Art. 2061 Noul cod civil Vânzarea pe credit Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat

CAPITOLUL IX
Contractul de mandat

SECŢIUNEA a 3-a
Mandatul fără reprezentare

Art. 2061

Vânzarea pe credit

(1) În cazul în care consignatarul primeşte autorizarea să vândă pe credit, în condiţiile în care părţile nu convin altfel, atunci el poate acorda cumpărătorului un termen pentru plata preţului de maximum 90 de zile şi exclusiv pe bază de cambii acceptate sau bilete la ordin.

(2) Dacă nu se prevede altfel prin contract, consignatarul este solidar răspunzător cu cumpărătorul faţă de consignant pentru plata preţului mărfurilor vândute pe credit.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2061 Noul cod civil Vânzarea pe credit Mandatul fără reprezentare Contractul de mandat




Ionita Cristina 15.02.2014
1. Ca regulă, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie se face cu plata pe loc.

2. Prin contract, consignatarul poate fi autorizat să vândă bunurile pe credit, cu precizarea condiţiilor acestui tip de plată. Condiţiile vânzării sunt riguros stabilite, dacă nu există stipulaţie contrară, termenul maxim de plată este de 90 de zile.

3. Modalitatea de plată este şi ea determinată limitativ de legiuitor: cambii acceptate sau bilete la ordin. Dispoziţia este însă una dispozitivă; prin acord comun părţile pot să stabilească reguli derogatorii de vânzare.

4. Reglementarea strictă are rolul de a feri
Citește mai mult consignantul de incertitudinea plăţii în cazul vânzării pe credit; în acelaşi scop, ultimul alineat instituie regula răspunderii solidare a consignatarului cu terţul cumpărător pentru plata preţului, dacă prin contract nu se prevede altfel; textul instituie un caz de solidaritate legală pasivă.

5. Consignantul va putea da instrucţiuni precise privind vânzarea pe credit - interzicând, de exemplu, vânzarea către anumiţi comercianţi - sau va putea lăsa libertate de decizie consignatarului (I. Schiau, op. cit., p. 461).

6. în absenţa unei stipulaţiuni contractuale ori a unei dispoziţii scrise a consignantului asupra condiţiilor vânzării, consignatarul poate vinde bunurile numai contra numerar şi la preţurile curente ale pieţei. Prin contract, consignatarul poate fi autorizat să vândă bunurile pe credit, cu precizarea condiţiilor unei atare vânzări. în acest caz, creanţa pentru preţul datorat aparţine consignantului. Dar, potrivit legii, consignatarul va putea face, în mod valabil, orice acte asupra creanţei şi va putea primi plată sau urmări încasarea ei (art. 13 din lege, în prezent abrogat, n.a.). (St.D. Cdrpenaru, L. Stdnciulescu, V. Nemeş, op. cit., p. 400). Această ultimă dispoziţie nu se mai regăseşte însă în noua reglementare.
Răspunde