Art. 1615 Noul cod civil Moduri de stingere a obligaţiilor Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 1615
Moduri de stingere a obligaţiilor
Obligaţiile se sting prin plată, compensaţie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum şi prin alte moduri expres prevăzute de lege.
| ← Art. 1614 Noul cod civil Efectele novaţiei asupra creditorilor... | Art. 1616 Noul cod civil Noţiune Compensaţia → |
|---|
1. Articolul 1156 C. civ. 1864 prevede că, atunci când obiectul obligaţiei este un corp cert şi determinat, de piere, de se scoate din comerţ sau se pierde astfel încât absolut să nu se ştie de existenţa lui, obligaţia este stinsă, dacă lucrul a pierit sau s-a pierdut fără greşeala debitorului şi înainte de a fi pus în întârziere. Chiar când debitorul este pus în întârziere, dacă nu a luat asupra sa cazurile fortuite, obligaţia se stinge, în caz când lucrul ar fi pierit şi la creditor, dacă i s-ar fi dat. Debitorul este ţinut de a proba cazurile fortuite. Or, în ce chip ar pieri
Citește mai mult
sau s-ar pierde lucrul furat, pierderea sa nu liberează pe cel ce l-a sustras de a face restituţiunea preţului. Obligaţia se stinge totdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligaţii. Şi acest text este străin cauzei, obiectul litigiului nefiind pierit, cu atât mai mult nefiind incident nici un caz fortuit, obiectul litigiului dedus judecăţii fiind evacuarea dintr-un imobil şi pretenţii decurgând din folosinţa acelui spaţiu. De asemenea, în cauză nu operează nici compensarea. Definită a fi un mod de stingere a obligaţiilor reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, prin ipoteză, compensaţia presupune existenţa a două raporturi juridice obligaţionale distincte, în cadrul cărora aceleaşi persoane sunt creditor şi debitor, una faţă de cealaltă. Fundaţia nu a făcut dovada că a primit vreo subvenţie conform Legii nr. 34/1998 în perioada de referinţă, care să nu fi fost achitată de către Consiliul General, astfel încât, deşi fiind raporturi obligaţionale diferite, să opereze compensaţia. Nu se poate analiza îndrituirea Fundaţiei de a primi subvenţiile prevăzute de Legea nr. 34/1998, compensaţia operând doar în situaţia în care aceasta ar fi făcut dovada primirii unor subvenţii, iar Consiliul General nu ar fi achitat efectiv suma acordată, deşi Fundaţiei îi fusese aprobată o subvenţie (C.A. Bucureşti, dec. civ. nr. 269/2009, în Jurindex).2. Nu pot fi compensate datoriile reciproce dintre filialele aceleiaşi unităţi, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1143 C. civ. 1864 (art. 1616 NCC, n.n.] referitoare la existenţa unor datorii reciproce, cât timp contractul a fost încheiat de pârâtă cu filiala, care are personalitate juridică, şi nu cu societatea mamă sau în numele acesteia (I.C.C.J., dec. civ. nr. 2686/2003).
3. Contravaloarea investiţiilor pretinse de către locatar cu privire la spaţiul închiriat pot fi compensate cu valoarea chiriei neachitate, în situaţia în care ar fi fost efectuate. Pentru a opera compensaţia legală, nu este necesară formularea unei cereri, a unei acţiuni, compensaţia operând „chiar când părţile n-ar şti nimic despre aceasta". Aceeaşi concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nu se poate susţine că, în lipsa unei cereri reconvenţionale, nu se poate opune compensaţia legală, ca mod de stingere a unei obligaţii de plată (I.C.C.J., dec. civ. nr. 1220/2009).
