Art. 1645 Noul cod civil Restituirea fructelor şi a contravalorii folosinţei bunului Modalităţile de restituire
| Comentarii |
|
Modalităţile de restituire
Art. 1645
Restituirea fructelor şi a contravalorii folosinţei bunului
(1) Dacă a fost de bună-credinţă, cel obligat la restituire dobândeşte fructele produse de bunul supus restituirii şi suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizaţie pentru folosinţa bunului, cu excepţia cazului în care această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei şi a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide.
(2) Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credinţă ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ţinut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească şi să îl indemnizeze pe creditor pentru folosinţa pe care bunul i-a putut-o procura.
| ← Art. 1644 Noul cod civil Cheltuielile privitoare la bun... | Art. 1646 Noul cod civil Cheltuielile restituirii... → |
|---|
1. în cazul în care convenţia privitoare la transmiterea proprietăţii unui bun este lovită de nulitate pentru oricare motiv prevăzut de lege, pronunţarea nulităţii nu produce nici o consecinţă în ceea ce priveşte reţinerea fructelor culese de cumpărător, căruia vânzătorul i-a predat folosinţa tocmai pentru a culege fructele. Situaţia este similară, cu privire la fructe, şi în ipoteza în care operează rezoluţiunea convenţiei şi are loc restabilirea situaţiei anterioare, adică restituirea preţului de către vânzător (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1323/1978, apud M.M. Pivniceru, F.
Citește mai mult
Dâscâlescu, op. cit., p. 83-84).2. Potrivit art. 483 C. civ. 1864, proprietarul poate să-şi revendice fructele unui bun al său ce au fost culese de altul, el însă putând să renunţe la ele, fie înainte de a fi culese, fie ulterior culegerii acestora, o eventuală convenţie încheiată în acest sens nefiind supusă vreunei formalităţi prevăzute de lege. Ca atare, în cazul în care convenţia privitoare la transmiterea proprietăţii unui imobil nu se încheie în formă autentică, aceasta nu are nici o influenţă asupra reţinerii fructelor culese de cumpărător, căruia vânzătorul i-a predat folosinţa, tocmai în vederea culegerii fructelor. Temeiul juridic al drepturilor cumpărătorului de a poseda imobilul îl constituie convenţia părţilor prin care a fost transmisă folosinţa bunului, deci posesia de bună-credinţă a acestuia, prin care
1 s-a recunoscut şi dreptul de a culege fructele bunului respectiv, cumpărătorul neputând fi obligat la plata echivalentului lipsei de folosinţă a imobilului, deoarece o asemenea obligare este contrară convenţiei dintre el şi vânzător. Pe de altă parte, nici cumpărătorul nu poate pretinde, pentru aceeaşi perioadă, dobânzile aferente preţului plătit, întrucât vânzătorul este în drept să le reţină (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 689/1982, Idem, p. 84).
2. Pentru prima situaţie, debitorul este considerat un posesor de bună-credinţă, astfel încât va reţine fructele (naturale, industriale şi civile) pe care le-a cules (art. 550 şi 928 NCC). Cheltuielile producerii şi culegerii acestora îi revin, în calitate de proprietar.
3. Totuşi, dacă bunul fusese transferat în vederea folosirii de către actualul
Citește mai mult
debitor (de exemplu, fusese închiriat), acesta din urmă, chiar de bună-credinţă şi fără răspundere în privinţa cauzei de restituire, va trebui să plătească o indemnizaţie creditorului, egală cu valoarea folosinţei. O astfel de indemnizaţie va fi datorată şi atunci când bunul era deteriorabil rapid; în acest caz, valoarea va fi cea a deprecierii suferite. Trebuie menţionat că, de regulă, transferul folosinţei se face pentru un preţ, astfel că titularul dreptului la restituire a primit deja, anterior naşterii acestui drept, indemnizaţia pentru folosinţa bunului. Textul de lege are aplicabilitate în situaţia în care indemnizaţia este inferioară valorii reale a prestaţiei.4. Pentru celelalte două cazuri (debitorul de rea-credinţă şi cel de bună-credinţă, dar căruia îi este imputabilă cauza de restituire) legea stabileşte că debitorul are obligaţia să restituie fructele şi să indemnizeze creditorul pentru lipsa de folosinţă. Totuşi, el va putea solicita contravaloarea cheltuielilor făcute pentru producerea fructelor, ceea ce reprezintă
O aplicaţie particulară a principiului stabilit de art. 550 alin. (4) NCC.
5. Potrivit art. 1757 NCC, când a obţinut rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului, vânzătorul este ţinut să restituie toate sumele primithttp://legeaz.net/noul-cod-civil/art-1645-restituirea-fructelor-si-a-contravalorii-folosintei-bunului-modalitatile-de-restituire#e, dar este îndreptăţit să reţină o compensaţie echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător.