Art. 2017 Noul cod civil Executarea mandatului Mandatul cu reprezentare Contractul de mandat

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „ Art. 1537. Mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului său; facultatea de a face tranzacţie cuprinde pe aceea de a face un compromis (C. civ. 1545, 1546, 1704, 1705)".

1. „Când spunem că mandantul dă puterea mandatarului, înţelegem prin aceasta că el dă un ordin. Nu este vorba de un sfat, nici o recomandare, ci de un ordin" (C. Dutilleul, Delebecque, op. cit., p. 428). Mandatul este deci imperativ, mandatarul nu poate face nimic peste limitele mandatului său.

2. Misiunea mandatarului trebuie interpretată strict. Astfel, mandatul dat

Citește mai mult

pentru a vinde nu cuprinde posibilitatea de a împrumuta, cel care implică încheierea unui act nu include şi posibilitatea de a sta în justiţie când este pusă în discuţie validitatea acelui act.

Mandatarul însărcinat să încheie o convenţie nu poată să consimtă la o clauză penală în caz de neexecutare din partea mandantului. Mandatarul însărcinat să vândă nu poate face cu obiectele pe care trebuie să le vândă o dare în plată a datoriei mandantului. Mandatarul însărcinat să vândă nu are dreptul de a încasa preţul. El nu poate acorda nici un termen de plată (I. Dogaru, op. cit., p. 544).

3. Alin. (2) al textului aduce un corectiv impus de realităţile practice imperativităţii mandatului. Astfel, acesta poate, în împrejurări justificate, să se abată de la instrucţiunile primite, dacă sunt îndeplinite două condiţii: dacă îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezumă că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. Textul are în vedere aşadar intervenirea unor împrejurări ce nu au fost cunoscute de mandant la data încheierii contractului, împrejurări ce justifică abaterea de la instrucţiunile iniţiale. Fireşte, mandatarul este obligat să aducă de îndată la cunoştinţa mandantelui schimbările intervenite.

4. Dispoziţia obligă mandatarul să respecte limitele împuternicirii primite. Spre exemplu, dacă mandatul a fost dat pentru închirierea unui anumit spaţiu locativ, mandatarul nu va putea să închirieze un alt spaţiu sau şi alte spaţii locative ce aparţin mandantului. Tot astfel, dacă mandatarul a fost împuternicit să înstrăineze un teren, el nu va putea invoca mandatul primit pentru a înstrăina un bun mobil al mandantului; principiul qui potest maius, potest et minus nu este aplicabil în această materie (C. Macovei, op. cit., p. 228).

JURISPRUDENŢĂ

1. Modificarea întinderii mandatului special dat pentru o operaţiune determinată, precum şi utilizarea lui în alt scop decât acela în vederea căruia a fost dat încalcă principiul voinţei juridice reale a părţilor (C.S.J., s. com., dec. nr. 6806/2001, în C.J. nr. 9/2002, p. 53).

2. Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date. Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a ratificat expres sau tacit. Mandatul special dat pentru o operaţiune determinată a fost folosit de mandatar cu o altă întindere şi cu o destinaţie distinctă, încălcându-se astfel principiul voinţei juridice reale a părţilor. Prin urmare, mandantul nu a avut intenţia de a garanta plata creditului, actul fiind încheiat împotriva voinţei sale de a contracta, motiv pentru care acesta nu poate fi obligat la plata sumei datorate de societatea beneficiară a creditului (C.S.J., s. com., dec. nr. 6806/2001, în C.J. nr. 9/2002, p. 53).

3. Depăşirea limitelor mandatului nu reprezintă, în sine, un temei pentru anularea ori constatarea nulităţii actului juridic încheiat de mandatar cu un terţ în aceste condiţii, sancţiunea nefiind desfiinţarea actului, ci inopozabilitatea acestuia faţă de mandant, cu consecinţa preconizată de art. 1546 alin. (2) C. civ. 1864, aceea a absenţei vreunei obligaţii asumate în temeiul actului la care nu a consimţit. Cu toate acestea, nu s-ar putea aprecia că proprietarul nu are la îndemână o acţiune în constatarea nulităţii actului, reţinându-se că, în speţă, desfiinţarea contractului de cesiune a fost solicitată în considerarea fraudării drepturilor titularului dreptului real. Acest motiv corespunde cauzei ilicite, ipoteză în care înstrăinarea a avut loc în cunoştinţă de cauză, după cum susţine în cerere reclamantul, în virtutea regulii fraus omnia corrumpit. Este de observat însă că atare ipoteză operează în cadrul vânzării lucrului altuia, ceea ce înseamnă că mandatarul, care a acţionat cu depăşirea limitelor mandatului, este socotit că a contractat în nume propriu, înstrăinând dreptul aparţinând altei persoane, adevăratul titular fiind terţ faţă de contract şi având posibilitatea de a solicita constatarea nulităţii pentru cauză ilicită (C.A. Bucureşti, s. a IX-o civ. şi de propr. irit., dec. nr. 223/A/2006, în C.P.J. civ. 2006, p. 146).