Art. 1618 Noul cod civil Cazuri în care compensaţia este exclusă Compensaţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Compensaţia
Compensaţia
Art. 1618
Cazuri în care compensaţia este exclusă
Compensaţia nu are loc atunci când:
a) creanţa rezultă dintr-un act făcut cu intenţia de a păgubi;
b) datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;
c) are ca obiect un bun insesizabil.
| ← Art. 1617 Noul cod civil Condiţii Compensaţia | Art. 1619 Noul cod civil Termenul de graţie Compensaţia → |
|---|
1. Părintele debitor al obligaţiei de întreţinere nu poate să opună celuilalt părinte, căruia i-a fost încredinţat copilul, compensarea unei creanţe pe care o are împotriva acestuia, deoarece titularul întreţinerii este copilul. Nu poate opera compensaţia legală, deoarece obligaţiile părţilor trebuie să fie reciproce (C.A. Cluj, dec. civ. nr. 2046/2008, în Jurindex).
2. Există posibilitatea compensării pensiilor de întreţinere datorate de către doi părinţi cărora le-a fost încredinţat câte un copil, în urma divorţului. Se impune compensarea cheltuielilor de întreţinere stabilite
Citește mai mult
în sarcina fiecărui părinte pentru copilul minor rezultat din căsătorie şi încredinţat la divorţ spre creştere şi educare celuilalt părinte. Chiar dacă veniturile unuia dintre părinţi sunt mai mari în raport cu veniturile celuilalt, o compensare parţială nu se justifică, în condiţiile în care nevoile minorei încredinţate tatălui sunt mult mai mari faţă de nevoile minorei încredinţate spre creştere şi educare mamei, raportat la vârsta fiecărui copil. Prin compensarea totală a acestor creanţe între părţi, instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 94 C. fam. (art. 529 NCC, n.n.), reţinând că, deşi veniturile pârâtului sunt mai mari decât cele ale fostei soţii, şi cheltuielile ocazionate de întreţinerea minorei ce i-a fost încredinţată sunt superioare celor ocazionate de întreţinerea minorei încredinţate reclamantei (C.A. Constanţa, dec. civ. nr. 56/2009, în Jurindex).3. Faţă de natura juridică a convenţiei dintre părţi, în cazul contractului de comodat, principala obligaţie a comodatarului este aceea de a restitui lucrul împrumutat în natura sa specifică, conform art. 1560 C. civ. 1864 (art. 2155 NCC, n.n.]. Comodatarul nu poate reţine lucrul nici în compensaţie, invocând creanţa pe care o are contra comodantului (art. 1570 C. civ. 1864), deoarece compensaţia operează când cele două datorii au ca obiect lucruri fungibile de aceeaşi specie (art. 1145 C. civ. 1864 - art. 1616 NCC, n.n.), or, comodatul are ca obiect lucruri nefungibile (C.A. Bucureşti, dec. civ. nr. 32/2008, în Jurindex).
4. Obligaţia pârâtului este restituirea în natură, iar cererea reclamantului este compensarea unei sume de bani, reprezentând chiria şi preţul imobilului demolat, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1145 C. civ. 1864 (art. 1616 NCC, n.n.], text conform căruia datoriile ce urmează a se compensa trebuie să aibă ambele ca obiect o sumă de bani. Or, în speţă, una dintre obligaţii este de a preda în natură un bun, iar cealaltă, pretinsă a fi o obligaţie din partea reclamantului, reprezintă o sumă de bani (I.C.C.J., dec. civ. nr. 5448/2010).
5. Asigurătorul are dreptul la a compensa primele ce datorează până la sfârşitul anului de asigurare în temeiul oricărui contract cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului, astfel că limitele compensării pot opera între prima de asigurare ce i se datorează asigurătorului cu indemnizaţiile cuvenite asiguratului. însă, asigurătorul nu a respectat această limită de compensare şi a procedat la o compensare între o plată nedatorată şi indemnizaţiile ce i se cuveneau asiguratului, în baza contractului de asigurare încheiat pentru anul 2005. Astfel, în mod corect instanţa a apreciat că nu este legală compensarea efectuată de către asigurător, între o sumă acordată în baza contractului care a încetat în anul 2004 şi cuantumul indemnizaţiei de asigurare stabilite în temeiul contractului de asigurare în fiinţă în anul 2005 (I.C.C.J., dec. civ. nr. 1454/2008).
2. Ca element de noutate, s-a prevăzut că nu poate opera compensaţia în cazul în care creanţa celui care doreşte să invoce compensaţia a rezultat dintr-un act îndeplinit cu intenţia de a păgubi. Prin reglementarea acestei excepţii, s-a dorit sancţionarea unei persoane care a încheiat un act juridic cu rea-credinţă, având intenţia de a păgubi. Intenţia părţii de a crea un prejudiciu în patrimoniul
Citește mai mult
celeilalte părţi poate să fie dovedită prin orice mijloc de probă, având în vedere că buna-credinţă se prezumă, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi art. 1170 NCC. Sarcina probei va reveni părţii care invocă imposibilitatea operării de plin drept a compensaţiei.3. Diversitatea cauzei datoriilor nu reprezintă o piedică la îndeplinirea compensaţiei legale. Astfel, o datorie care derivă dintr-un contract determinat se poate compensa cu o datorie care rezultă din alt contract, fapt licit sau ilicit. Principiul este că compensaţia legală are loc oricare ar fi cauza ambelor datorii, cu excepţia datoriilor care au o cauză ilicită (D. Alexandresco, Principiile, voi. III, p. 366).
4. A doua excepţie se referă la imposibilitatea invocării compensaţiei în ipoteza unei datorii care are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau în comodat. Spre deosebire de vechea reglementare, nu se mai face distincţie între depozitul regulat şi cel neregulat în privinţa imposibilităţii invocării compensaţiei şi se adaugă şi excepţia privind restituirea bunului dat în comodat. Reglementarea acestei excepţii este consecinţa obligaţiei depozitarului sau a comodatarului de a preda bunul dat în depozit sau în comodat, la încetarea raporturilor juridice, conform art. 2116 şi art. 2155 NCC. Obligaţia depozitarului sau a comodatarului constă în predarea bunului individual determinat şi cert primit în depozit sau în comodat, astfel încât compensaţia nu poate opera în mod obiectiv.
5. A treia excepţie este identică cu cea din vechea reglementare şi priveşte imposibilitatea operării compensaţiei legale în cazul creanţelor care nu pot fi urmărite. Din această categorie fac parte obligaţiile de întreţinere, conform art. 2258 NCC, dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, conform art. 973 alin. (2) NCC, şi renta viageră cu titlu gratuit, declarată insesizabilă prin contract, conform art. 2253 NCC.