Art. 1562 Noul cod civil Noţiune Acţiunea revocatorie Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului
SECŢIUNEA a 3-a
Acţiunea revocatorie
Mijloacele de protecţie a drepturilor creditorului
SECŢIUNEA a 3-a
Acţiunea revocatorie
Art. 1562
Noţiune
(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.
(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.
| ← Art. 1561 Noul cod civil Efectele admiterii acţiunii oblice... | Art. 1563 Noul cod civil Condiţii privitoare la creanţă... → |
|---|
1. Pentru admiterea acţiunii revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, prejudiciu care constă în faptul că debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului care a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi, respectiv, complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat, iar dovada îndeplinirii acestor cerinţe, care rezultă din art. 975 C. civ. 1864, revine în
Citește mai mult
sarcina reclamantului. Faptul că ambele societăţi au fost reprezentate de aceeaşi persoană, iar în contractul de vânzare-cumpărare nu s-au făcut menţiunile din extrasul de carte funciară din care rezultau somaţia şi comandamentul, nu constituie o dovadă a fraudei (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2849/2005). Notă. în actuala reglementare, pentru acţiunea revocatorie, nu se mai prevede cerinţa potrivit căreia creanţa creditorului care exercită acţiunea revocatorie să fie exigibilă, ci doar ca respectiva creanţă să fie certă la data introducerii acţiunii (art. 1563 NCC).2. Printr-o acţiune revocatorie se urmăreşte readucerea în gajul general al creditorilor chirografari de valori care au ieşit fraudulos din patrimoniul debitorului şi îndreptăţesc pe creditori să ceară revocarea actelor juridice încheiate de debitor în frauda lor, când prin acestea se tinde la mărirea insolvabilităţii sale. Când actul este cu titlu oneros, condiţia anulării lui este legată de complicitatea terţului dobânditor; complicitatea este prezumată în situaţia în care, chiar dacă nu a cunoscut intenţia debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuşi faptul că prin actul la care participă a creat sau a mărit insolvabilitatea debitorului. Din această perspectivă, este de netăgăduit că vânzarea terenului la un preţ derizoriu prezumă condiţia complicităţii (consilium fraudis). Pe de altă parte, condiţia anteriorităţii creanţei în raport cu actul atacat suportă o excepţie: când debitorul încheie un act fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor. Actul fraudulos de înstrăinare săvârşit cu scopul sustragerii unui bun de la confiscare sau de la urmărire silită este revocabil, dacă a fost încheiat după săvârşirea faptei care a determinat creanţa (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 65/2006).
3. Potrivit art. 975 C. civ. 1864, creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor; textul de lege nu face nicio distincţie în ceea ce priveşte „actele viclene", în sensul că astfel de acte ar reprezenta convenţii materializate în cadrul unui contract ori printr-o hotărâre judecătorească (C.A. Oradea, s. civ. mixtă, dec. nr. 1775/2009)
4. Pentru exercitarea acţiunii pauliene, prevăzută în art. 975 C. civ. 1864, creditorul trebuie să dovedească următoarele: creanţa sa este anterioară actului atacat ca fraudulos, acest act i-a cauzat un prejudiciu, este făcut în dauna drepturilor sale, terţul dobânditor a ştiut că actul pe care îl face cu debitorul va fi prejudiciabil pentru creditorii acestuia (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 116/2007).
5. Atâta vreme cât debitorul s-a lipsit cu bună ştiinţă de unica valoare certă şi serioasă din patrimoniul său, despre care era convins că va putea face obiect al executării silite, intenţia de a crea o stare de insolvabilitate nu poate fi negată (C.A. Timişoara, s. civ, dec. nr. 3538/2005)
6. Scopul acţiunii revocatorii este cel al readucerii în patrimoniul debitorului a unicului bun posibil a fi valorificat. în condiţiile în care s-a dovedit că imobilul nu este singurul bun, debitorul obţinând venituri din muncă, ceea ce ar da posibilitatea recuperării eşalonate a debitului, iar creditorul a acceptat o asemenea modalitate de restituire a debitului prin înţelegere între părţi, consemnată de executorul judecătoresc, acţiunea pauliană nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi admisă, creditorul având deschisă calea executării prin poprire (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ, dec. nr. 2819/2003, în P.R. nr. 4/2005, p. 115).
