Art. 2039 Noul cod civil Noţiune Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IX
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 3-a
Mandatul fără reprezentare
Contractul de mandat
SECŢIUNEA a 3-a
Mandatul fără reprezentare
Art. 2039
Noţiune
(1) Mandatul fără reprezentare este contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi asumă faţă de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre mandat.
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează, în mod corespunzător, cu regulile aplicabile mandatului cu reprezentare.
| ← Art. 2038 Noul cod civil Încetarea mandatului în caz de... | Art. 2040 Noul cod civil Efectele faţă de terţi Mandatul... → |
|---|
2. Acest tip special de contract poate interveni în practica juridică atunci când mandatarul, acţionând în interesul mandantului său, încheie actul juridic pentru care a fost împuternicit cu terţul, în numele său, ca şi când ar face-o în interesul său, şi nu al mandantului. Acest tip (variantă) de contract de mandat este cunoscut în doctrină şi sub denumirea de contract de interpunere de persoane (prete-nom sau de împrumut al
Citește mai mult
numelui), întrucât, deşi mandatarul acţionează în baza unei împuterniciri primite de la mandantul său, cel dintâi nu-l reprezintă pe acesta din urmă.3. Doctrina de dată mai recentă a făcut distincţie, însă, între contractul de interpunere de persoană şi contractul de prete-nom. Astfel, s-a arătat că interpunerea de persoană presupune existenţa unui act juridic public, ale cărui părţi, împreună cu o a treia persoană - ce rămâne anonimă - încheie actul secret care prevede că efectele actului public se produc în realitate faţă de acest din urmă participant la actul ocult, adevăratul beneficiar al dreptului transmis sau constituit prin actul aparent. Cu alte cuvinte, minciuna sau «expresia ei juridică» - acordul simulatoriu - se referă de această dată la identitatea persoanelor din actul public: una dintre ele (dobânditorul aparent al dreptului) este persoana interpusă, «omul de paie» care «îl acoperă» pe adevăratul dobânditor, rămas necunoscut pentru cei care ignoră existenţa simulaţiei". Pe această linie de gândire, autorul propune trei criterii de distincţie între contractul interpunere de persoane şi cel de prete-nom: (1) Participarea terţului contractant la convenţia simulatorie (contractul de mandat fără reprezentare dintre mandant şi persoana interpusă), adică terţul contractant ştie că încheie actul public cu un interpus (care nu lucrează pentru el însuşi). (2) în cazul interpunerii de persoane, dreptul dobândit prin intermediul persoanei interpuse ajunge direct în patrimoniul mandantului tocmai datorită contractului (ocult) de mandat încheiat de el cu persoana interpusă. în cazul contractului de împrumut de nume însă, dreptul dobândit de împrumutătorul numelui va putea ajunge în patrimoniul mandantului doar în mod indirect, în baza unui contract ulterior încheiat între mandant şi împrumutătorul numelui. (3) Convenţia de interpunere de persoane (la care a participat sau măcar de care ştie terţul contractant) este o specie a simulaţiei, pe când contractul de prete-nom nu intră în această categorie (FI. Boias, op. cit., p. 113).
4. Opinia exprimată mai sus a rămas minoritară, majoritatea doctrinei apreciind că mandatul fără reprezentare se poate realiza doar prin interpunerea unei persoane care îşi împrumută numele, pentru a satisface interesul mandantului său, operaţiune care se poate realiza, de la caz la caz, fie printr-o simulaţie (la care trebuie să participe şi terţul contractant, într-un fel sau altul, iar între actul ocult şi cel public trebuie să existe o legătură de anterioritate ori de concomitenţă, cel puţin în plan intelectual - dacă nu faptic), fie printr-o operaţiune reală (efectuată fără intenţia de a disimula pe adevăratul beneficiar al actului public).
5. în ceea ce priveşte raporturile de simulaţie, contract fără reprezentare, în doctrina creată sub imperiul vechiului cod opiniile au fost împărţite. Astfel, o parte dintre autori a fost de părere că în cazul acestui tip de contract nu ne aflăm, de plano, în faţa unei simulaţii, pentru motivul că este foarte posibil ca terţul contractant să nu fie părtaş la simulaţia realizată de mandant şi mandatar (L Pop, Teoria generala a obligaţiilor, Ed. Fundaţiei Chemarea laşi, 1993, p. 124-125).
