Art. 2064 Noul cod civil Noţiune Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat

1. Contractul de expediţie este contractul încheiat între comitent (furnizorul de mărfuri) şi comisionar (expeditor), prin care expeditorul se obligă, în schimbul unei remuneraţii, să încheie în nume propriu, dar pe contul comitentului, contractele necesare cu terţii pentru transportul încărcăturii, precum şi să îndeplinească actele şi măsurile pregătitoare şi de cooperare necesare în scopul executării deplasării (O. Cdpâţînâ, B. Ştefanescu, Tratat de dreptul comerţului internaţional, voi. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1987, p. 262).

2. Activitatea de transport presupune nu numai deplasarea

Citește mai mult

mărfurilor dintr-un spaţiu în altul, dintr-o localitate în alta, ci necesită şi o serie de activităţi conexe ca: operaţiuni de încărcare a mărfurilor, de descărcare a lor, asigurarea încărcăturii, formalităţi de import sau de export, formalităţi fito-sanitare, portuare, manipularea mărfurilor, depozitarea lor etc. Fără îndoială că rolul principal, centrul acestor operaţiuni, îl reprezintă contractul de transport de mărfuri, dar, tocmai în scopul de eficientizare a acestuia, de fluidizare a deplasării mărfurilor, a luat naştere o nouă structură juridică, cu rol auxiliar, contractul de expediţie de mărfuri, cu scopul de a intermedia legătura dintre client şi cărăuş şi de a asigura „haină juridică" pentru toate aceste operaţiuni conexe transportului (C. Stanciu, Dreptul transporturilor, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2008, p. 184)

3. Necesitatea acestei operaţiuni rezidă în faptul că ea este cea care facilitează circulaţia mărfurilor între producător şi consumator şi în faptul că răspunde unor probleme acute ale transporturilor cu un grad mare de complexitate, cum sunt transporturile în trafic internaţional sau cele multimodale (Gh. Piperea, Dreptul transporturilor, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2003, p. 73).

4. Contractului de expediţie de mărfuri este un contract bilateral; este un contract consensual şi oneros. De asemenea, contractul de expediţie este comutativ, părţile cunoscând încă de la început întinderea exactă a obligaţiilor.

5. Părţileîn contractul de expediţie de mărfuri sunt comitentul şi expeditorul. Comitentul, denumit şi client sau ordonator, poate fi o persoană fizică sau juridică, care deţine sau are un drept de dispoziţie asupra mărfurilor ce urmează a fi transportate şi este cel care plăteşte preţul transportului şi al operaţiunilor conexe acestuia. Expeditorul, denumit şi „comisionar-expeditor" sau „casă de expediţie", este un comerciant autorizat pentru o astfel de activitate de Ministerul Transporturilor deci activitatea sa este desfăşurată sub formă de „întreprindere", în nume propriu şi în scopul obţinerii de profit. Operaţiunea de expediţie de mărfuri poate fi exercitată şi ca activitate accesorie a cărăuşului, dar tendinţa actuală, în special în ţările dezvoltate, este cea a separaţiei dintre cele două activităţi: cea de transport - principală şi cea de expediţie - accesorie celei dintâi (C. Stanciu, op. cit., p. 190).

6. Noua reglementare răspunde acestor tendinţe: după modelul codului civil italian, contractul de expediţie este reglementat în mod distinct, ca varietate a contractului de comision. Ca atare, regulile din contractul de comision constituie norme generale, rămânând aplicabile în măsura în care nu contravin regulilor speciale; expeditorul acţionează cu titlu profesionist.

7. Contractul de expediţie are ca obiect principal încheierea unui contract de transport, iar ca obiect accesoriu încheierea tuturor actelor necesare realizării transportului - o aplicaţie particulară a regulii de la mandat prevăzute de art. 2016 alin. (3) NCC.