7. în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, dată fiind configuraţia proprie a acţiunii pauliene, pârâţi sunt atât debitorul, care prin contractul de vânzare-cumpărare şi-a redus patrimoniul, dar şi toate „persoanele" ce au încheiat actul juridic contestat. Instanţa poate dispune asupra drepturilor şi obligaţiilor unei persoane care a încheiat un act juridic numai dacă este parte în proces. Acţiunea pauliană este şi o sancţiune civilă, ce are ca finalitate atât desfiinţarea actului, cât şi repunerea în situaţia anterioară pentru toate părţile contractante, calitatea acestora, în speţă cumpărător-vânzător. Numai prin introducerea, ca parte în procesul ce are ca obiect revocarea actului juridic, a celor care l-au încheiat, creditorul poate obţine atât executarea creanţei sale, cât şi repararea daunei cauzate prin încheierea „actului" fraudulos. Determinant în stabilirea actelor viclene în sensul art. 975 C. civ. 1864, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, nu este cuantumul preţului din contract, contestat de creditor în ce priveşte plata efectivă - exercitarea dreptului de dispoziţie al vânzătorului asupra preţului ci faptul că în timpul executării pârâţii părţi contractante au dispus de bun, urmărind şi acceptând împiedicarea creditorului de a-şi repara dauna (C.A. laşi, s. civ., dec. nr. 357/2007)
8. Pentru exercitarea acţiunii pauliene, textul art. 975 C. civ. 1864 fixează două condiţii: actele atacate trebuie să pricinuiască un prejudiciu creditorului şi să fie frauduloase (viclene). Prejudiciul nu există decât în caz de insolvabilitate a debitorului. Prin urmare, pentru a putea fi atacat actul, debitorul trebuia să fi pricinuit sau să fi agravat insolvabilitatea sa. Proba insolvabilităţii se face în genere prin urmărirea şi executarea bunurilor debitorului. Dacă executarea nu este finalizată, întrucât debitoarea nu a avut bunuri din care creditoarea să fie îndestulată, sunt astfel dovedite atât prejudiciul, cât şi insolvabilitatea. Renunţarea debitoarei succesibile poate fi atacată prin acţiunea pauliană, întrucât actul este de natură să conducă la micşorarea patrimoniului, pricinuindu-se un prejudiciu (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. irit., dec. nr. 4126/2005).
9. în sens contrar, s-a reţinut că renunţarea la succesiune a debitorului fiind un act juridic ce reprezintă un refuz de îmbogăţire, iar acţiunea pauliană tinde să readucă în gajul general al creditorului valori care au ieşit fraudulos din patrimoniul debitorului, în materie de renunţare, se pot ataca, prin intermediul acţiunii revocatorii, numai actele debitorului care au ca efect producerea unei pierderi în patrimoniul său, nu şi actele care au ca efect lipsirea debitorului de un câştig; renunţarea la succesiune sau la un legat lipseşte pe debitor numai de un câştig şi nu dă loc la exercitarea acţiunii pauliene (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 587/2007).
10. Acţiunea directă pauliană nu este o acţiune în constatare, ci aparţine creditorului care a cerut revocarea actelor juridice încheiate de debitor în frauda sa şi are drept scop readucerea în gajul general al creditorilor a valorilor ieşite din patrimoniul debitorului, pentru a-i crea sau mări starea de insolvabilitate. Complicitatea terţului este îndeplinită în cazul în care acesta, deşi nu a cunoscut intenţia debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuşi că prin actele la care participă a creat sau a mărit insolvabilitatea debitorului, iar aceasta rezultă din chiar preţul neserios al vânzării (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 101/2006).
11. Pentru exercitarea acţiunii pauliene, determinantă este prejudicierea intereselor creditoarei de către debitoare, ca rezultat al unei fraude, condiţie îndeplinită în situaţia în care prin actele de înstrăinare a bunurilor către o societate comercială al cărei administrator era membru al familiei administratorului vânzătoarei s-a urmărit împiedicarea creditorului în executarea creanţei. Noţiunea de fraudă - condiţie a acţiunii pauliene - are un înţeles special, nu se confundă cu dolul contractual, ci este suficient ca debitorul să fi avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3833/2004).
