Art. 2150 Noul cod civil Posibilitatea salvării bunului Împrumutul de folosinţă Contractul de împrumut

Noul Cod Civil actualizat 2024 - Legea 287/2009
CAPITOLUL XIII
Contractul de împrumut

SECŢIUNEA a 2-a
Împrumutul de folosinţă

Art. 2150

Posibilitatea salvării bunului

Comodatarul răspunde pentru pieirea bunului împrumutat când aceasta este cauzată de forţa majoră de care comodatarul l-ar fi putut feri întrebuinţând un bun propriu sau când, neputând salva decât unul dintre cele două bunuri, l-a preferat pe al său.

← Art. 2149 Noul cod civil Pieirea sau deteriorarea bunului...  Art. 2151 Noul cod civil Cheltuielile făcute cu bunul... →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2150 Noul cod civil Posibilitatea salvării bunului Împrumutul de folosinţă Contractul de împrumut




Ionita Cristina 15.02.2014
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1566. Dacă lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogându-i un lucru al său, dacă el, neputând scăpa unul din două lucruri, a preferit pe al său, atunci este răspunzător de pierderea celuilalt (C. civ. 1080, 1599)".

1. Această obligaţie a comodatarului derivă din obligaţia de a conserva bunul ca un bun proprietar. Comodatarul este obligat să folosească bunul mobil sau imobil ce face obiectul contractului de împrumut chiar mai bine decât pe lucrurile sale, iar la nevoie este obligat să sacrifice
Citește mai mult bunurile sale în vederea conservării lucrului primit în comodat, deoarece contractul de comodat este încheiat în interesul său.

2. Actuala reglementare a Codului civil stabileşte în sarcina comodatarului obligaţia salvării bunului împrumutat chiar şi în caz de forţă majoră de care comodatarul l-ar fi putut feri întrebuinţând un bun propriu. Aşadar, în sarcina comodatarului nu intervine o cauză exoneratoare de răspundere pentru a invoca forţa majoră, dacă acesta ar fi putut feri bunul întrebuinţând un bun al său.

3. în vechea reglementare a Codului civil, răspunderea comodatarului era antrenată în temeiul dispoziţiilor art. 1566, care făcea referire la cazul fortuit. Observăm că în actuala reglementare, este invocată forţa majoră, care trebuie interpretată prin raportare la dispoziţiile art. 1351 alin. (2) NCC, ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.
Răspunde