8. Definirea noţiunii de „operaţiuni accesorii" a stârnit dispute în doctrina italiană. S-a arătat că „trebuie să fie considerate accesorii toate operaţiunile subordonate funcţional încheierii contractului de transport" (Angelo Luminoso, Mandato, commissione e spedi-zione, în Trattato di dir.civ. e comm., Milano, 1984, p. 630). Pornind de la aceasta, s-a discutat dacă operaţiunile accesorii se referă strict la cele necesare sau le includ şi pe cele utile: o parte din autori (Giordano, Mandato. Commissione. Spedizione, în Giur.sist.civ. e comm, Torino, 1969, p.736) au arătat că îndeplinirea obligaţiei principale impune expeditorului atât obligaţiile conexe, necesare îndeplinirii ei, cât şi pe cele utile. Ambele sunt, de fapt, operaţiuni tehnice care asigură îndeplinirea obligaţiei principale. O altă parte a doctrinei s-a pronunţat în mod ferm în sens opus (Luminoso, op. cit., p. 631), subliniind că obligaţiile accesorii trebuie limitate la cele necesare îndeplinirii obiectului principal. A arătat că, altfel, s-ar agrava în mod nejustificat răspunderea expeditorului. Astfel, pentru ca expeditorul să fie ţinut şi de obligaţiile necesare, e nevoie de o menţiune expresă în acest sens în contractul de expediţie. Ca argument, sunt aduse prevederile art. 1739 C. civ. it. (echivalentul art. 2067 alin. (3) NCC, n.a), ce prevede obligaţia de asigurare a mărfurilor în sarcina expeditorului doar în caz de prevedere expresă în contract.

9. Mai trebuie adăugat că reglementării legale în materie i se adaugă o reglementare convenţională standardizată. Clauzele comerciale standardizate sunt: Condiţiile generale USER; Condiţiile generale ale expediţionarului F.I.A.T.A; Condiţiile generale S.F.A. Clauzele contractuale standardizate sunt aplicabile unui contract de expediţie numai în măsura în care ele fac parte din conţinutul acelui contract, fiind încorporate în acesta prin consimţământul părţilor respectivului contract.

JURISPRUDENŢĂ

1. Pârâta fiind o casă de expediţii, contractul de transport a unui container din România în Maroc, încheiat de reclamantă cu aceasta este un contract de expediţie de mărfuri pentru transport în trafic combinat, contract nenumit în codul comercial român, supus dispoziţiilor ce reglementează contractul de comision cu care are o esenţă comună, expediţionarul având figura comisionarului faţă de reclamanta-comitent. Contractul de expediţie de mărfuri pentru transport în trafic combinat dintre părţi nu poate fi identificat cu însuşi contractul de transport, care s-a încheiat de către pârâta expeditoare cu transportatorul rutier şi cu transportatorul maritim, termenul de prescripţie al dreptului la acţiune al reclamantei intimate faţă de recurenta pârâtă fiind termenul de drept comun de 3 ani, care curge de la data la care reclamanta era îndreptăţită să primească de la cumpărătorul din Casablanca contravaloarea mărfii, ca urmare a predării acesteia de către cărăuş, contra exemplarelor originale ale documentelor de transport (I.C.C.J, s. com., dec. nr. 2833/2007).

2. în cadrul contractului de expediţie, expeditorul se obligă să procedeze în numele său propriu şi pe socoteala sa la încheierea contractului de transport cu un cărăuş şi la îndeplinirea operaţiunilor accesorii expedierii, în schimbul unui comision, putând efectua el însuşi transportul cu mijloace proprii sau cu ale altora, în care caz răspunde ca un cărăuş, având dreptul - în afară de comision - şi la preţul transportului după tarifele legale. în cadrul contractului de transport, cărăuşul îşi ia obligaţia să transporte mărfuri sau alte lucruri de la un loc la altul în schimbul unui preţ (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 937/19S7, în 1.6. Mihuţâ, A. Lesviodax, Repertoriu 1952-1969, p. 386).