4. Pe calea contestaţiei la executare pot fi invocate împrejurări care reprezintă cauze de stingere a obligaţiei din titlul executoriu şi care sunt ulterioare obţinerii acestuia. Poate fi invocată compensaţia legală, conform art. 1143 C. civ. (art. 1616 NCC, n.n.J, dar aceasta presupune îndeplinirea unor anumite cerinţe, cum sunt reciprocitatea obligaţiilor, obiectul acestora să fie reprezentat de bunuri fungibile, creanţele să fie certe, lichide şi exigibile. Faptul că se susţine îndreptăţirea contestatorului de a pretinde anumite sume de bani de la intimata creditoare nu echivalează cu o creanţă certă, în lipsa unui titlu executoriu care să constate acest drept, precum şi obligaţia corelativă a intimatei. Acest lucru nu se poate face prin intermediul unei expertize, instanţa de executare neavând posibilitatea de a se pronunţa în acest cadru procesual asupra fondului dreptului invocat de contestator (Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 169/2007, în C. Ni ca, op. cit., p. 205-206).
5. Compensarea legală operează de drept, nefiind la latitudinea părţilor să accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune şi, chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective (I.C.C.J., dec. civ. nr. 2934/2009).
Citește mai mult
reglementarea anterioară, se constată că prescripţia nu mai este enumerată ca fiind o modalitate de stingere a obligaţiilor, ci o modalitate de stingere a dreptului la acţiune, adică a dreptului material, conform art. 2500 NCC.2. Din punct de vedere al aplicâriiîn timp a dispoziţiilor legale, se constată că modalităţile de stingere a obligaţiilor prevăzute de noul Cod civil se vor aplica numai obligaţiilor extracontractuale şi obligaţiilor contractuale născute din contracte încheiate după intrarea în vigoare a actului normativ menţionat. în ipoteza în care o obligaţie contractuală s-a născut sub imperiul vechiul Cod civil, însă devine exigibilă după intrarea în vigoare a noului Cod civil, stingerea obligaţiei va fi guvernată de Codul civil din 1864.
3. în ceea ce priveşte plata, se constată că legiuitorul a considerat că plata reprezintă, în principal, o modalitate de executare firească a obligaţiilor, fiind reglementată în Titlul V - „Executarea obligaţiilor", spre deosebire de Codul din 1864, în care instituţia plăţii era stipulată în Capitolul VIII - „Despre stingerea obligaţiilor". Această modificare reprezintă o consacrare firească a doctrinei şi practicii judiciare care a considerat că operaţia juridică a plăţii duce la realizarea dreptului de creanţă al creditorului; obligaţia se stinge prin obţinerea prestaţiei datorate de debitorul său. Aceasta înseamnă realizarea efectului normal al raportului juridic obligaţional şi de aceea plata era tratată la titlul consacrat efectelor obligaţiilor (C. Stotescu, C. Bîrsan, TGO, p. 498).
4. Mai sunt şi alte modalităţi de stingere a obligaţiilor, constând în expirarea termenului pentru care a fost contractată obligaţia, moartea creditorului sau a debitorului, de câte ori voinţa părţilor, natura contractului sau o dispoziţie a legii implică acest rezultat, consimţământul mutual al părţilor, voinţa unilaterală a părţilor (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom VI, p. 439).
5. Cu privire la modurile de stingere a obligaţiilor, se constată că stingerea normală a unei obligaţii se realizează şi prin îndeplinirea prestaţiei de către debitor sau prin moduri de stingere care desfiinţează obligaţia însăşi, în mod retroactiv, spre exemplu, prin anularea sau efectul condiţiei rezolutorii (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlonescu, Al. Baicoianu, op. cit., voi. II, p. 370).
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1091. Obligaţiile se sting prin plată, prin novaţiune, prin remitere voluntară, prin compensaţie, prin confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei rezolutorii şi prin prescripţie (C. civ. 1019,1092 şi urm., 1128 şi urm., 1138 şi urm., 1143 şi urm., 1154,1156, 1837 şi urm., 1900)".
