Art. 1578 Noul cod civil Comunicarea şi acceptarea cesiunii Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă
| Comentarii |
|
Cesiunea de creanţă
SECŢIUNEA 1
Cesiunea de creanţă în general
Art. 1578
Comunicarea şi acceptarea cesiunii
(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care:
a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii.
(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.
| ← Art. 1577 Noul cod civil Costuri suplimentare Cesiunea de... | Art. 1579 Noul cod civil Opozabilitatea cesiunii unei... → |
|---|
Citește mai mult
2016.Ma întreb cum s-a judecat cauza mea, chiar așa superficial este un complet de judecată la noi în România?1. încheierea între creditoare (instituţie bancară) şi debitorul din contractul de credit bancar, pentru garantarea executării creanţei rezultate din contractul de credit, a unei cesiuni de creanţă prin care debitorul cedează băncii creanţa sa împotriva unui terţ, însoţită de notificarea terţului debitor cedat, dă dreptul băncii creditoare să se îndrepte pe calea executării silite direct împotriva debitorului cedat, acesta din urmă neputând invoca lipsa calităţii sale de debitor faţă de creditorul cesionar (I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 5117/2005, www.scj.ro).Notă. A se vedea
Citește mai mult
comentariul de la speţa nr. 1 din secţiunea „Jurisprudenţă" de sub art. 1566.2. Deşi, în principiu, actele sub semnătură privată, spre a fi opozabile terţilor, trebuie să aibă dată certă, totuşi de la această regulă a dreptului comun fac excepţie numeroase operaţiuni juridice, printre care şi cesiunea de creanţă care este supusă formalităţilor prevăzute de art. 1393 C. civ. 1864 (în prezent art. 1578 NCC - n.a.). Prin urmare, cesiunea notificată terţului este opozabilă fără a mai fi nevoie de a se da dată certă cesiunii (Cas., dec. nr. 727/1930, In Lege 4). Notă. în reglementarea viitorului Cod de procedură civilă - Legea nr. 134/2010, cerinţa datei certe este cuprinsă în art. 272.
3. Lipsa de notificare nu poate fi invocată de cei de al treilea, când nu i s-a cauzat prin ea vreun prejudiciu, căci această notificare nu este prevăzută ca o formalitate substanţială pentru validitatea cesiunii, ci numai ca o protecţiune pentru interesele celor de al treilea (Cos., 1899, apud C. Hamangiu, N. Ceorgean, op. cit., voi. III, p. 508, nr. 24).
4. Notificarea cesiunii poate fi făcută indiferent de către cesionar sau de către cedent, în care caz (ultim - s.n.) ea este mai caracteristică, fiindcă echivalează cu un ordin dat debitorului cedat de a plăti (C.A. Bucureşti, 1903, ibidem, p. 508, nr 25.bis).
5. După art. 1393 Cod civil 1864 (în prezent art. 1578 NCC - n.a.), strămutarea proprietăţii unei creanţe între cedent şi cesionar se face prin simplul consimţământ al lor, însă faţă cu cei de al treilea, cesionarul nu poate opune dreptul său de proprietate decât de la notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitor. Din acest moment numai, cedentul se consideră că nu mai este proprietar faţă de cei de al treilea, cum sunt creditorii săi, şi deci aceştia nu mai pot să urmărească o creanţă ieşită din patrimoniul cedentului (Cos., 1904, idem, p. 509, nr 27).
6. Atunci când legea supune în mod expres unor condiţii determinate de publicitate opozabilitatea unui act juridic terţilor, aceştia sunt socotiţi că nu cunosc acest act, cât timp actul nu a primit publicitatea prescrisă de lege. De aici rezultă că, cunoştinţa terţului despre cesiunea unei creanţe, nenotificată sau neacceptată, nu îi ridică dreptul de a se prevala de lipsa de notificare a cesiunii, afară de cazul când ar exista fraudă (Cos., dec. civ. nr 93 din 10 martie 1924, Idem, p. 510, nr 42).
