Art. 2023 Noul cod civil Substituirea făcută de mandatar Mandatul cu reprezentare Contractul de mandat
| Comentarii |
|
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 2-a
Mandatul cu reprezentare
Art. 2023
Substituirea făcută de mandatar
(1) Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului.
(2) Chiar în absenţa unei autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un terţ dacă:
a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări;
c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la substituire.
(4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi.
(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea mandatului.
(6) În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul şi-a substituit-o.
| ← Art. 2022 Noul cod civil Pluralitatea de mandatari Mandatul cu... | Art. 2024 Noul cod civil Măsuri de conservare a bunurilor... → |
|---|
2. când i s-a conces o atare facultate fără arătarea persoanei, şi cea aleasă de dânsul era cunoscută de necapabilă şi nesolvabilă. (2) în toate cazurile, mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul şi-a substituit (C. civ. 973)".
1. Sub imperiul vechilor dispoziţii, doctrina a apreciat că, deşi pare surprinzător, dat fiind caracterul intuituu personae al mandatului,
Citește mai mult
mandatarul este liber să-şi substituie o altă persoană în executarea mandatului. Aceasta rezultă per a contrario din art. 1542 C. civ. 1864, care arată că „mandatarul este răspunzător pentru acela pe care l-a substituit în gestiunea sa"(I. Dogaru, op. cit., p. 552).2. Cu toate acestea, în jurisprudenţă s-a stabilit că, întrucât mandatul special comercial este dat tocmai în considerarea aptitudinilor mandatarului în tratarea afacerilor, mandatarul trebuie să execute personal mandatul încredinţat, în afară de cazul când, prin contract, s-a prevăzut posibilitatea substituirii lui cu o altă persoană (C.SJ., s. com., dec. nr. 1245/2003, în C. Cucu, M. Govriş, Contractele comerciale. Practică judiciară, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 342).
3. în noul cod, substituirea făcută de mandatar este reglementată în mod expres şi detaliat. Astfel, se stabileşte regula îndeplinirii de către mandatar în mod personal a mandatului. Nefiind însă o regulă imperativă, mandantul poate să îl autorizeze pe mandatar să îşi substituie o altă persoană pentru executarea în tot sau în parte a mandatului, dar această autorizare trebuie să fie expresă.
4. Pe cale de excepţie, legiuitorul admite substituirea în situaţii excepţionale, cu condiţia îndeplinirii unor condiţii cumulative, expres arătate: împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul; îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări; se poate prezumă că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. Raţiunea acestei excepţii este mai mult decât evidentă, rezidând în imperativul încheierii mandatului, pentru a se respecta acordul iniţial de voinţă a părţilor.
5. în acest caz, mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la substituire, însă apreciem că nu este nevoie de o ratificare ulterioară a substituirii de către mandant, la această concluzie conducând atât o interpretare literală, cât şi una teleologică a textului.
6. Răspunderea mandatarului pentru actele încheiate de substituit este reglementată diferit în funcţie de existenţa sau nu a autorizării mandantului la substituire.
7. Astfel, dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi. în această situaţie, mandatarul îşi substituie o altă persoană pe riscul său. El va fi responsabil în faţa mandantului de faptele substituitului. Substituirea nu are astfel niciun inconvenient pentru mandant. Actele făcute de substituit angajează pe mandant în aceleaşi condiţii şi în aceleaşi limite ca şi actele mandatarului, ale substituentului (I. Dogaru, op. cit., p. 555).
8. Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţă cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea mandatului. Deşi textul nu prevede în mod expres, soluţia este aplicabilă şi situaţiei de la alin. (2), unde împrejurările excepţionale permit mandatarului substituirea, împrejurări de natură a da naştere prezumţiei de aprobare a substituirii de către mandant.
9. Obligaţiei mandatarului de a răspunde pentru diligenţă în alegerea persoanei - culpa in eligendo, existente şi în vechea reglementare, i se adaugă obligaţia mandatarului de a da instrucţiuni substituitului, obligaţie firească în condiţiile în care, luând locul mandatarului, substituitul va fi ţinut de aceleaşi instrucţiuni în executarea mandatului ca şi mandatarul.
