Art. 1603 Noul cod civil Mijloacele de apărare Dispoziţii generale Preluarea datoriei

1. Poziţia juridică a noului debitor este identică celei a debitorului primordial. în consecinţă, acesta beneficiază de toate mijloacele de apărare pe care le avea şi primul debitor. Astfel, acesta poate opune creditorului faptul că obligaţia nu există ori era stinsă la momentul preluării, că actul generator de obligaţii era nul sau anulabil inclusiv ca urmare a incapacităţii debitorului iniţial ori a vreunui viciu de consimţământ. El poate, de asemenea, opune excepţia de neexecutare, poate cere reducerea propriei prestaţii ori rezoluţiunea (Proiect 2004).

2. Legea reglementează şi trei

Citește mai mult

excepţii de la regula transferului mijloacelor de apărare de la vechiul la noul debitor, respectiv: compensaţia, orice altă excepţie personală şi apărările bazate pe raportul juridic dintre debitori (cum ar fi revocarea pentru ingratitudine ori apariţia unui caz de impreviziune care îl afectează pe debitorul iniţial) (Proiect 2004).

3. Compensaţia presupune existenţa unor datorii reciproce care să se stingă până la concurenţa celei mai mici dintre ele (art. 1616 NCC). Or, în cazul preluării de datorie, obligaţiile nu mai sunt reciproce, una fiind între creditor şi noul debitor, iar cea de a doua între creditor şi vechiul debitor, astfel că nu este îndeplinită condiţia legală pentru a opera compensaţia. Pe de altă parte, compensaţia ar contraveni naturii preluării datoriei, deoarece noul debitor se angajează să satisfacă datoria prin mijloacele proprii (Proiect 2004).

4. Excepţiile personale sunt strâns legate de persoana vechiului debitor, astfel încât nu pot fi invocate de cel nou, cum ar fi situaţia în care vechiul debitor, deşi avea capacitate restrânsă de exerciţiu, a intrat într-un raport juridic fără a fi asistat legal; noul debitor nu poate invoca o astfel de cauză pentru a obţine anularea actului juridic ce a dat naştere obligaţiei iniţiale şi astfel să anuleze şi propria obligaţie.

5. Raportul juridic dintre debitori reprezintă pentru creditor un res inter alios acta, iar principiul relativităţii face ca efectele juridice să se producă numai în privinţa părţilor acelui raport juridic, astfel că noul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de apărare întemeiate pe raportul juridic dintre el şi debitorul iniţial.

6. Părţile sunt libere să izoleze din punct de vedere cauzal raportul dintre noul debitor şi creditor şi, spre exemplu, să nu permită invocarea vreunei excepţii născute în persoana debitorului iniţial (Proiect 2004).