12. Acţiunea pauliană este la îndemâna creditorului, care poate cere anularea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor. Această acţiune se fundamentează pe dreptul de gaj general al creditorului, cât şi pe faptul că prin actele sale frauduloase debitorul comite un delict civil împotriva creditorului. Cu alte cuvinte, prin această acţiune se apără dreptul de gaj general al creditorului de eventualele fapte frauduloase, abuzive ale debitorului şi pentru ca o astfel de acţiune să aibă şi finalitate, trebuie urmărite cerinţele art. 975 C. civ. 1864, iar în ipoteza îndeplinirii acestora, sancţiunea constă în revocarea actului juridic fraudulos. Vânzarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauză, ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane (a reclamantei), cu intenţia vădită de a-i aduce acesteia o pagubă, reprezintă o operaţiune speculativă, care are o cauză ilicită şi, prin urmare, este nulă absolut, reaua-credinţă a părţilor fiind cu atât mai evidentă, cu cât exista o hotărâre judecătorească prin care bunul era atribuit în lotul reclamantei, pe care debitoarea a nesocotit-o în scopul de a-i frauda dreptul proprietarei (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 330/2006).
13. Acţiunea în anulare a transferului patrimonial reglementată de Legea insolvenţei nu se suprapune acţiunii pauliene; ele reprezintă cauze juridice diferite, existând deosebiri sub aspectul legitimării procesuale active, al cerinţelor şi efectelor produse, neputând fi invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în cazul unei judecăţi anterioare în dreptul comun. Dacă acţiunea revocatorie este proprie creditorului care o intentează şi produce efecte relative, oferindu-i acestuia suma de bani necesară satisfacerii creanţei sale, iar excedentul aparţine terţului do-bânditor, nu acelaşi lucru se întâmplă în acţiunea specială avută în vedere de legiuitor în legea insolvenţei. în cazul admiterii unei astfel de acţiuni, potrivit art. 83 din Legea nr. 85/2006, terţul dobânditor „va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor" (C.A. Piteşti, dec. nr. 474/2009)
14. Procedura insolvenţei, atât în reglementarea anterioară, cât şi în reglementarea actuală (art. 79 şi urm. din Legea nr. 85/2006), are dispoziţii speciale cu privire la anularea actelor frauduloase încheiate de debitoare în dauna drepturilor creditorilor, ceea ce va face inaplicabile dispoziţiile art. 975 C. civ. 1864 privitoare la acţiunea pauliană şi, prin urmare, cu atât mai mult va impune suspendarea acţiunii. Şi în această materie, a nulităţii actelor frauduloase încheiate de debitor, legiuitorul dă prioritate criteriului concursual al creditorilor în detrimentul criteriului individual al vreunuia dintre creditori, obiectiv care nu ar putea fi realizat decât în interiorul procedurii insolvenţei, iar nu în afara ei. Textul art. 975 C. civ. 1864 nu are o natură exclusiv civilă, instituţia revocării actelor frauduloase pe acest temei putând fi utilizată în dreptul comercial, pe temeiul art. 4 şi art. 7 C. com. (în prezent abrogate, n.n.), sau pe temeiul art. 79 şi urm. din Legea nr. 85/2006 (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr. 78/2008, în Jurindex).
15. Sarcina probei pentru dovedirea inexistenţei unei stări de insolvabilitate incumbă debitorului. Debitorul are obligaţia de a face dovada unui fapt pozitiv, acela că are alte bunuri în proprietate a căror valoare poate acoperi cuantumul creanţei creditorului, şi nu invers, respectiv obligaţia creditorului de a face dovada unui fapt negativ general (inexistenţa în patrimoniul debitorului de bunuri urmăribile) (C.A. Oradea, s. civ., dec. nr. 1211/2007)
2. Pentru a se putea intenta acţiunea revocatorie, este necesară
Citește mai mult
îndeplinirea mai multor condiţii: a) actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu; b) frauda debitorului (debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditor; nu este necesar ca atitudinea subiectivă a debitorului să îmbrace forma intenţiei); c) creditorul să aibă o creanţă certă la data introducerii acţiunii; d) complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat (această condiţie trebuie îndeplinită numai atunci când se atacă un act cu titlu oneros).3. Cu privire la creditorul care poate uza de acţiunea revocatorie, textul art. 1562 pretinde numai dovada cauzării unui prejudiciu prin actul juridic încheiat de debitor în frauda drepturilor sale. Cu titlu exemplificativ, prejudiciul poate consta în producerea sau agravarea insolvabilităţii. în cazul contractelor cu titlu oneros, precum şi al plăţilor datoriilor efectuate în executarea unui astfel de contract, acţiunea revocatorie este admisibilă numai cu condiţia ca cealaltă parte contractantă ori persoana care a primit plata să cunoască efectul acestor acte, în sensul de a provoca sau de a agrava starea de insolvabilitate a debitorului. Cu privire la creanţă, creditorul trebuie să facă dovada certitudinii acesteia la data introducerii acţiunii, nu şi dovada exigibilităţii (art. 1563 NCC) (I. Turcu, Noul Cod civil,
4. Pentru promovarea acţiunii revocatorii se prevede un termen de prescripţie mai scurt, de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat (art. 1564 NCC).