7. Din cuprinsul art. 1393 C. civ. 1864 rezultă că, deşi proprietatea unei creanţe trece cesionarului, în raporturile cu cedentul, prin simplul efect al consimţământului, totuşi cesionarul nu poate opune dreptul său terţilor decât după ce cesiunea a fost notificată debitorului, fie de cesionar, fie de cedent, sau acceptată de debitor printr-un act autentic. Prin terţi, în această materie, se înţeleg toţi aceia care n-au fost parte la cesiune şi care au un interes legitim de a o cunoaşte şi a o constata, astfel sunt: debitorul cedat, reprezentanţii cedentului cu titlu particular, care au dobândit drepturi asupra creanţei cedate, creditorii cărora această creanţă a fost constituită gaj şi creditorii chirografari ai cedentului care, având drept siguranţă toate bunurile debitorului lor, mobile şi imobile, pot cât timp cedentul sau cesionarul n-a făcut ca dreptul ce rezultă din cesiune să fie opozabil terţilor, să considere creanţa ca făcând încă parte din patrimoniul debitorului lor şi să o urmărească pe cale de poprire (Cos., dec. nr 93 din 10 martie 1924, Idem, p. 510-511, nr 43).
2. Efectele specifice faţă de terţi se diferenţiază după categoria de terţi avută în vedere. Terţi în materia cesiunii de creanţă sunt: debitorul cedat (regimul juridic fiind stabilit de articolul de faţă şi art. 1582 NCC), cesionarii ulteriori şi succesivi ai aceleiaşi creanţe (reglementare cuprinsă în art. 1583 NCC) şi creditorii cedentului (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 469,
Citește mai mult
Ut. B).3. Faţă de terţi, cesiunea produce efecte numai din momentul îndeplinirii formalităţilor stabilite de lege şi care sunt: fie primirea, de către debitor, a unei comunicări scrise a cesiunii (comunicarea); fie acceptarea cesiunii, de către debitor, printr-un înscris cu data certă (acceptarea).
4. Spre deosebire de reglementare anterioară, legea renunţă la formalităţile excesive. Astfel, art. 1393 C. civ. 1864 stabilea ca formalităţi notificarea făcută prin intermediul executorilor judecătoreşti şi, alternativ, acceptarea făcută de către debitorul cedat prin înscris autentic.
5. Dar chiar şi sub legea veche se admitea că acceptarea se putea face şi prin înscris sub semnătură privată sau chiar tacit, cum ar fi în cazul în care debitorul face o plată parţială către noul creditor (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1421/1962, apud L. Pop, Contribuţii, p. 206). Totuşi, în astfel de situaţii, opozabilitatea se producea numai faţă de acceptant, nu şi faţă de ceilalţi terţi.
6. Efectele faţă de debitorul cedat se diferenţiază după cum formalităţile au fost îndeplinite sau nu. Până la îndeplinirea formalităţilor cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul cedat trebuie să o ignore, deci poate plăti în mod valabil numai cedentului. Aceasta este o modificare faţă de legea anterioară (art. 1395 C. civ. 1864), care permitea debitorului să plătească în mod liberator atât cedentului, cât şi cesionarului. Prin noua reglementare se înlătură echivocul perioadei dintre momentul în care debitorul a aflat informai de cesiune (dacă există un astfel de moment) şi cel în care au fost îndeplinite formalităţile stabilite de lege, perioadă în care debitorul putea practic alege cui să facă plata.
7. După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitorul cesionarului şi nu mai poate plăti în mod valabil cedentului, în sensul că, dacă totuşi plăteşte cedentului, poate fi obligat să facă aceeaşi plată a doua oară şi către cesionar (L. Pop, Contribuţii, p. 221).
8. Debitorul nu este ţinut să plătească cesionarului decât din momentul acceptării sau primirii unei comunicări scrise, indiferent dacă acesta a cunoscut pe altă cale existenţa cesiunii.
9. Legea nu stabileşte un termen în interiorul căruia trebuie făcută comunicarea către debitorul cedat; creanţa este dobândită de cesionar prin contractul încheiat cu cedentul; rezultă că este interesul cesionarului să îndeplinească formalitatea cât mai repede, pentru a beneficia în realizarea creanţei sale de aplicarea principiului qui prior tempore potior iure (Idem, p. 205).
10. Dacă este suficient de precisă, comunicarea poate fi anterioară cesiunii (Proiect 2004).
11. Comunicarea trebuie făcută la domiciliul debitorului sau al persoanei ţinute să facă plata. Ea nu se face la domiciliul pe care debitorul şi l-a ales pentru executarea convenţiei din care s-a născut datoria sa şi nici la reşedinţa lui, cu excepţia situaţiei în care primeşte comunicarea în persoană. Dacă debitorul are domiciliul sau sediul în străinătate, comunicarea cesiunii trebuie să se facă în acel loc.
