru a stinge datoria creditorului său.
Important în acest caz este să se precizeze că înscrisul constituie pentru debitor chitanţă descărcătoare pentru plata efectuată.
Creditorul este obligat să refuze plata făcută de terţ dacă debitorul i-a comunicat în prealabil că se opune la aceasta, cu excepţia cazului când acest refuz i-ar aduce prejudicii creditorului [art. 1.474 alin. (1) Noul cod civil];
Creditorul nu poate refuza plata făcută de terţ, cu excepţia cazului în care natura obligaţiei sau convenţia părţilor impun ca obligaţia să fie executată numai de debitor [art. 1.474 alin. (2) Noul cod civil];
Persoanele care pot primi plata sunt enumerate limitativ: creditorul, reprezentantul lui legal sau convenţional, persoana indicată de acesta, persoana autorizată de instanţă să o primească (art. 1.475 Noul cod civil).
Prin excepţie (art. 1.477 Noul cod civil), plata e considerată totuşi valabilă şi stinge obligaţia, deşi este făcută altei persoane decât cele prevăzute mai sus, dacă:
– e ratificată de creditor;
– cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei;
– a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanţe liberatorii semnate de creditor;
– în orice alte condiţii, în afară de cele menţionate mai sus, numai în măsura în care profită creditorului, acelaşi principiu fiind recunoscut şi în cazul plăţii făcute unui creditor incapabil (art. 1.476 Noul cod civil).
Este recomandat ca, în împuternicire, creditorul (reprezentatul) să indice el însuşi persoana căreia urmează să i se facă plata, pentru a evita orice interpretare legată de posibilitatea împuternicitului de a indica el acea persoană, în lipsa unei împuterniciri exprese.