Art. 1575 Noul cod civil Efectele cesiunii înainte de notificare Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă

CAPITOLUL I
Cesiunea de creanţă

SECŢIUNEA 1
Cesiunea de creanţă în general

Art. 1575

Efectele cesiunii înainte de notificare

(1) Cesiunea de creanţă produce efecte între cedent şi cesionar, iar acesta din urmă poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută opozabilă debitorului.

(2) Cesionarul poate, în aceleaşi împrejurări, să facă acte de conservare cu privire la dreptul cedat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1575 Noul cod civil Efectele cesiunii înainte de notificare Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă




Ion Filimon 13.08.2015
JURISPRUDENŢĂ

1. Introducerea apelului în termen util constituind un act de conservare a dreptului cedat, se poate face în mod valabil de către cesionar chiar înainte de notificarea cesiunii (C.A. laşi, 3 februarie 1894, apud G. Boroi, O. Spineanu-Motei, op. cit., p. 579, nr. 7).

2. Dacă un act de cesiune este declarat nul, urmează că şi cesiunile posterioare, făcute la rândul său de cesionar, să se considere nule, ca fiind făcute de o persoană care n-avea dreptul (Cas., dec. din 28 martie 1889, apud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., vol. III, p. 504, nr. 4).
Răspunde
Ion Filimon 13.08.2015
1. Pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat, acesta fiind un terţ faţă de convenţia între cedent şi cesionar.

2. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă terţilor, inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalităţi, reglementate de art. 1578 NCC.
Răspunde