Art. 1643 Noul cod civil Pierderea parţială Modalităţile de restituire
Comentarii |
|
Modalităţile de restituire
Art. 1643
Pierderea parţială
(1) Dacă bunul ce face obiectul restituirii a suferit o pierdere parţială, cum este o deteriorare sau o altă scădere de valoare, cel obligat la restituire este ţinut să îl indemnizeze pe creditor, cu excepţia cazului în care pierderea rezultă din folosinţa normală a bunului sau dintr-o împrejurare neimputabilă debitorului.
(2) Atunci când cauza restituirii este imputabilă creditorului, bunul ce face obiectul restituirii trebuie înapoiat în starea în care se găseşte la momentul introducerii acţiunii, fără despăgubiri, afară de cazul când această stare este cauzată din culpa debitorului restituirii.
← Art. 1642 Noul cod civil Pieirea fortuită a bunului... | Art. 1644 Noul cod civil Cheltuielile privitoare la bun... → |
---|
2. Legea are în vedere, totuşi, faptul că bunurile sunt supuse uzurii, ceea ce le diminuează valoarea sau chiar le deteriorează (de exemplu, un ciocan). în acest caz, debitorul nu trebuie să plătească vreo despăgubire.
3. Pentru situaţia concursului de vinovăţii - creditorului îi este imputabilă cauza de restituire, iar debitorului deteriorarea bunului -
Citește mai mult
legea dă prioritate intereselor creditorului, care are dreptul, pe lângă restituirea bunului, să primească şi despăgubiri echivalente cu pierderea de valoare a acestuia.4. Legea se referă la „indemnizaţie" fără a stabili ce va cuprinde aceasta. Având în vedere că ea este datorată în cazul în care bunul a suferit o pierdere parţială, indemnizaţia credem că va cuprinde doar diferenţa de preţ, iar nu şi eventualele cheltuieli care ar trebui făcute pentru a se obţine un lucru nou de acelaşi fel.