Art. 1538 Noul cod civil Clauza penală Executarea prin echivalent Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea prin echivalent
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 4-a
Executarea prin echivalent
Art. 1538
Clauza penală
(1) Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.
(2) În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală.
(3) Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită.
(4) Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.
(5) Dispoziţiile privitoare la clauza penală sunt aplicabile convenţiei prin care creditorul este îndreptăţit ca, în cazul rezoluţiunii sau rezilierii contractului din culpa debitorului, să păstreze plata parţială făcută de acesta din urmă. Sunt exceptate dispoziţiile privitoare la arvună.
| ← Art. 1537 Noul cod civil Dovada prejudiciului Executarea prin... | Art. 1539 Noul cod civil Cumulul penalităţii cu executarea în... → |
|---|
Citește mai mult
renunt la parcarea de la subsol. ce se poate face pentru a finaliza actele?si daca am sanse la parcrea prevazuta in contract?1. Clauza penală este definită de art. 1066 C. civ. 1864 ca fiind „clauza prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare în parte-i". Din cuprinsul contractului încheiat între părţi nu rezultă că reclamanta, dând asigurare că va restitui la scadenţă suma împrumutată, s-a obligat ca în caz de neexecutare a obligaţiei să transfere pârâţilor proprietatea asupra imobilului. Prin urmare, numai în cazul în care părţile ar fi convenit în contractul de împrumut în sensul transmiterii proprietăţii imobilului de
Citește mai mult
către reclamantă în cazul nerestituirii la scadenţă a sumei împrumutate, atunci această clauză ar fi fost lovită de nulitate, întrucât această stipulaţie cuprinsă în contractul de împrumut contravine naturii juridice a acestuia, întrucât, potrivit normei imperative din art. 1088 C. civ. 1864, la obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar conform art. 9 din O.G. nr. 9/2000, în raporturile civile obligaţia de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită de dispoziţiile ordonanţei este nulă de drept. în realitate, obligaţia contractuală ce trebuie executată de către reclamantă în baza contractului intervenit între părţile contractante este de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâţilor, preţul imobilului fiind achitat prin sumele primite de către reclamantă la data încheierii contractului. Probele administrate în cauză, înscrisuri şi proba testimonială, au dovedit cu prisosinţă faptul că voinţa reală a părţilor contractante a fost aceea de a se încheia promisiunea de vânzare-cumpărare, că natura contractului a fost de vânzare-cumpărare, şi nu de împrumut cu clauză penală, drepturile şi obligaţiile asumate de părţile contractante fiind cele specifice contractului de vânzare-cumpărare, şi nu celui de împrumut (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi osig. soc., min. şi fam., dec. nr. 365/2009, în Jurindex). Notă. Potrivit art. 1535 alin. (2) şi (3) NCC, dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă; dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.2. Părţii care invocă o clauză penală îi incumbă sarcina probei, sub sancţiunea respingerii pretenţiilor (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a corn., dec. nr. 449/2005, în A.-M. Mateescu, op. cit., p. 94).
3. înscrierea pe factură de către emitent a unui procent de penalitate apare ca o manifestare unilaterală de voinţă care nu are valoarea unei clauze penale şi nu poate produce efectele acesteia (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1090/2001, în P.R. nr. 4/2002, p. 71).
4. în cazul existenţei unor datorii certe, lichide şi exigibile reciproce şi dacă părţile au prevăzut, ca modalitate de stingere a obligaţiilor de plată, compensaţia, iar creanţa debitorului avea, la data scadenţei obligaţiei sale, faţă de creditor, o valoare mai mare decât debitul, nu se mai justifică acordarea de penalităţi, ca sancţiune a neexecutării la termen a obligaţiilor asumate prin contract (Trib. Bucureşti, s. a Vl-o com., dec. nr. 58/2005, în A.-M. Mateescu, op. cit., p. 112).
5. Stabilind obiectul clauzei penale prin raportare la un act normativ, părţile au înţeles perceperea unor penalităţi contractuale într-un cuantum egal cu cele legale, pe toată durata contractului, astfel încât abrogarea actului normativ menţionat nu atrage ineficienţa clauzei penale. Penalităţile pot fi solicitate/acordate şi pentru viitor, aşa cum rezultă din art. 3712 C. proc. civ., cuantumul exact al acestora putând fi stabilit în faza executării silite (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 514/2004, în A.-M. Mateescu, op. cit., p. 127).
6. Clauza penală stabilită în contractele de locaţiune are caracterul unei convenţii accesorii, prin care părţile stabilesc cuantumul daunelor-interese compensatorii care vor fi datorate de partea în culpă, în caz de neexecutare a obligaţiei. Penalităţile de întârziere nu mai pot fi solicitate în cazul în care intervine tacita relocaţiune, întrucât clauza penală are caracter accesoriu faţă de contractul de locaţiune încheiat pe o durată determinată. Creditorul obligaţiei are însă dreptul de a pretinde daune-interese moratorii, peste dispoziţiile contractuale (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2414/2003).
