Art. 1601 Noul cod civil Insolvabilitatea noului debitor Dispoziţii generale Preluarea datoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Preluarea datoriei
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Preluarea datoriei
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1601
Insolvabilitatea noului debitor
Debitorul iniţial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă se dovedeşte că noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria, iar creditorul a consimţit la preluare, fără a cunoaşte această împrejurare.
| ← Art. 1600 Noul cod civil Efecte Dispoziţii generale Preluarea... | Art. 1602 Noul cod civil Accesoriile creanţei Dispoziţii... → |
|---|
1. Cel căruia i s-a cedat drept plată o creanţă nu mai poate recurge contra cedentului când nu ar putea realiza creanţa cedată, decât numai atunci când creanţa ar fi ne-existentă sau debitorul cedat ar fi insolvabil înaintea cesiunii, pentru că prin acea cesiune s-a operat novaţia care a atins obligaţia primitivă (C.A. Bucureşti, s. a lll-a, 22 ianuarie 1876, C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, p. 698, nr. 1).
2. Insolvabilitatea persoanei pe care creditorul o acceptă expres să înlocuiască debitorul iniţial nu îi dă creditorului dreptul să acţioneze contra primului debitor: creditorul a fost de acord să preia
Citește mai mult
noua datorie în locul celei primordiale, iar cea nouă are propria sa valoare, riscul neexecutării fiind suportat de creditor (V. Marcade, op. cit., p. 623, nr. 775).3. De la această regulă există o excepţie, atunci când insolvabilitatea exista la momentul preluării de datorie, iar creditorul nu o cunoştea; dacă o cunoştea, legea consideră că el şi-a asumat riscul neexecutării.
4. în privinţa delegaţiei, chiar şi în cazul insolvabilităţii noului debitor, dreptul creditorului de a se îndrepta contra primului debitor nu provenea din nulitatea delegaţiei. Astfel, potrivit art. 1133 C. civ. 1864, creditorul putea cere primului debitor o despăgubire pentru prejudiciul suferit prin neexecutarea obligaţiei delegatului, neexecutare a cărei răspundere o purta primul debitor. însă, pentru creditor nu renăşteau creanţa iniţială şi garanţiile ei, ci acestea rămâneau stinse şi delegaţia continua să subziste; tocmai pentru că prima creanţă era stinsă creditorul, avea drept la acţiune în despăgubire (V. Marcade, op. cit., p. 624, nr. 775).
5. Noul Cod civil schimbă soluţia în privinţa preluării de datorie, în sensul că „debitorul iniţial nu este liberat prin preluarea datoriei". Rezultă de aici că prima creanţă îşi continuă existenţa, deci în temeiul acesteia creditorul va putea cere primului debitor executarea în cazul insolvenţei celui de al doilea, iar nu în baza unui drept la despăgubire. Soluţia legislativă este explicabilă prin faptul că, şi sub imperiul legii vechi, despăgubirile erau echivalentul prejudiciului suferit, deci al obiectului primei creanţe, astfel că nu exista o deosebire calitativă între creanţa iniţială şi cea ulterioară; în consecinţă, era inutil artificiul juridic al acordării de despăgubiri în locul executării creanţei înseşi.