5. Acţiunea revocatorie (pauliană) va reuşi în condiţii mai lesnicioase dacă se pune problema înlăturării opozabilităţii unor acte cu titlu gratuit, fiind suficient să se dovedească frauda săvârşită de către debitor, iar nu şi participarea la fraudă a terţului dobânditor al bunului (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 80-81).
6. Acţiunea în simulaţie exercitată de un creditor al uneia dintre părţile simulaţiei nu trebuie confundată cu acţiunea revocatorie (pauliană); deşi ambele sunt acţiuni în inopozabilitate, principalele deosebiri între aceste două acţiuni în justiţie sunt următoarele:
a) prin acţiunea revocatorie se atacă un act juridic ce corespunde voinţei reale a părţilor acestuia, în vreme ce acţiunea în simulaţie are ca scop înlăturarea contractului aparent;
b) insolvabilitatea debitorului nu constituie o condiţie pentru admiterea acţiunii în simulaţie; c) în acţiunea în simulaţie creditorul nu trebuie să probeze că actul a fost încheiat în vederea prejudicierii intereselor sale şi, pe cale de consecinţă, nu trebuie să dovedească nici complicitatea la fraudă a celui cu care debitorul său a contractat (Idem, p. 178).
7. Acţiunea revocatorie reglementată de art. 1562-1565 NCC nu este identică cu acţiunea revocatorie prevăzută de art. 79-85 din Legea nr. 85/2006, cu toate că există şi trăsături comune (promovarea acţiunii în scopul reprimării fraudei debitorului). Deosebirile constau în efecte şi în condiţiile de exercitare. în cazul Legii nr. 85/2006, scopul acţiunii este nu numai sancţionarea fraudei, ci şi restabilirea echilibrului legal al şanselor creditorilor. Această acţiune se introduce numai la judecătorul-sindic, indiferent de valoare. Ea este facultativă pentru administratorul judiciar şi pentru lichidator şi poate fi introdusă numai în termen de un an de la data expirării termenului pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Comitetul creditorilor poate promova acţiunea dacă rămâne pasiv administratorul judiciar sau lichidatorul. Pot fi anulate pe această cale actele debitorului de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; operaţiunile comerciale dezechilibrate efectuate în aceeaşi perioadă; actele în care debitorul şi celelalte părţi au acţionat cu intenţia de a leza drepturile creditorilor, precum şi celelalte acte enumerate în alin. (1) şi (2) din art. 80 al Legii nr. 85/2006. în cazul deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitor, acţiunea revocatorie pe care o reglementează noul Cod civil nu poate fi aplicată, deoarece devine aplicabilă exclusiv acţiunea pentru anularea actelor debitorului reglementată de Legea privind procedura insolvenţei (/. Turca, Noul Cod civil, p. 661-662).
8. în privinţa aplicării în timp, dispoziţiile noului Cod civil privind acţiunea revocatorie se aplică şi creditorilor ale căror creanţe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare, dacă scadenţa se situează după această dată, respectiv 1 octombrie 2011.
Ca exemplu de acţiune revocatorie, menţionăm cazul în care Primus, în calitate de creditor al lui Secundus, solicită înlăturarea
Citește mai mult
opozabilităţii actului juridic prin care debitorul său i-a donat lui Tertius un imobil, creându-şi prin aceasta o stare de insolvabilitate, astfel încât Primus să nu mai aibă posibilitatea de a-şi satisface creanţa prin urmărirea bunurilor lui Secundus. Acţiunea revocatorie nu trebuie confundată cu acţiunea oblică (numită şi subrogatorie sau indirectă), care este reglementată de art. 1560-1561 C.civ. şi care poate fi exercitată, în numele debitorului, de către creditorii chirografari ai acestuia, urmărindu-se deci valorificarea unui drept ce aparţine debitorului. Spre exemplu, Primus are la îndemână o acţiune în revendicarea unui imobil împotriva lui Secundus şi, deşi acesta din urmă este pe cale să îi opună uzucapiunea, neglijează intentarea acţiunii respective; Tertius, creditor al lui Primus, în baza art. 563 C. civ., exercită el acţiunea în revendicare, având astfel posibilitatea ca, după readucerea imobilului în patrimoniul debitorului său, să treacă la executarea silită asupra imobilului respectiv.