10. O nuanţă mai merită menţionată în legătură cu diligenţă în alegerea susbstituitului. în vechea reglementare mandatarul răspundea pentru alegerea unei persoane „cunoscute ca necapabile şi nesolvabile" (art. 1542 pct.2 C. civ. 1864), condiţie ce nu se mai regăseşte în noua formă. Ca atare, mandatarul va trebui să dea dovadă de o diligenţă sporită în alegerea substituitului, care ar trebui să aibă în principiu aceleaşi calităţi ca şi acesta, concluzie ce se desprinde din interpretarea teleologică a textului. Spre exemplu, un avocat specializat în domeniul dreptului comercial nu îşi va putea substitui o persoană lipsită de studii juridice sau cu o altă specializare decât cea cerută pentru încheierea actului ce constituie obiect al mandatului.
11. în toate cazurile, mandatarul are o acţiune directă împotriva substituitului; în schimb substituitul poate acţiona împotriva mandantului numai pe calea acţiunii oblice, întrucât posibilitatea intentării unei acţiuni directe, derogatorii de la regulile generale, nu poate fi recunoscută în lipsa unei dispoziţii exprese a legii (Fr. Deak, op. cit., p. 352). Dar dacă mandatarul a fost autorizat să-şi substituie o terţă persoană (cu sau fără arătarea persoanei), considerăm că substituitul poate acţiona împotriva mandantului în baza raporturilor directe pe care le are prin intermediul mandatarului cu mandantul. în acest caz, nu mai suntem în prezenţa unei „acţiuni directe" propriu-zise, căci aceasta vizează ipotezele lipsite de fundamentul raporturilor juridice directe" (Fr. Deak, St.D. Cdrpenaru, op. cit., p. 148). De aceeaşi părere era şi profesorul D. Alexandresco, arătând că, prin interpretarea a contrario a art. 1542 C. civ. 1864, este clar că substituitul nu are acţiune directă împotriva mandantului. Totuşi, el critică legea, nevăzând de ce nu s-a acordat substituitului acţiunea directă contra mandantului (D. Alexandresco, op. cit., p. 599).
12. în sens contrar, Curtea de Casaţie franceză, printr-o jurisprudenţă reiterată de nenumărate ori, a recunoscut o acţiune mandatarului substituitor contra mandantului; a existat, aşadar, „bilateralizarea" acţiunii directe. Submandatarul poate deci, în mod direct, să îşi reclame onorariile de la mandant, dar în dubla limită a angajamentelor mandantului şi ale mandatarului, mandantul poate deci să-i opună plata făcută mandatarului înainte de exercitarea acţiunii; acţiunea directă este deci „imperfectă" (Ph. Malaurie, op. cit., p. 290).
13. Ca atare, jurisprudenţă, anticipând asupra mişcării actuale de extindere a răspunderii contractuale şi asupra recunoaşterii grupelor de contracte, a bilateralizat această acţiune, ceea ce permite sub-mandatarului să obţină de la mandant rambursarea sumelor pe care le-a plătit în contul lui. Această acţiune directă este fără îndoială o acţiune directă perfectă, căci tribunalele consideră în general că mandantul nu poate să opună sub-mandatarului excepţiile pe care le-ar fi putut opune mandatarului iniţial (Dutilleul, Delebecque, op. cit., p. 431).
14. Revenind la textul comentat, constatăm că nici în noua formă legiuitorul nu a conferit un drept direct de acţiune a submandatarului faţă de mandant, dezbaterile doctrinare şi jurisprudenţiale expuse mai sus rămânând în continuare de actualitate.
JURISPRUDENŢĂ
Când mandantul acordă mandatarului său dreptul de substituire fără a-l limita şi fără nicio rezervă sau restricţie în alegerea persoanelor, este cert că mandatarul va putea autoriza pe substituitul său să-şi substituie şi el un altul, căci acesta din urmă, odată ales, reprezintă pe mandatarul prim ca şi când ar fi fost de-a dreptul substituitul lui; tot ce va urma de aici e că mandatarul va putea fi declarat răspunzător de alegerea făcută fie în persoana primului, fie în persoana celui de al doilea, dar nu se poate susţine că substituirea nu ar fi fost valabilă şi că actele substituiţilor vor putea fi declarate nule (Apel laşi, no.128,1913, Dreptul 1914, p. 301).