Art. 1574 Noul cod civil Predarea înscrisului constatator al creanţei Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Cesiunea de creanţă
SECŢIUNEA 1
Cesiunea de creanţă în general
Cesiunea de creanţă
SECŢIUNEA 1
Cesiunea de creanţă în general
Art. 1574
Predarea înscrisului constatator al creanţei
(1) Cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanţei aflat în posesia sa, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.
(2) În caz de cesiune parţială a creanţei, cesionarul are dreptul la o copie legalizată a înscrisului constatator al creanţei, precum şi la menţionarea cesiunii, cu semnătura părţilor, pe înscrisul original. Dacă cesionarul dobândeşte şi restul creanţei, devin aplicabile dispoziţiile alin. (1).
| ← Art. 1573 Noul cod civil Forma cesiunii Cesiunea de creanţă... | Art. 1575 Noul cod civil Efectele cesiunii înainte de... → |
|---|
1. Cesiunea de creanţă ia naştere în mod valabil la data realizării acordului de voinţă al părţilor, în timp ce remiterea titlurilor de creanţă este un aspect ce ţine de executarea convenţiei (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2515/2004, în P.R. nr. 3/2005, p. 50).
2. în alin. (2), legea stabileşte modul de predare a titlului (înscrisului probator) în caz de cesiune parţială, operaţiune juridică îngreunată de faptul că ceea ce s-a transferat este numai o parte a creanţei anterior unitare, evidenţiată printr-un
Citește mai mult
înscris unic. Legea impune crearea a două înscrisuri, câte unul pentru fiecare parte a contractului: a) cedentul păstrează titlul iniţial, dar acesta este completat cu o menţiune - sub semnătură privată -a ambelor părţi, privind existenţa şi conţinutul cesiunii; b) cesionarul dobândeşte o copie legalizată a titlului iniţial; legea permite şi o copie a înscrisului original în forma anterioară menţionării cesiunii, dar apreciem că este utilă o copie a înscrisului completat, mai ales că, în caz contrar, după completare copia nu va mai corespunde originalului.3. Legea nu reglementează situaţia în care debitorul refuză predarea titlurilor de creanţă. Şi în cazul acestei modalităţi de executare trebuie să admitem existenţa dreptului creditorului de a prelua titlul constatator al creanţei în temeiul art. 2439 NCC, prin mijloace proprii sau cu ajutorul unui organ de executare. Argumentul în acest sens îl constituie interpretarea alin. (1) al art. 2440 NCC, potrivit căruia creditorului i se permite expres să preia atât bunul, cât şi titlurile sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate asupra bunului. Deşi textul de lege este amplasat la secţiunea privind „Executarea asupra bunurilor mobile corporale", considerăm că acest articol este aplicabil atât în cazul în care creditorul are nevoie să preia atât bunul mobil corporal, cât şi titlul de proprietate al acestuia (spre exemplu, în cazul autoturismelor), dar şi tuturor situaţiilor în care creditorul are nevoie de a prelua orice alte titluri sau documente care atestă drepturi de proprietate asupra bunurilor mobile corporale sau necorporale. în fapt, această situaţie se datorează împărţirii defectuoase a textelor de lege, în opinia noastră, subsecţiunea privind executarea ipotecii asupra creanţelor reglementând doar particularităţi ale unei astfel de executări, părţile păstrând toate drepturile şi obligaţiile instituite de lege în prezentul capitol, în măsura în care nu sunt incompatibile cu forma de executare aleasă (A. Ilie, op. cit., nr. 222, p. 296-297).
4. Obligaţia de predare este o obligaţie de a face şi constă în remiterea titlului, atunci când acesta există. Neîndeplinirea obligaţiei dă dreptul cesionarului, în cadrul unui contract sinalagmatic, să refuze executarea propriei obligaţii (cum ar fi plata preţului) şi să ceară rezoluţiunea contractului, dacă se află în situaţia de a nu-şi putea valorifica drepturile.
Chiar şi o creanţă care nu este constatate printr-un titlu poate fi transmisă, consimţământul cedentului la realizarea dreptului de creanţă al cesionarului echivalând cu îndeplinirea obligaţiei de predare (L. Pop, Contribuţii, p. 216).