12. Cele arătate sunt valabile în cazul comunicării pe suport de hârtie. Dacă se folosesc mijloace electronice de comunicare la distanţă, adresa electronică unde este livrat mesajul trebuie să fie indubitabil legată de persoana debitorului, chiar dacă acesta o accesează din alt loc decât domiciliul său (de exemplu, o adresă de e-mail aflată pe un calculator de la locul de muncă al debitorului, adresă alocată exclusiv debitorului).
13. Creditorii cedentului pierd, prin cesiune, mai ales atunci când ea este făcută cu titlu gratuit, un element al gajului general pe care îl au asupra patrimoniului acestuia. Ca atare, ei sunt terţi faţă de contractul de cesiune, câtă vreme nu au fost îndeplinite formalităţile prevăzute de lege. Până la această dată ei vor putea ignora cesiunea şi vor putea urmări creanţa pe care cedentul o are împotriva debitorului cedat (C. Stâtescu, C. Bîrsan, TGO, p. 470).
14. Anterior Noului Cod civil, raportul dintre, pe de o parte, notificarea debitorului sau acceptarea făcută de acesta cu privire la cesiune (art. 1393 C. civ. 1864) şi, pe de altă parte, înscrierea cesiunii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, era stabilit de art. 99 din Titlul VI - Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare al Legii nr. 99/1999, în felul următor: între cesiunea notificată debitorului sau acceptată de către acesta şi cesiunea înscrisă la arhivă, va avea prioritate cesiunea înscrisă.
15. La intrarea în vigoare a noului Cod civil s-a abrogat Titlul VI din Legea nr. 99/1999 (art. 230, lit. u) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil). Dar instituţia Arhivei nu dispare din legislaţie. Noul Cod civil stabilind că prin aceasta realizează una dintre formele de publicitate a drepturilor (art. 18 alin. (2)), iar organizarea şi funcţionarea ei urmând a fi reglementată prin lege specială (art. 2413 alin. (2)). Este vorba despre modificările aduse O.G. nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare prin O.U.G nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
16. Există cesiuni de creanţă care nu sunt supuse publicităţii nici prin formalităţile prevăzute de noul Cod civil şi nici prin cele prevăzute de Titlul VI al Legii nr. 99/1999 (acceptare, comunicare sau înscriere în arhivă). Astfel, este vorba despre reglementarea din art. 19 alin. (1) pct. C lit. a) din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia face obiectul înscrierii în cartea funciară şi cesiunea de creanţă, indiferent de durată. Observăm că, în acest caz, legea nu mai face referire la cesiunea de venituri, ci la cesiunea de creanţă în general. Cu toate acestea, dreptul de creanţă ce formează obiectul unei astfel de cesiuni trebuie să fie în strânsă legătură cu un bun imobil, în cartea funciară a căruia se va nota, cu alte cuvinte, să constituie o sarcină ce poartă asupra unui bun imobil (art. 17 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora fac obiectul înscrierii în cartea funciară actele şi faptele juridice referitoare la imobile).
17. Apoi, doctrina admite şi cesiunile de creanţă care nu sunt operaţii separate, de sine stătătoare. Este cazul cesiunii unei creanţe ca accesoriu la transmiterea altor drepturi. De pildă, creanţele ataşate bunului vândut se transmit cumpărătorului fără alte formalităţi, în acelaşi timp şi împreună cu bunul respectiv. Sunt avute în vedere în special creanţele de garanţie pentru vicii ascunse, care se transmit în lanţ la cumpărătorii succesivi, cărora, la nevoie, li se recunoaşte dreptul de a acţiona nu numai împotriva vânzătorului imediat, ci şi contra celui iniţial. Aşadar, creanţa este văzută, în acest caz, ca un accesoriu al lucrului vândut (A. Ilie, op. cit., p. 44-46).
► „Art. 1393. (1) Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea. (2) Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic (C. civ. 973, 1149, 1833)";
► „Art. 1395. Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar debitorului, acesta plătise cedentului, liberarea sa va fi valabilă (C. civ 1097)".