Citește mai mult
juridic al acestor raporturi juridice1. Mijlocul firesc de realizare a creanţelor constă în executarea în natură a obligaţiilor de către debitor. Când o asemenea executare voluntară nu intervine, acelaşi scop poate fi realizat prin executarea silită în natură sau prin echivalent a obligaţiilor. De asemenea, legea prevede şi alte mijloace juridice de stingere a obligaţiilor care operează în temeiul acordului de voinţă al părţilor sau în temeiul legii.Mijloacele juridice de stingere a obligaţiilor. Reglementare. Enumerare. Mijloacele de stingere a obligaţiilor fac obiectul unui întreg Titlu VII, intitulat „Stingerea obligaţiilor”, din Cartea a V-a („Despre obligaţii”). Legiuitorul enumeră în art. 1615 C. civ., ca moduri de stingere a obligaţiilor: plata, compensaţia, confuziunea, remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare, precum şi „alte moduri expres prevăzute de lege”. Prin alte moduri expres prevăzute de lege, legiuitorul înţelege să trimită la reglementări cuprinse în alte texte legale care menţionează,de asemenea, cauze de stingere a raportului obligaţional, deşi nu sunt expres reglementate şi în titlul dedicat stingerii obligaţiilor. Poate fi vorba, de exemplu, de executarea silită în natură (art. 1527-1529 C. civ.), de executarea prin echivalent (art. 1530-1548 C. civ.), de rezoluţiunea sau rezilierea contractului (art. 1549-1554 C. civ.), de novaţie (art. 1609-1614 C. civ.), de nulitate (art. 1246-1265), de împlinirea condiţiei rezolutorii (art. 1407 C. civ.), de prescripţia dreptului la acţiune (art. 2500-2544 C. civ.), de decăderea din drepturi (art. 2545-2550 C. civ.), toate ducând şi la o încetare sau dispariţie a raportului obligaţional, cu efecte diferite însă, ceea ce i-a determinat pe unii autori să critice intenţia de includere în sfera cazurilor de stingere a obligaţiei unele din modurile enumerate mai sus.
S-a spus astfel că nulitatea şi rezoluţiunea nu ar putea fi considerate mijloace de stingere a obligaţiilor, deoarece ele au ca efect desfiinţarea retroactivă a raportului juridic obligaţional, ca şi cum nu ar fi existat niciodată. Or, nulitatea şi rezoluţiunea nu pot stinge un raport juridic care nu există. De asemenea, s-a mai spus şi că prescripţia extinctivă are ca efect stingerea doar a dreptului la acţiune în sens material, dreptul de creanţă continuând să existe. Cu alte cuvinte, împlinirea termenului de prescripţie extinctivă nu duce la stingerea raportului obligaţional, ci doar la aşa-zisa degenerare a lui dintr-o obligaţie civilă, perfectă într-o obligaţie naturală, imperfectă, fară drept la acţiune în justiţie. Prescripţia extinctivă ar putea fi, mai degrabă, inclusă în categoria mijloacelor de transformare a obligaţiilor civile.
Deşi observaţiile de mai sus nu pot fi contestate, trebuie să observăm că, în toate cazurile, avem de a face cu o dispariţie a raportului obligaţional în sensul că creditorul nu mai poate pretinde cu succes executarea obligaţiilor debitorului. Din punct de vedere practic, nu credem că are relevanţă faptul că unele cauze dintre cele enumerate antrenează o desfiinţare retroactivă a raportului obligaţional (cazul nulităţii sau al rezoluţi unii), sau doar transformarea lor într-un raport obligaţional imperfect (cazul prescripţiei). Esenţial este că, în toate cazurile, obligaţia nu mai trebuie executată şi de aceea trebuie sau poate fi considerată stinsă. Pe de altă parte, este perfect adevărat că „stingerea” implică o formă de executare directă sau indirectă a obligaţiilor existente. Din această perspectivă, o parte din cauzele enumerate mai sus (nulitatea, rezoluţiunea, prescripţia) nu ar trebui incluse în sfera cauzelor de stingere a obligaţiilor.
