Art. 1582 Noul cod civil Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă

CAPITOLUL I
Cesiunea de creanţă

SECŢIUNEA 1
Cesiunea de creanţă în general

Art. 1582

Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat

(1) Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoştinţă de existenţa altor cesiuni, precum şi orice altă cauză de stingere a obligaţiilor survenită înainte de acel moment.

(2) Debitorul poate, de asemenea, să opună cesionarului plata pe care el însuşi ori fideiusorul său a făcut-o cu bună-credinţă unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalităţile cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului şi terţilor.

(3) În cazul în care cesiunea i-a devenit opozabilă prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1582 Noul cod civil Efectele cesiunii între cesionar şi debitorul cedat Cesiunea de creanţă în general Cesiunea de creanţă




Ion Filimon 13.08.2015
JURISPRUDENŢĂ

1. Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu va fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Prin acţiunea în constatare se neagă dreptul de creanţă al cesionarei, solicitându-se să se constate inexistenţa dreptului de creanţă transferat printr-un contract a cărui legalitate nu a fost contestată. Raportul juridic dintre cedent şi cesionar nu poate fi negat pe calea acţiunii în constatare, întrucât nu poate fi obţinut efectul constrângerii, şi anume provocarea cesionarului de a-şi valorifica
Citește mai mult pretenţiile, respectiv de a-şi dovedi dreptul, sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2253/2009).

2. Debitorul acceptând pur şi simplu cesiunea notificată, a devenit debitor către cesionar şi din acel moment dânsul nu mai poate plăti nimănui până ce obligaţiunea ce îşi luase prin acceptare de a plăti cesionarului să-i fi fost ridicată în formele prevăzute de lege (Cos., 20 noiembrie 1889, o pud C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. III, p. 507, nr. 13).

3. Dacă cesiunea creanţei nu a fost acceptată de debitor, care s-a mulţumit numai a semna de remiterea notificării cesiunii, pe cât timp o asemenea acceptare nu există, cesiunea nu se poate opune debitorului cedat ca un titlu obligatoriu căci debitorul cedat, neparticipând la acea cesiune şi neacceptând-o, a rămas în drept de a opune cesionarului toate excepţiile de care se putea prevala faţă de cedent (Cos., 10 decembrie 1893, idem, p. 508, nr. 20).

4. Debitorul poate să opună lipsa notificării cesiunii, însă numai atunci când are interes, adică dacă justifică că de la cesiune a plătit sau a intervenit un alt mod de stingere a obligaţiunii între dânsul, cedatul şi între cedent (Cos., 31 octombrie 1908, idem, p. 509, nr. 31).
Răspunde
Ion Filimon 13.08.2015
1. Până la îndeplinirea formalităţilor cerute de lege pentru opozabilitate, debitorul trebuie să ignore cesiunea. Dacă cedentul face totuşi cesiunea după ce debitorul a plătit, debitorul cedat se va putea apăra în faţa cesionarului invocând chitanţele liberatorii pe care le are de la cedent, care trebuie să aibă dată anterioară comunicării sau acceptării cesiunii.

2. în aceleaşi condiţii, debitorul cedat va putea opune cesionarului compensaţia pe care o putea opune şi cedentului.

3. După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitorul cesionarului şi nu mai poate invoca instituţia
Citește mai mult compensaţiei pentru o creanţă ce s-a născut împotriva cedentului ulterior notificării sau acceptării cesiunii.

4. Dacă cesiunea a devenit opozabilă debitorului prin acceptare, compensaţia care eventual a operat deja faţă de cedent este rezolvită şi nu va mai putea fi invocată împotriva cesionarului. Legea presupune astfel că, prin acceptarea cesiunii, debitorul a renunţat implicit să invoce compensaţia, astfel că el înţelege să plătească cesionarului (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 470). Situaţia era reglementată anterior de art. 1149 C. civ. 1864.

5. Potrivit 1815 NCC, în cazul în care locatorul înstrăinează imobilul obiect al unui contract de locaţiune, plata anticipată a chiriei sau cesiunea creanţei privind chiria este valabilă numai dacă, înainte ca înstrăinarea să devină opozabilă locatarului, au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prin înscrierea la arhivă sau, după caz, în cartea funciară, în funcţie de obiectul locaţiunii, ori dacă plata anticipată sau cesiunea a fost cunoscută de dobânditor pe altă cale.
Răspunde
Ion Filimon 13.08.2015
Legea de aplicare: Art. 158. în cazul cesiunii de creanţă încheiate în scop de garanţie, dispoziţiile privind executarea din titlul XI al cărţii a V-a a Codului civil vizează numai executarea drepturilor cesionarului cu privire la transferul creanţei cedate, iar nu drepturile cesionarului asupra debitorului cedat.

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1395. Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar debitorului, acesta plătise cedentului, liberarea sa va fi valabilă (C. civ. 1097)".
Răspunde
Constantinescu Mariana Adriana 19.05.2015
Intrebare:
Simionov are datorii la intretinere in valoare de "X" lei. Asociatia de locatari la dat in judecata pe Simionov si a obtinut hotarire judecatoresca. Datoria asociatiei (la randul ei) era catre SC TASM ROMANIA SRL. Aceasta din urma a intrat in insolventa si are ca administrator judiciar pe CII Harsescu Nicoleta. Acum Asociatia de proprietari a primit comunicare de cesiune trimisa pe 13.05.2015 in care anunta ca TASM ROMANIA a cesionat creanta catre SIMIONOV, care este chiar DEBITORUL. In acest caz cine plateste datoria "X":
-Simionov sau
- Asociatia de proprietar?
Daca trebuie sa
Citește mai mult plateasca asociatia ce se poate face in acest caz?
Multumesc anticipat!
Adriana Constantinescu
Răspunde
Ion Filimon 13.08.2015
In acest caz plateste datoria asociatia de proprietari.. doar s-a schimbat creditorul.
Răspunde