Art. 2264 Noul cod civil Lipsa dreptului la acţiune Jocul şi pariul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XIX
Jocul şi pariul
Jocul şi pariul
Art. 2264
Lipsa dreptului la acţiune
(1) Pentru plata unei datorii născute dintr-un contract de joc sau de pariu nu există drept la acţiune.
(2) Cel care pierde nu poate să ceară restituirea plăţii făcute de bunăvoie. Cu toate acestea, se poate cere restituirea în caz de fraudă sau dacă acela care a plătit era lipsit de capacitate de exerciţiu ori avea capacitate de exerciţiu restrânsă.
(3) Datoriile născute din contractul de joc sau de pariu nu pot constitui obiect de tranzacţie, recunoaştere de datorie, compensaţie, novaţie, remitere de datorie cu sarcină ori alte asemenea acte juridice.
| ← Art. 2263 Noul cod civil Încetarea contractului de... | Art. 2265 Noul cod civil Competiţiile sportive Jocul şi pariul → |
|---|
Legislaţie conexă: O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (M. Of. nr. 439/2009), aprobată prin Legea nr. 246/2010 (M. Of. nr. 854/2010), cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (M. Of. nr. 528/2009), cu modificările şi completările ulterioare; art. 75-77 C. fiscal.
1. Jocul
Citește mai mult
şi pariul (prinsoarea) sunt contracte prin care părţile se obligă reciproc a plăti o sumă de bani câştigătorului, în caz de producere sau nu a unui eveniment, a cărui realizare depinde de forţa, îndemânarea, cunoştinţele etc. unor persoane sau de hazard şi în care există şanse de câştig sau pierdere pentru ambele părţi (a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil român, Ed. AII, Bucureşti, 1998, p. 630; G. Vermelle, Droit civil. Les contrats speciaux, Dalloz, Paris, 2000, p. 85).2. Noul Cod civil reglementează materia în mod similar legiferării vechi (art. 1636-1638 C. civ. din 1864) fără să ofere o definiţie clară care ar fi preîntâmpinat o serie de litigii în care sunt implicate casele de pariuri înfiinţate în ţara noastră.
3. Pentru că se fac confuzii foarte mari, inclusiv în cadrul acţiunilor ce sunt înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, este necesar să se facă distincţie între noţiunile de „contract de joc" sau „pariu" şi cea de „jocuri de noroc".
4. Doctrina (dar nu şi dispoziţiile actelor normative în materie) este cea care diferenţiază noţiunea de joc şi cea de pariu, elementul ce face deosebirea fiind rolul părţilor în producerea evenimentului care determină efectele contractelor. Pornind de la „regimul juridic identic", în doctrină s-a apreciat că jocul şi prinsoarea sunt numai „două varietăţi ale aceluiaşi contract" (s.n.). (A se vedea C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 316; pentru opinii asemânâtoare, a se vedea Fr. Deak, Regimul juridic al contractului de joc, cu privire speciala asupra jocurilor de întrajutorare, în Dreptul nr. 4/1994, p. 21-28; I. Pâdurariu, Dreptul comun şi dreptul special privind efectele contractului de joc şi prinsoare, prin prisma reglementârii Codului şi Proiectului noului Cod civil, în C.J. nr. 10/2005, p. 91-96]. Altfel spus, dacă părţile vor îndeplini un rol activ în producerea evenimentului, contractul va fi de joc (de exemplu, contractul dintre sportivii unei întreceri), iar dacă părţile nu vor participa direct la eveniment, contractul va fi de pariu (de exemplu, contractul încheiat de spectatorii unui meci de fotbal). A se vedea J. Goicovici, Natura juridica a contractelor de joc şi pariu, în Dreptul nr. 1/2008, p. 79.
5. în raport de cele menţionate anterior, jocul poate fi definit ca fiind contractul prin care părţile îşi promit, una alteia, o sumă de bani sau o altă prestaţie, pentru cazul în care un eveniment sau un fapt, în care sunt implicate direct, se va produce.
6. Când câştigul sau pierderea, în cazul jocului, depinde numai de hazard (şi nu de îndemânarea, forţa, inteligenţa părţilor), jocul se mai numeşte de noroc, iar dacă faptul producerii evenimentului depinde de îndemânarea, dibăcia, practica părţilor, jocul va fi de îndemânare.
7. Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2009 prin „joc de noroc" se înţelege acea activitate comercială care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: se atribuie câştiguri materiale, de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potenţial câştig şi a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câştigurile fiind atribuite prin selecţia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora. Sunt incluse în această categorie şi acele activităţi comerciale în care beneficiarii premiilor sunt stabiliţi pe baza rezultatelor unor evenimente sau concursuri ce se vor produce fără implicarea organizatorilor. Organizarea oricărui joc de noroc implică existenţa cumulativă a următoarelor elemente: joc şi/sau partidă, taxă de participare sau miză, fond de câştiguri sau premii, mijloace de joc, organizator, participanţi. Pentru definiţiile legale ale acestor termeni, a se vedea O.U.G. nr. 77/2009 şi normele sale de aplicare.
8. Datorită specificului lor, jocurile de noroc sunt calificate de lege (Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat) ca monopol de stat, adică drept activităţi a căror organizare şi realizare este supusă autorizării stricte de către stat.