7. în caz de dubiu, o prevedere contractuală prin care debitorul se obligă să achite creditorului o sumă de bani în caz de neexecutare, fără a face referire la renunţarea din partea creditorului la dreptul de a cere executarea în natură a obligaţiei asumate de către cocontractant, trebuie interpretată nu ca o clauză de răzgândire, ci ca o clauză penală (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 186/2009, în Jurindex).
Citește mai mult
Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 195).2. Clauza penală are o natură mixtă: reparatorie, sancţionatorie, cominatorie, urmă-rindu-se simultan repararea prejudiciului cauzat creditorului, precum şi pedepsirea comportamentului debitorului, care constă în neexecutarea obligaţiilor sale contractuale
3. Noul Cod civil reglementează clauza penală în şase articole (art. 1538-1543). Din economia dispoziţiilor formulate în aceste texte se poate constata că redactorii lor şi-au însuşit teoria dualistă asupra clauzei penale, ca fiind o pedeapsa reparatorie. în ceea ce priveşte relaţia dintre cele două componente ale naturii duale a clauzei penale - reparaţie şi pedeapsă -, se pare că noul Cod civil acordă un loc preponderent rolului său de pedeapsă privată contractuală, pentru a sancţiona faptul neexecutării ilicite a obligaţiilor de către debitor; componenta reparatorie apreciem că este prevăzută de noua reglementare numai în subsidiar sau în al doilea rând. Aşadar, putem spune că ea constituie în primul rând şi fără excepţie o pedeapsă civilă şi numai după aceea, doar atunci când creditorul a suferit un prejudiciu, este si o reparaţie (L Pop, Reglementarea clauzei penale în textele noului Cod civil, în Dreptul nr. 8/2011, p. 16).
4. Clauza penală este o convenţie (obligaţie) accesorie; deci, în primul rând, trebuie îndeplinite condiţiile generale de validitate a oricărei convenţii, iar, în al doilea rând, validitatea obligaţiei principale constituie o condiţie esenţială pentru validitatea clauzei penale, iar dacă obligaţia principală se stinge, atunci şi clauza penală se va stinge (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 195).
5. Ca element de noutate, se prevede în mod expres acordarea clauzei penale pentru neexecutarea obligaţiei principale, spre deosebire de vechea reglementare, unde clauza penală era raportată la „(ne)executarea unei obligaţii..."
6. Caracterul accesoriu al clauzei penale trebuie examinat având în vedere influenţa pe care o are, pe de o parte, asupra situaţiei juridice a creditorului şi, pe de altă parte, asupra situaţiei juridice a debitorului. Din perspectiva creditorului, clauza penală valabilă îi dă dreptul de a opta între a cere condamnarea debitorului la executarea în natură a obligaţiei principale, atunci când este posibilă şi o doreşte, şi a solicita obligarea acestuia la executarea clauzei penale (art. 1538 alin. (2)). în schimb, creditorul nu poate cumula executarea în natură a obligaţiei principale cu executarea clauzei penale, în afară de cazul în care a fost stipulată pentru întârzierea în executare ori executarea într-un alt loc decât cel stabilit (art. 1539). în ipoteza în care clauza penală este lovită de nulitate sau devine ineficace în alt mod, aceasta nu afectează existenţa şi fiinţa obligaţiei principale şi nici dreptul creditorului de a obţine repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea ilicită a prestaţiilor care i se datorează; aşadar, singura consecinţă a aneantizării clauzei penale asupra obligaţiei principale constă în revenirea la prerogativele contractuale prevăzute de dreptul comun aplicabil consecinţelor neexecutării contractelor. Din perspectiva debitorului, caracterul accesoriu al clauzei penale nu-i conferă niciun drept de opţiune. El are două obligaţii de natură contractuală: una principală, care constă în obligaţia de a executa în natură şi întocmai prestaţiile la care s-a angajat prin voinţa sa; cealaltă accesorie şi subsidiară, constând în plata sumei de bani sau a altei prestaţii stabilite în clauza penală. Aşadar, în primul rând, el are îndatorirea să execute obligaţia principală, neputând să se libereze de datorie prin oferta de executare a clauzei penale, în acest sens dispunând art. 1538 alin. (3) NCC. Cele două obligaţii au fiecare o cauză proprie şi un obiect specific (L. Pop, loc. cit., p. 18).
7. Obligaţia cu clauză penală nu se confundă cu obligaţia alternativă şi nici cu obligaţia facultativă. Obligaţia alternativă se caracterizează prin aceea că există o singură şi unică obligaţie care are ca obiect două sau mai multe prestaţii principale, dintre care numai una trebuie executată de debitor, pentru a se libera în întregime de datoria asumată; dreptul de a alege prestaţia care se execută aparţine debitorului, cu excepţia cazului în care acest drept este acordat expres prin convenţie creditorului (art. 1461-1462 NCC). Dimpotrivă, în cazul în care o obligaţie este însoţită de o clauză penală, suntem în prezenţa a două obligaţii distincte, una principală şi alta accesorie şi condiţională, care se stinge odată cu stingerea obligaţiei principale; or, în cazul obligaţiei alternative, imposibilitatea de executare a uneia dintre prestaţiile care alcătuiesc obiectul său nu are ca efect stingerea acesteia; ea continuă să existe, de regulă, ca obligaţie pură şi simplă.
