Art. 2111 Noul cod civil Modul de executare Reguli comune privind contractul de depozit Contractul de depozit

1. Conservarea este condiţia minimală pentru calificarea contractului ca fiind depozit: fără această obligaţie, nu există depozit. Această condiţie duce la excluderea de la o astfel de calificare a oricărui contract la care obiectul nu este un lucru remis. Astfel, orice convenţie prin care o persoană pune alteia la dispoziţie un loc pentru ca aceasta să-şi depoziteze bunul: loc de staţionare sau de garare a unui vehicul, chei de acostare a unui vas (în aceste două situaţii există un contract de pază, care constituie o varietate de contracte de prestare de servicii, nu un contract de depozit)

Citește mai mult

sau un depozit pentru marfă, o asemenea convenţie nu este un contract de depozit. Este suficient, pentru a exista un contract de depozit, ca proprietarul locului de depozitare să se oblige la supravegherea lucrului pentru ca acesta să nu fie degradat de terţi sau de orice alte circumstanţe (păstrarea mărfii în depozite frigorifice, de exemplu). Orice convenţie care obligă cel puţin la supraveghere pe depozitar, este calificată contract de depozit. Contractul prin care o bancă pune la dispoziţie un seif pentru păstrarea valorilor este un contract de depozit (I. Dogaru, op. cit., p. 625).

2. Executarea contractului de depozit voluntar obligă, înainte de toate, pe depozitar să conserve lucrul care i-a fost încredinţat. La aceasta se adaugă, dacă este cazul, o obligaţie de discreţie (art. 1603 C. civ. 1864). Conservarea lucrului depus, obligaţie caracteristică a contractului, se poate desfăşura pe mai multe grade: de la simpla manifestare de vigilenţă până la veritabile acţiuni constante şi periodice de întreţinere. Totul depinde de acordul părţilor, bazat pe ceea ce ele convin că deponentul se aşteaptă de la depozitar, ţinând, în acelaşi timp, cont de circumstanţele depozitului (I. Dogaru, op. cit., p. 632).

3. Obligaţiile pozitive sunt acelea de restituire, precum şi „dezmembrămintele" obligaţiei de conservare: de a pune lucrul la adăpost de riscul de furt, de pierdere sau de degradare, cauzată fie de un terţ, fie de evenimente precum incendiul, umiditatea etc.; de a întreprinde acte de întreţinere: hrănirea animalelor, îngrijirea lor în caz de boală etc., între

prindere pentru care depozitarul are la dispoziţie o acţiune de indemnizare; de a culege fructele lucrului aflat în depozit, de exemplu produse de un animal sau de titlurile de valori mobiliare (în cazul fructelor civile) (Idem, p. 636).

4. Pentru ca depozitarul să poată schimba în mod unilateral felul şi locul depozitării, fără a suporta cheltuielile de restituire, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele două condiţii: a) schimbarea să fie necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricăciune; b) schimbarea prezintă caracter urgent.

5. Dimpotrivă, în ipoteza în care schimbarea locului şi felului depozitării nu este justificată, neîndeplinind cele două condiţii mai sus menţionate, deponentul poate cere depozitarului să suporte diferenţa dintre cheltuielile prilejuite de restituire şi acelea care s-ar fi făcut în lipsa acestei schimbări (art. 2116 alin. (1) teza a doua NCC). Aşadar, noua reglementare în materie civilă aduce o noutate cât priveşte locul restituirii bunului depozitat, punând în sarcina deponentului, în toate cazurile, cheltuielile de restituire (R. Postolache ş.a., op. cit., p. 29-30).

6. în viziunea noului Cod civil, deponentul suportă în toate cazurile cheltuielile de restituire, inclusiv în ipoteza în care locul restituirii coincide cu cel al depozitării bunului. Numai dacă, în mod nejustificat, depozitarul schimbă locul depozitării, acesta va participa la suportarea cheltuielilor de restituire, în sarcina sa căzând diferenţa dintre cheltuielile prilejuite de restituire şi acelea care s-ar fi făcut în lipsa acestei schimbări (Idem, p. 30).