6. împotriva unei astfel de susţineri, s-a arătat că, în toate situaţiile, contractul de interpunere de persoane disimulează o anumită realitate, chiar dacă persoana cu care contractează mandatarul prete-nom este sau nu este părtaş la simulaţia realizată prin acest contract; în ambele cazuri, actul public consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii şi deci este simulat, supus regimului juridic prevăzut de art. 1175 C. civ. 1864. Numai că, în prima ipoteză (când terţul cocontractant este părtaş la simulaţie - n.a.), cocontractantul mandatarului ocult va avea calitatea de parte (fiind obligat, printre altele, să-şi procure o probă scrisă - contra-înscris - pentru dovada simulaţiei), iar în a doua ipoteză (când cocontractantul nu este părtaş la simulaţie - n.n.) acesta va fi un terţ care -alături de alte terţe persoane - va avea câştig de cauză dacă îşi întemeiază pretenţiile, cu bună-credinţă, pe actul aparent (cel încheiat cu mandatarul ocult) (Fr. Deak, op. cit., p. 363).
7. în ceea ce priveşte comparaţia dintre prete-nom - fiducie, s-a arătat că, în ambele situaţii, o persoană dobândeşte proprietatea unui bun cu titlu intermediar. Dar, în cazul fiduciei este vorba de un proprietar real, care are o proprietate efectivă pe care o exercită în interesul altuia, în timp ce prete-nomul (mandatarul fără reprezentare) este un intermediar fictiv, care nu a avut niciodată voinţa de a deveni proprietar. Aplicarea acestui criteriu distinctiv este uneori dificilă (Ph. Malaurie, op. cit., p. 272).
8. Noua reglementare aduce lumină şi pune capăt controverselor legate de raportul simulaţie - mandat fără reprezentare. Astfel, mandatul fără reprezentare este definit în mod clar şi explicit ca fiind contractul în temeiul căruia o parte, numita mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi asumă faţă de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre mandat. Ca atare, sub noua reglementare, este lipsit de relevanţă dacă terţul cunoaşte sau nu existenţa mandatului sau identitatea mandantului, fapt ce se va reflecta în efectele pe care acest mandat le produce.
9. în raporturile dintre mandant - mandatar, efectele contractului fără reprezentare vor fi aceleaşi ca şi în cazul celui cu reprezentare, mandatarul va fi ţinut de obligaţia de a îndeplini mandatul şi de a da socoteală, iar mandantul de obligaţia de a plăti sumele necesare executării mandatului, despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de executarea acestuia şi remuneraţia, dacă mandatul este cu titlu oneros. Sunt de asemenea aplicabile toate cazurile de încetare a mandatului, alin. (2) făcând trimitere în mod expres la regulile din cadrul mandatului cu reprezentare.
JURISPRUDENŢĂ
1. Nu se poate susţine că, în cazul convenţiei de prete-nom, cocontractantul mandatarului ocult nu este niciodată părtaş la simulaţie. Sunt situaţii în care nu numai mandantul şi mandatarul ocult sunt părtaşi la simulaţie, dar şi persoana cu care acesta din urmă contractează. Astfel, în cauza soluţionată de instanţă, s-a făcut dovada că toate părţile au fost în cunoştinţă de cauză, deci nu numai mandantul-cumpărător şi „împrumutătoarea de nume" (mandatarul ocult), dar şi vânzătorul, care - fiind părtaş la simulaţie - nu mai avea calitatea de terţ faţă de această convenţie secretă, ci aceea de parte, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate (dovada simulaţiei, raporturi contractuale cu mandantul potrivit regulilor de la mandatul cu reprezentare etc.). în asemenea situaţii, numai faţă de alte persoane interesate, care cu bună-credinţă se bazează pe aparenţa creată prin simulaţie, situaţia juridică reală - consacrată prin actul secret -va fi inopozabilă (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 457/1977, în R.R.D., 1978, p. 50).
După definirea noţiunii se prevede raportul dintre cele două feluri de mandat, adică mandatului fără reprezentare i se aplică
Citește mai mult
regulile mandatului cu reprezentare. Fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 2.013, mandatul fără reprezentare va putea fi verbal (gentleman agreement) sau în formă scrisă: înscris sub semnătură privată (dacă are dată certă, devin aplicabile de exemplu prevederile art. 2.042) sau chiar autentificat. În toate situaţiile însă, mandatarul încheie actele juridice pentru care a fost împuternicit de către mandant în nume propriu, fără prezentarea contractului de mandat sau a procurii.Mandatarul va acţiona în numele mandantului, dar va încheia actul/actele în numele său personal, fără a-l reprezenta pe mandant.
Contractul se încheie între terţ şi mandatar şi îşi produce efecte între părţi.