Obligaţia facultativa este acea obligaţie care are ca obiect o singură prestaţie principală, de care debitorul se poate însă libera executând o altă prestaţie determinată (art. 1468 NCC). Prin urmare, există o singură obligaţie care in obligatione are un singur obiect, iar in solutione are două obiecte; facultatea de a plăti prin executarea celeilalte prestaţii aparţine în exclusivitate debitorului; de aceea, dacă prestaţia principală devine imposibil de executat, fără culpa debitorului, obligaţia încetează. Dimpotrivă, în cazul obligaţiei cu clauză penală, avem două obligaţii distincte, fiecare cu obiectul său specific; dreptul de opţiune aparţine exclusiv creditorului şi este condiţionat de neexecutarea ilicită a prestaţiei care face obiectul datoriei principale a debitorului (Idem, p. 18-19).
8. Analiza textelor noului Cod civil ne permite să decelăm şi caracterele juridice ale clauzei penale. Astfel, ea are următoarele caractere juridice: consensual, sancţionator, reparator şi accesoriu. Caracterul consensual rezultă din definiţia legală a clauzei penale (art. 1538 alin. (1)]. Caracterul sancţionator şi caracterul reparator se pot reţine din examinarea naturii juridice şi a celor două componente ale sale: pedeapsă civilă şi reparatorie (Idem, p. 17).
9. Scopul clauzei penale este determinarea anticipată a cuantumului despăgubirilor ce vor fi plătite de către debitor, iar nu crearea unei posibilităţi pentru debitor de a se libera de obligaţia principală asumată printr-o altă prestaţie. Aşadar, debitorul nu are un drept de opţiune între executarea obligaţiei principale şi plata clauzei penale, deci nu poate refuza executarea oferind clauza penală. însă, după cum rezultă din art. 1538 alin. (2) NCC, creditorul, în caz de neexecutare, poate cere fie îndeplinirea obligaţiei principale, fie clauza penală (spre exemplu, când creditorul aduce obligaţia la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, înseamnă că a optat pentru executarea în natură, deci debitorul va fi obligat la restituirea cheltuielilor, fiind fără relevanţă împrejurarea că acestea întrec cuantumul clauzei penale) (G. Boroi, L. Stonciulescu, Instituţii, p. 195).
10. Clauza penală este datorată numai dacă sunt întrunite condiţiile necesare acordării de despăgubiri, însă creditorul nu trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului (G. Boroi, L. Stonciulescu, Instituţii, p. 196), altfel spus, prejudiciul se prezumă prin inserarea clauzei penale (SCA Mircea şi Asociaţii, loc. cit.).
11. Pe considerentul că în materia obligaţiilor băneşti nu pot exista daune compensatorii, înseamnă că, în această ipoteză de lucru, penalitatea cuprinsă în clauza penală poate avea doar caracter moratoriu (M. Dumitru, Regimul juridic al dobânzii legale, p. 121).
12. Prin convenţia care conţine clauze penale se poate stipula ca, în cazul rezoluţiunii sau rezilierii din culpa debitorului a convenţiei părţilor, o plată parţială efectuată voluntar de debitor să nu fie supusă restituirii.
13. în cazul arvunei penalizatoare, nu mai este necesară o astfel de stipulaţie (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 633).
14. Deşi formularea textului art. 1538 alin. (5) NCC este criticabilă şi lipsită de claritate, se poate trage concluzia că în viitor, sub imperiul noului Cod civil, rezoluţiunea sau rezilierea contractului principal nu va afecta existenţa şi executarea clauzei penale care a fost stipulată în contract sau într-o convenţie separată pentru cazul neexecutării ilicite în natură a obligaţiilor debitorului; în schimb, clauza penală stipulată pentru întârzierea în executare a obligaţiei principale se va desfiinţa în mod obligatoriu ca o consecinţă accesorie a rezoluţiunii sau, după caz, a rezilierii contractului principal. Aşadar, neexecutarea propriu-zisă a obligaţiei contractuale principale poate produce simultan două efecte, fără ca unul să-l excludă pe celălalt: antrenează desfiinţarea contractului şi face exigibilă clauza penală; cele două prerogative contractuale pentru neexecutarea contractului sunt pe deplin compatibile şi de aceea pot fi cumulate (L. Pop, loc. cit., p. 19-20).
15. în privinţa aplicării în timp, clauza penală convenită după intrarea în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, produce efectele prevăzute de acesta, indiferent de data naşterii obligaţiei principale.
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1066. Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i (C. civ. 1087,1708)".