Art. 2043 Noul cod civil Noţiune Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat

Reglementarea anterioară: C. com.: „Art. 405. (1) Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului. (2) între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare".

1. Preluat din vechiul cod comercial, contractul de comision este definit într-o manieră mai cuprinzătoare de noul Cod civil, definiţia fiind similară celor date de doctrină.

2. Contractul de comision este contractul prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza împuternicirii

Citește mai mult

celeilalte părţi, numită comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision (St.D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 560).

3. Contractul de comision este contractul prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părţi, numite comitent, să încheie anumite acte de comerţ în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii numite comision (Gh. Piperea, Drept comercial, voi. II, Ed. C.H. Beck, p. 95).

4. O definiţie similară celei adoptate de legiuitorul român se regăseşte şi în codul civil italian, art. 1731, care defineşte contractul de comision ca fiind „un mandat care are ca obiect cumpărarea sau vânzarea de bunuri în contul comitentului şi în numele comisionarului".

5. Contractul de comision reprezintă o specie a contractului de mandat, mai precis este un mandat fără reprezentare.

6. Contractul de comision se justifică, în primul rând, din necesitatea de a asigura celeritatea în circulaţia mărfurilor. Pentru că acest contract creează raporturi juridice directe între comisionar şi terţul cocontractant, se elimină cerinţa ca terţul să fie informat în legătură cu faptul că cel cu care tratează are calitatea de împuternicit (Gh. Piperea, op. cit., P- 95).

7. Mandatul comercial, în forma sa tradiţională, ca urmare a obligaţiei mandatarului de a-şi prezenta mandatul terţului, la cererea acestuia, permite cunoaşterea de către terţi a persoanei mandantului şi a limitelor împuternicirii date de mandant mandatarului. O asemenea dezvăluire poate reprezenta un inconvenient pentru protejarea secretelor comerciale ale mandatarului, a cărui afacere trebuie pusă la adăpost de riscul îndepărtării sale prin contactul direct al mandantului cu terţul. Pentru a elimina acest inconvenient, a fost conceput şi reglementat contractul de comision, care este tot un mandat, dar fără reprezentare, în exerciţiul căruia mandatarul nu mai este nevoit să indice terţului numele adevăratului stăpân al afacerii - dominus negotium (I. Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 453).

8. Pe planul avantajelor practice, contractul de comision este un instrument cu efecte benefice pentru toţi participanţii la operaţiunile de tratare şi derulare a unei afaceri: permite comitentului să se degreveze de sarcina comercializării produselor sale, încredinţând-o unui profesionist, permite comisionarului să îşi dezvolte o afacere proprie, în cadrul căreia, fără investiţii majore, îşi fructifică cunoştiinţele, informaţiile şi abilităţile profesionale, în condiţiile protejării identităţii comitentului şi chiar a terţului şi permite acestuia din urmă să beneficieze de mărfurile sau serviciile necesare în cadrul unui raport juridic obligaţional direct cu terţul (I. Schiau, op. cit., p. 453).

9. Din definiţia dată contractului de comision rezultă caracteristicile acestui contract.

10. Contractul de comision este un contract sinalagmatic: el dă naştere la obligaţii în sarcina comisionarului şi a comitentului.

11. Contractul de comision este un contract cu titlu oneros: prin încheierea contractului, ambele părţi urmăresc realizarea unui folos patrimonial.

12. Contractul de comision este un contract consensual: el ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor (St.D. Cârpenaru, L. Stdnciulescu, V. Nemeş, op. cit., p. 384).

13. Obiectul contractului de comision este achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii; comisionarul acţionează întotdeauna cu titlu profesionist.

14. De remarcat că obligaţia pe care şi-o asumă comisionarul este aceea de a încheia acte juridice. Această obligaţie este o obligaţie de a face, nu o obligaţie de a da; comisionarul este un prestator de servicii. Actele juridice pe care comisionarul le încheie cu terţii în baza unui contract de comision privesc vânzarea-cumpărarea de bunuri etc. (prestarea de servicii, cu titlu general, conform definiţiei date de cod, n.a). Astfel, un comerciant (denumirea a fost înlocuită cu cea de profesionist, n.a.) care produce o anumită marfă şi vrea să o vândă şi pe o altă piaţă poate să împuternicească o persoană - comisionar - să caute clienţi şi să vândă marfă pe seama sa sau un comerciant care are nevoie de anumite mărfuri poate să-l împuternicească pe comisionar să cumpere aceste mărfuri de la terţi, pe seama comerciantului (St.D. Cdrpenaru, L. Stdnciulescu, V. Nemeş, op. cit., p. 384).

15. Comisionarul este un prestator de servicii, elîncheind acte juridice pe seama comitentului şi urmărind sau asigurând executarea acestora. De obicei se apelează la comisionari atunci când un comerciant îşi desface produsele pe o altă piaţă în care comerciantul nu are reprezentanţă comercială sau când nu are capacitatea şi logistica necesară pentru a găsi clienţi pe această piaţă (Gh. Piperea, op. cit., p. 98).

JURISPRUDENŢĂ

1.0 bancă nu poate pretinde că a făcut o operaţiune de vânzare de acţiuni atunci când, primind un ordin de cumpărare de la un client, l-a încunoştinţat că a executat ordinul cumpărând acţiunile pe preţul fixat. Procurarea unor asemenea acţiuni constituie o adevărată operaţiune de comision. Comisionarul nu se poate constitui vânzător sau cumpărător al acţiunilor ce era obligat să cumpere sau să vândă, după ce a încunoştinţat pe comitent că a cumpărat sau vândut acţiunile conform însărcinărilor primite. Acest drept încetează, când terţul a executat contractul, predând acţiunile ce a vândut sau plătind preţul celor ce a cumpărat. în acest caz, lucrurile cumpărate fiind predate comisionarului sau preţul fiind plătit, el deţine lucrurile sau preţul ca mandatar, iar nu ca vânzător (I.C.C.J., s. III, dec. nr. 636 bis din 2 iunie 1921, citată de F. Ciutacu, Drept comercial, Culegere de speţe, p. 426).

2. La încheierea contractului de asistenţă juridică prin care avocatul C.V. era împuternicit să perfecteze contractul de comision, apelantul R.C. a acţionat şi în numele soţiei sale, în virtutea prezumţiei de mandat tacit reciproc. Contractul de comision urmărea valorificarea unui bun aflat în patrimoniul comun al ambilor soţi, neputând fi caracterizat drept act de dispoziţie, din moment ce nu avea ca efect nici ieşirea bunului respectiv din patrimoniu şi nici grevarea cu sarcini reale (C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 30/2007)

3. Raporturile dintre părţi s-au întemeiat pe un contract de comision, nu pe un contract de vânzare-cumpărare. în acest contract s-a prevăzut expres că reclamanta-comitentă rămâne proprietarul bunurilor care fac obiectul contractului până la achitarea de către comisionară a contravalorii acestora. Reclamanta-intimată nu a făcut dovada că pârâta-comisionar nu şi-a

îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, în sensul că nu i-a pus la dispoziţie actele contabile privind aporturile comerciale referitoare la produsele preluate prin contractul de comision şi care, până la data vânzării, rămâneau, potrivit contractului, proprietatea reclamantei-comitent. în aceste împrejurări, obligarea pârâtei-recurente la plata penalităţilor către reclamantă nu se justifică, aceasta nefăcând dovada că pârâta-comisionar şi-a încălcat obligaţiile contractuale (C.S.J., s. com., dec. nr. 2370/2003).