Art. 1907 Noul cod civil Cheltuielile făcute pentru societate Societatea simplă Contractul de societate
Comentarii |
|
Contractul de societate
SECŢIUNEA a 2-a
Societatea simplă
Art. 1907
Cheltuielile făcute pentru societate
(1) Asociatul are dreptul la rambursarea cheltuielilor pe care le-a făcut pentru societate şi de a fi indemnizat pentru obligaţiile sau pierderile pe care le-a asumat sau suferit acţionând de bună-credinţă în interesul societăţii.
(2) Asociatul nu poate compensa cheltuielile şi pierderile prevăzute la alin. (1) cu datoriile sale faţă de societate şi nici paguba cauzată societăţii din culpa sa cu foloasele pe care i le-a adus prin diferite operaţiuni.
(3) Este interzisă compensarea între datoria unui terţ faţă de societate şi creanţa acestuia asupra unui asociat.
← Art. 1906 Noul cod civil Distribuţia plăţii datoriilor... | Art. 1908 Noul cod civil Asocierea asupra drepturilor sociale... → |
---|
1. Dispoziţiile art. 1907 NCC constituie o aplicare a principiului bunei-credinţe ce trebuie să guverneze raporturile dintre asociaţi şi societate. Dreptul asociaţilor la restituirea cheltuielilor efectuate pentru societate este subordonat exigenţei ca asociaţii să fi
Citește mai mult
acţionat cu bună-credinţă în interesul societăţii.2. în raporturile cu societatea, asociatul are dreptul la: (i) cheltuielile efectuate în contul societăţii, (ii) indemnizaţia pentru obligaţiile asumate cu bună-credinţă în interesul societăţii şi (iii) pierderile pe care le-a suferit - fără culpă - cu ocazia activităţilor desfăşurate în interesul societăţii.
3. în doctrina de specialitate se arată că fiecare asociat care face acte de administrare are dreptul de a fi despăgubit pentru pagubele suferite - fără culpă -în operaţiuni încheiate pentru societate. Societatea nu va putea despăgubi pe asociat decât pentru pagubele suferite de acesta ca urmare a administrării societăţii (I.N. Finţescu, Curs de drept comercial, voi. I, Ed. AI.Th. Doicescu, Bucureşti, 1929, p. 210). în cazul în care societatea nu are resursele necesare pentru a despăgubi pe asociatul respectiv, acesta se poate îndrepta împotriva fiecăruia dintre ceilalţi asociaţi, divizând urmărirea sa, deoarece regula solidarităţii se aplică doar raporturilor dintre asociaţi şi terţi, nu şi raporturilor dintre asociaţi (I.L Georgescu, Drept comercial român, voi. II, Societâţile Comerciale, Ed. Socec, Bucureşti, 1948, p. 210, apud St.D. Cârpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op. cit., p. 292).
4. Pe lângă rambursarea cheltuielilor efectuate în contul societăţii, asociatul are dreptul şi la plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor. Obligaţia de plată a acestor dobânzi este justificată de faptul că asociatul acţionează în interesul societăţii ca şi un mandatar al acesteia, aşa încât dispoziţiile art. 1907 NCC urmează a se corela cu cele din materia mandatului, referitoare la restituirea cheltuielilor rezonabile împreună cu dobânzile legale aferente (art. 2025 alin. (2) NCC].
5. Cu privire la imposibilitatea compensării creanţelor specificate la alin. (2), în doctrină s-a arătat ca asociatul care a produs o pagubă societăţii nu are dreptul să ceară compensarea ei cu foloasele pe care le-a adus societăţii (I.N. Finţescu, Curs de drept comercial. Voi. I, Ed. AI.Th. Doicescu, Bucureşti, 1929, p. 205).
6. Cu titlu de exemplu, noţiunea de cheltuieli pe care asociaţii le-au făcut pentru societate poate cuprinde: cheltuielile de deplasare ori de călătorie efectuate în executarea mandatului social, cheltuielile cu expedierea unor mărfuri, plata unor taxe, cheltuielile efectuate cu reparaţiile necesare şi utile ale bunurilor aparţinând societăţii. în categoria obligaţiilor asumate în interesul societăţii pot fi incluse, spre exemplu: garanţiile personale instituite de asociaţi pentru obligaţiile societăţii ori achiziţiile efectuate pentru aceasta, în noţiunea de pierdere, ar putea fi incluse daunele provocate asociatului în urma unui accident suferit în timp ce acesta călătorea în interesul societăţii sau în timp ce lucra pentru aceasta, pierderile materiale cauzate de eşecul unui proiect întocmit din sursele financiare proprii ale asociaţilor dar pentru societate ş.a.