Cel mai important mijloc de stingere a obligaţiilor, enumerat de art. 1615 C. civ., şi reglementat în detaliu, este plata. Prin plată se înţelege, în literatura de specialitate, executarea voluntară şi în natură a obligaţiei de către debitor. Sunt situaţii însă, când debitorul nu face plata, fiind necesar să se recurgă la procedura executării silite în natură a obligaţiilor. Mai mult, în ipoteza în care obligaţia nu poate fi executată în natură, voluntar sau silit, creditorul poate recurge la procedura executării silite prin echivalent bănesc, adică prin despăgubiri. De aceea, considerăm că termenul de plată este insuficient de cuprinzător pentru a acoperi toate posibilităţile creditorului de a obţine realizarea creanţei sale prin executarea obligaţiei. Este motivul pentru care, acest mod de stingere a obligaţiilor îl vom desemna şi prin colocuţiunea de „executarea obligaţiilor”, noţiune largă în care, aşa cum vom vedea, este inclusă şi plata.
Având în vedere cele arătate mai sus şi caracterul discutabil al includerii în sfera stingerii obligaţiilor a unora din modalităţile de mai sus, în cele ce urmează vom analiza mijloacele de stingere a obligaţiilor reglementate expres de art. 1615 C. civ., la care vom adăuga câteva precizări legate de executarea silită în natură şi executarea prin echivalent (care sunt, în realitate, remedii ale neexecutării analizate deja în cadrul studiului contractului1), deoarece acestea trebuie incluse în sfera generală a plăţii care este modalitatea esenţială de stingere a obligaţiei. în realitate, cele două cazuri nu reprezintă altceva decât o plată forţată şi de aceea trebuie pomenite şi alături de plată.
Criterii de clasificare. Aşadar, într-o clasificare a mijloacelor de stingere a obligaţiei, am putea reţine existenţa următoarelor mijloace: a) plata (care va include executarea benevolă a obligaţiilor şi care este cel mai important mijloc de stingere a raportului obligaţional); b) plata silită (care va include executarea silită în natură a obligaţiilor şi executarea prin echivalent); c) mijloacele substitutive (unele din ele creează satisfacţie creditorului, altele nu) de realizare a plăţii: compensaţia, confii-ziunea, remiterea de datorie, darea în plată şi în sfârşit, mijloacele legal extinctive de stingere a datoriei: imposibilitatea fortuită de executare, la care ar trebui să adăugăm, într-o anumită măsură şi prescripţia.
Pentru clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor, în literatura juridică s-au propus două criterii: după rolul voinţei părţilor în stingerea raportului obligaţional şi după cum stingerea obligaţiei s-a produs sau nu ca efect al realizării dreptului de creanţă al creditorului.
A. După cum stingerea obligaţiei s-a produs prin sau fără voinţa părţilor distingem: a) mijloace voluntare de stingere a obligaţiilor, cum sunt: remiterea de datorie, executarea voluntară a obligaţiei, compensaţia convenţională; b) mijloace care sting obligaţia fără voinţa părţilor, cum sunt: imposibilitatea fortuită de executare, compensaţia legală şi judiciară, confuziunea.
B. După cum stingerea obligaţiei s-a produs sau nu ca efect al realizării creanţei creditorului, aceste mijloace juridice se împart în: a) mijloace de stingere a obligaţiilor prin care se realizează dreptul de creanţă al creditorului, cum sunt: executarea obligaţiei, compensaţia şi darea în plată: b) mijloace de stingere a obligaţiei prin care nu se realizează dreptul de creanţă al creditorului, cum sunt: remiterea de datorie şi imposibilitatea fortuită de executare.
Citește mai mult
moduri de stingere a obligaţiilor - de exemplu, se omite astfel executarea silită în natură, executarea prin echivalent, caducitatea etc. De aceea, considerăm că este preferabilă alegerea legislativă prezentă în această privinţă în noua reglementare şi care se referă în textul introductiv doar la modalităţile care urmează să fie expres reglementate în titlul care anunţă reglementarea stingerii obligaţiilor, toate celelalte modalităţi fiind rezervate unor alte secţiuni, dar acoperite de sintagma „alte moduri expres prevăzute de lege”. Legiuitorul se abate de la această metodă de reglementare enumerând plata printre mijloacele de stingerea a obligaţiilor (aceasta face obiectul unei reglementări distincte de Titlul VII, în Titlul V, secţiunea a 2-a. art. 1472-1509 C. civ.).