Art. 1587 Noul cod civil Noţiune şi feluri Cesiunea unei creanţe constatate printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător Cesiunea de creanţă
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Cesiunea de creanţă
SECŢIUNEA a 2-a
Cesiunea unei creanţe constatate printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător
Cesiunea de creanţă
SECŢIUNEA a 2-a
Cesiunea unei creanţe constatate printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtător
Art. 1587
Noţiune şi feluri
(1) Creanţele încorporate în titluri nominative, la ordin ori la purtător nu se pot transmite prin simplul acord de voinţă al părţilor.
(2) Regimul titlurilor menţionate la alin. (1), precum şi al altor titluri de valoare se stabileşte prin lege specială.
| ← Art. 1586 Noul cod civil Răspunderea cedentului pentru... | Art. 1588 Noul cod civil Modalităţi de transmitere Cesiunea... → |
|---|
1. Dacă un bilet la ordin a fost transmis atât prin gir, cât şi prin cesiune de creanţă ordinară aceleiaşi persoane, creditorul are dreptul să treacă la executarea cambială, nefiind obligat să procedeze la o executare de drept comun (C.A. Braşov, s. com., dec. nr. 132/A/2005)
2. Din economia art. 98 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu rezultă că acest text interzice şi alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată decât prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor. Ca atare, această transmisiune poate fi făcută
Citește mai mult
şi printr-un contract de cesiune (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2436/2009).3. Potrivit art. 202 din Legea nr. 31/1990, transmiterea părţilor sociale către persoana din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Astfel, în conformitate cu normele de drept enunţate, o cesiune a părţilor sociale poate interveni între asociaţi şi persoanele din afara societăţii dar, deoarece o asemenea cesiune poate afecta caracterul intuita personse al societăţii, este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi cu majoritatea impusă de lege şi de actul constitutiv al societăţii. Deci, în acest sens, pentru cesiunea părţilor sociale este necesară o hotărâre prealabilă luată de adunarea asociaţilor, şi cum această hotărâre nu există, în mod corect a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare de părţi sociale. Având în vedere caracterul intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată, interesul reclamantei în anularea contractelor constă în acela că prin realizarea acestei tranzacţii s-a adus atingere gravă a caracterului personal al acestei societăţi (I.C.C.J., S. com., dec. nr. 3556/2008).
4. Din economia dispoziţiilor privind factoringul, cu referire şi la Legea nr. 469/2002, care este un cadru de reglementare fie şi numai pentru definirea acestui contract comercial complex, se poate observa că, în realitate, „factoringul este o vânzare de creanţe", care are loc între aderent şi factor. Ca urmare, factorul preia în proprietate de la aderent creanţele acestuia asupra debitorilor cedaţi rezultate din contractele de vânzare de mărfuri sau prestări de servicii anterior încheiate şi, odată ce creanţele au fost acceptate, îşi asumă obligaţia de încasare a acestora de la debitorii cedaţi. Privit ca operaţiune complexă, factoringul se apropie de cesiunea de creanţă, aşa cum s-a reţinut, de altfel, şi prin decizia criticată, întrucât, în esenţă, ambele produc aceleaşi efecte, şi anume transmiterea creanţelor pe care un creditor le deţine împotriva unui debitor, către o altă persoană (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2834/2008). Notă. Legea nr. 469/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 246/2009 pentru abrogarea Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale (M. Of. nr. 450/2009), însă contractul de factoring continuă să existe în practică, fiind considerat un contract nenumit.
2. Textul reglementează ceea ce în doctrina de
Citește mai mult
specialitate este denumit titlu de valoare sau titlul de credit, iar cele trei categorii menţionate rezultă din clasificarea după criteriul modului în care circulă. Exemple de astfel de titluri sunt: acţiunile şi obligaţiunile emise de societatea pe acţiuni, cambia, biletul la ordin, cecul şi conosamentul (St.D. Cârpenaru, Drept comercial român, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001, p. 474).3. Cesiunea unei creanţe constatate printr-un titlul nominativ, la ordin sau la purtător, pierde caracterul unui contract consensual şi translativ al dreptului de creanţă (a se vedea explicaţiile de la art. 1573), fiind necesare alte formalităţi sau operaţiuni distincte, cum ar fi tradiţiunea. în acest ultim caz însă, creanţa neavând o existenţă materială, ceea ce trebuie transmis este titlul care o atestă şi o încorporează.
4. Şi în cazul celorlalte creanţe are loc o predare materială a titlului (art. 1574), dar transmiterea are doar rol probator. în cazul de faţă, având în vedere că titlul de valoare are caracter constitutiv iar dreptul este încorporat în titlu (St.D. Cârpenaru, op. cit., p. 474), este necesară remiterea titlului pentru ca transferul să aibă loc. De altfel, legea subliniază că este vorba despre creanţe „încorporate" în titluri, iar nu de creanţe atestate prin titluri.
5. Dacă s-ar admite transferul prin simpla manifestare de voinţă, s-ar adăuga un element subiectiv creanţei, contrazicându-se astfel caracterul autonom al acesteia. Caracterul autonom are un dublu sens: a) creanţa din titlu este independentă de actul juridic din care decurge; b) dobânditorul (cesionarul) este titularul unui drept nou, originar, nu unul derivat din cel al transmiţătorului (cedentului), astfel ca nu i se pot opune excepţiile care puteau fi opuse transmiţătorului (art. 1589).
6. Contractul nu devine totuşi unul real prin impunerea condiţiei, având în vedere că aceasta priveşte doar transmiterea creanţei. Doar că din contract vor lua naştere drepturi şi obligaţii cu privire la transferul creanţei (cedentul are obligaţia să transfere şi cesionarul are dreptul să primească creanţa), transfer ce va avea loc separat (de exemplu prin tradiţiune).
7. Art. 1587 alin. (2) face trimitere la modul generic în privinţa regimului juridic al titlurilor nominative, la ordin sau la purtător, regim care se stabileşte prin lege specială, deci se includ aici şi regulile privitoare la cesiunea unor astfel de titluri. Cu toate acestea, secţiunea de faţă constituie dreptul comun în privinţa cesionării unor astfel de titluri.
8. Dreptul francez mai cunoaşte o metodă simplificată de transmitere a unor creanţe (alături de tradiţiunea celor încorporate în titluri de valoare), cuprinsă în legea numită „Dailly" din 1981 şi care are ca scop înlesnirea accesului întreprinzătorilor la creditele bancare. Potrivit legii, întreprinzătorul poate să cedeze creanţele pe care le are împotriva clienţilor săi către o bancă pentru a obţine un credit. Transferul are loc prin trimiterea de cedent a borderoului ce identifică denumirea cesiunii, a creanţei, a băncii etc., creanţele fiind de drept transferate între părţi şi opozabile terţilor, inclusiv debitorilor cedaţi (L. Pop, Contribuţii, p. 212-213). în lipsa unei reglementări similare în dreptul românesc, o astfel de transmitere de creanţe către o bancă se va face potrivit regulilor generale ale cesiunii.
► Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (M. Of. nr. 100/1934);
► Legea nr. 59/1934 asupra cecului (M. Of. nr. 100/1934);
► Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (republ. în M. Of. nr. 1066/2004);
► Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of. nr. 571/2004), cu modificările şi completările ulterioare.