Art. 1491 Noul cod civil Plata făcută cu bunul altuia Condiţiile plăţii Plata

Noul Cod Civil actualizat 2024 - Legea 287/2009
CAPITOLUL I
Plata

SECŢIUNEA a 3-a
Condiţiile plăţii

Art. 1491

Plata făcută cu bunul altuia

(1) Atunci când, în executarea obligaţiei sale, debitorul predă un bun care nu îi aparţine sau de care nu poate dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat decât dacă se angajează să execute prestaţia datorată cu un alt bun de care acesta poate dispune.

(2) Creditorul de bună-credinţă poate însă restitui bunul primit şi solicita, dacă este cazul, daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit.

← Art. 1490 Noul cod civil Plata parţială Condiţiile plăţii Plata  Art. 1492 Noul cod civil Darea în plată Condiţiile plăţii Plata →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1491 Noul cod civil Plata făcută cu bunul altuia Condiţiile plăţii Plata




Ion Filimon 12.08.2015
JURISPRUDENŢĂ

1. Cel care efectuează plata trebuie să fie o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu şi, în acelaşi timp, proprietarul lucrului ce formează obiectul plăţii. Nerespectarea acestor condiţii se sancţionează cu nulitatea actului juridic al plăţii, dând dreptul la restituire persoanei care a făcut plata (Cos. I, 387/dec. 7/93, B. p. 84, in C. Hamongiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, 2000, p. 673, opudA. Rusu, Executarea obligaţiilor, p. 13-14). Notă. Noul Cod civil consacră principiul validităţii contractului în situaţia în care o persoană şi-a asumat obligaţia de a transmite
Citește mai mult proprietatea unui lucru independent de puterea acelei persoane de a dispune de lucru în momentul încheierii contractului. Potrivit art. 1482 alin. (2) NCC, dacă la data executării obligaţiei de a preda un bun individual determinat debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis ori cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în mod liber, obligaţia debitorului nu se stinge, dispoziţiile art. 1230 aplicându-se în mod corespunzător, în sensul că debitorul va avea obligaţia fie să-l procure personal pentru a-l transmite creditorului, fie de a-l determina pe terţ să-şi dea acordul, sub sancţiunea de daune-interese în cazul producerii unui prejudiciu.
Răspunde
Ion Filimon 12.08.2015
1. Obligaţia se stinge prin plată, respectiv prin remiterea sumei de bani, prin predarea bunului. Pentru a se stinge obligaţia este necesar ca debitorul să fie proprietarul bunului ce este remis. Astfel, debitorul nu poate să folosească pentru a-şi executa propria obligaţie un bun care nu este proprietatea sa sau care ar fi în posesia sa cu un alt titlu şi nu poate să dispună asupra lui (de exemplu, în baza unui contract de depozit). în situaţia în care creditorul primeşte un astfel de bun drept plată, debitorul nu poate să solicite restituirea lui, decât dacă îndeplineşte obligaţia la care
Citește mai mult s-a obligat întocmai, dar cu un alt bun de care acesta poate dispune. De partea cealaltă, creditorul, dacă a fost de bună-credinţă, poate să restituie bunul primit în contul obligaţiei şi să solicite, dacă a suferit vreun prejudiciu, daune-interese.

2. Cu toate acestea, dacă obiectul plăţii constă într-o sumă de bani sau în bunuri ce se consumă prin întrebuinţare, nu se poate cere restituirea lor, atunci când creditorul le-a consumat cu bună-credinţă, chiar dacă plata a fost efectuată de o persoană care nu era proprietarul bunurilor cu care s-a plătit şi nu avea capacitate deplină de exerciţiu. într-adevăr, potrivit art. 1095 alin. (2) C. civ. 1864, „plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consumă prin întrebuinţare, nu poate fi repetită contra creditorului, care le-a consumat de bună-credinţă, deşi plata s-a făcut de o persoană ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina". Buna-credinţă a creditorului care primeşte constă în faptul necunoaşterii de către creditor că cel care face plata nu este proprietarul bunurilor consumptibile cu care plăteşte sau că el nu este o persoană pe deplin capabilă. Per a contrario, rezultă că, în măsura în care creditorul a cunoscut aceste fapte, chiar dacă a consumat bunurile cu care s-a plătit, va fi obligat la restituire. Desigur că, în ipoteza în care plata s-a efectuat cu un bun aparţinând altei persoane, adevăratul proprietar va avea la îndemână acţiunea în revendicare, acţiune ce va putea fi paralizată de creditor prin invocarea uzucapiunii sau a dobândirii proprietăţii bunurilor mobile corporale prin posesia de bună-credinţă (art. 1909 C. civ. 1864 - art. 937 NCC, n.n.) (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 312-313).

3. Dacă debitorul dă în plată un lucru care nu îi aparţine, acest mod de plată este nul, în sensul că nu stinge datoria. Creditorul este îndreptăţit să suspecteze o posibilitate de evicţiune pentru a putea invoca nulitatea. La rândul său, adevăratul proprietar poate invoca nulitatea şi poate revendica bunul. Excepţie face situaţia în care plata s-a făcut în bani sau în alte lucruri generic determinate (fungibile) şi care şi-au pierdut individualitatea în acest mod (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 602).

4. Obligaţia pe care debitorul şi-o asumă de a executa prestaţia datorată cu un alt bun de care poate dispune, pentru a putea cere restituirea bunului altuia predat creditorului, presupune stingerea acesteia prin darea în plată.

5. Legislaţie conexă: art. 1482, art. 1230 NCC.
Răspunde