Art. 1613 Noul cod civil Efectele novaţiei asupra debitorilor solidari şi fideiusorilor Novaţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Novaţia
Novaţia
Art. 1613
Efectele novaţiei asupra debitorilor solidari şi fideiusorilor
(1) Novaţia care operează între creditor şi unul dintre debitorii solidari îi liberează pe ceilalţi codebitori cu privire la creditor. Novaţia care operează cu privire la debitorul principal îi liberează pe fideiusori.
(2) Cu toate acestea, atunci când creditorul a cerut acordul codebitorilor sau, după caz, al fideiusorilor ca aceştia să fie ţinuţi de noua obligaţie, creanţa iniţială subzistă în cazul în care debitorii sau fideiusorii nu îşi exprimă acordul.
| ← Art. 1612 Noul cod civil Mijloacele de apărare Novaţia | Art. 1614 Noul cod civil Efectele novaţiei asupra creditorilor... → |
|---|
2. Dacă obligaţia era garantată de fideiusori, aceştia sunt liberaţi concomitent cu debitorul principal (ibidem), după cum erau şi potrivit art. 1137 alin. (2) C. civ. 1864.
3. Părţile pot prevedea în contractul de novaţie menţinerea solidarităţii ori a fideiusiu-nilor, dar această
Citește mai mult
clauză nu poate avea efect fără acordul debitorilor solidari sau al fideiu-sorilor. Soluţia este rezultatul aplicării principului relativităţii actelor juridice (art. 1280 NCC), care impune ca efectele acestora să se producă numai în patrimoniul părţilor; dacă foştii codebitori solidari sau fideiusori nu sunt părţi la novaţie, atunci ei nu sunt ţinuţi de obligaţiile stabilite prin acest contract.4. Legea conferă protecţie creditorului pentru situaţia în care a cerut (el fiind interesat) acordul codebitorilor sau al fideiusorilor ca aceştia să fie ţinuţi de noua obligaţie, dar a fost refuzat. în acest caz, legea stabileşte că va subzista creanţa iniţială.
5. Pentru a stabili sensul acestei dispoziţii, trebuie să facem distincţie între efectul novaţiei între părţi şi cel faţă de terţii indicaţi de lege: a) între părţi (creditor, pe de o parte, un codebitor solidar sau fideiusor, pe de altă parte), novaţia produce efecte depline, astfel că numai în temeiul ei, şi nu al raportului juridic iniţial, se va putea cere debitorului executarea obligaţiei; executarea se va face în limitele stabilite prin contractul de novaţie; b) faţă de terţi (codebitorii solidari şi fideiusori), novaţia nu mai produce efectul de liberare, astfel că aceştia continuă să datoreze creditorului ceea ce datorau şi potrivit obligaţiei primordiale; aceasta se înţelege prin formularea „creanţa iniţială subzistă". De exemplu, dacă debitorul şi creditorul au hotărât novarea unui contract de împrumut de 10.000 lei cu termen de 1 an, în sensul că termenul se prelungeşte la 2 ani, însă cu obligaţia împrumutatului de a restitui 12.000 lei, iar fideiusorul refuză să garanteze noua obligaţie, atunci el nu este liberat ca efect al novaţiei, ci rămâne garant. Desigur, obligaţia sa va fi în limitele creanţei iniţiale, în sensul că va plăti 10.000 lei în situaţia insolvabilităţii debitorului principal, iar nu cei 12.000 lei arătaţi în contractul de novaţie.
6. Aceeaşi este soluţia în cazul în care situaţia debitorului principal se uşurează aparent prin contractul de novaţie. Astfel, dacă în exemplul anterior, creditorul şi debitorul stabilesc reducerea termenului de plată la 3 luni, corelativ cu micşorarea sumei la 9.000 lei, spunem că uşurarea este numai aparentă pentru că obţinerea sumei mai mici într-un termen mult mai scurt poate fi dificilă. De altfel, acesta poate fi şi motivul pentru care fideiusorul refuză garantarea noii obligaţii. în caz de insolvabilitate a debitorului, fideiusorul va plăti 10.000 (iar nu cei 9.000 din contractul de novaţie), însă la expirarea termenului de 1 an (iar nu în 3 luni). Şi în exemplul anterior, plata sumei iniţiale de 10.000 lei revine garantului la 1 an, şi nu la finalul celor 2 ani stabiliţi prin novaţie.
7. Mai dificil de stabilit este soluţia în cazul în care uşurarea situaţiei debitorului este reală, novaţia echivalând cu o liberalitate parţială pe care o face creditorul debitorului; de pildă, împrumutul rămâne să fie restituit la 1 an, dar numai pentru suma de 5.000 lei. Din formularea textului reiese că fideiusorul va fi ţinut să plătească 10.000 lei. Considerăm că într-o astfel de situaţie se poate conchide şi în sensul că obligaţia fideiusorului se reduce la 5.000 lei, în baza următoarelor argumente: a) iertarea debitorului de o parte din datorie constituie o donaţie; b) donaţiile sunt supuse principiului irevocabilităţii (art. 1015); c) dacă s-ar permite creditorului să recupereze suma întreagă, indirect, de la debitor (pentru că acesta va fi acţionat în judecată de fideiusor pentru plată), atunci s-ar contraveni acestui principiu.