9. în concluzie, jocurile de noroc au în vedere anumite activităţi şi operaţiuni precis enumerate şi definite de lege la care realizarea sau nerealizarea evenimentului (faptului) scontat de părţi depinde exclusiv de elemente aleatorii ce pot fi generate utilizând anumite obiecte, instrumente ori mijloace.
10. Pariul (rămăşagul, prinsoarea) este un contract prin care părţile se obligă să plătească una alteia, de regulă, o sumă de bani, pentru cazul producerii sau nu a unui eveniment la care ele nu participă direct şi asupra finalizării căruia au poziţii contradictorii. Desigur că „faptul sau evenimentul trebuie să fie necunoscut de părţi în momentul prinsorii" (o se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Boicoianu, op. cit., p. 630). într-o altă opinie, s-a susţinut că pariul este numai o simplă varietate a jocului (A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 596).
11. Jocul şi pariul sunt contracte bilaterale (sinalagmatice) în ceea ce priveşte obligaţiile asumate de părţi odată cu încheierea acestora, însă, după producerea evenimentului, în ceea ce priveşte executarea, contractul devine unilateral (întrucât una dintre părţi câştigă, iar cealaltă va pierde).
12. Ambele sunt contracte consensuale, deoarece sunt valabil încheiate prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. Atât timp cât obligaţiile născute din contractele de joc sau pariu nu sunt apărate pe calea unor acţiuni în justiţie, fiind executate, întotdeauna, doar de bunăvoie, legiuitorul nu a considerat, în mod justificat, să impună, ad validitatem, vreo formă solemnă, „atât timp cât obligaţiile născute din astfel de convenţii nu sunt apărate pe calea unei acţiuni în justiţie" (a se vedea D. Macovei, I.E. Ca dar iu, op. cit., p. 278).
13. Jocul şi pariul sunt contracte aleatorii, deoarece pentru fiecare dintre părţi există şanse de câştig sau de pierdere (părţile necunoscându-şi obligaţiile şi întinderea acestora din momentul încheierii contractului). „în cazul contractelor de joc şi prinsoare, dacă una din părţi a înlăturat şansa de câştig pentru cealaltă parte, prin doi, înşelăciune sau amăgire, potrivit art. 1638 C. civ. 1864, pierzătorul poate repeţi plata făcută, ceea ce înseamnă că manipularea hazardului nu este permisă" (MM. Pivniceru, Efectele juridice ale contractelor aleatorii, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 26).
14. Ca regulă generală, jocul şi pariul au caracter negociat (dar numai în măsura în care voinţa părţilor are un rol determinant la încheierea contractului). Excepţie fac contractele în care voinţa părţilor este „oarecum optimizată" (de exemplu, contractul „loto-prono", în care jucătorul se conformează sistemului impus de entitatea parteneră) (a se vedea I. Pădurariu, Contractul de joc şi prinsoare, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 16).
15. Faptul că, în cazul jocului, părţile contractante pot influenţa rezultatul acestuia prin calităţile lor nu schimbă caracterul aleatoriu al contractului, deoarece hazardul este determinant în producerea efectelor contractului (A se vedea coord. I. Dogaru, Drept civil. Contracte speciale, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2004, p. 837-840).
16. Art. 2264 reglementează de fapt efectele jocului şi ale pariului. Contractul de joc sau pariu nu produce efecte obligatorii; în consecinţă, creditorul - câştigător nu are la îndemână o acţiune în justiţie pentru a-l obliga pe debitor să-i plătească câştigul, întrucât se consideră că părţile au contractat din amuzament (cel puţin una dintre ele), deci cheltuiala făcută de creditorul - câştigător plătind taxa de participare nu a fost excesiv de împovărătoare pentru el şi familia sa. Dacă totuşi creditorul - câştigător îl va acţiona în justiţie pe debitorul - pierzător, acesta se va putea apăra ridicând „excepţia de joc" -excepţie care poate fi ridicată şi de instanţa de judecată din oficiu, ea fiind de ordine publică (Fr. Deak, op. cit., p. 259).
17. în mod similar, nici debitorul-plătitor (adică cel care pierde) nu are dreptul să ceară să i se restituie ceea ce a plătit de bunăvoie decât dacă creditorul-câştigător a întrebuinţat manopere frauduloase (a trişat), anihilând şansa câştigului pentru cealaltă parte, sau, în cazul în care cel care a plătit era lipsit de capacitate de exerciţiu ori avea capacitate de exerciţiu restrânsă (a se vedea şi art. 38-45 NCC).
18. Din această regulă se desprinde concluzia că, deşi jocul sau pariul sunt recunoscute ca acte juridice licite, obligaţiile pe care acestea le generează nu pot fi executate silit, ci numai de bunăvoie.
19. Pentru a menţine egalitatea părţilor, legea nu recunoaşte acţiunea în justiţie nici debitorului şi nici creditorului, cu excepţia mai sus descrisă.
20. în literatura de specialitate, obligaţiile născute din joc sau pariu sunt calificate ca obligaţii naturale sau imperfecte, plecând de la împrejurarea că acestea nu pot fi executate silit.
21. Rezultă că „aceste obligaţii nu pot fi garantate, nici confirmate (asemănător obligaţiilor nule relativ), nu pot forma obiectul unei tranzacţii, nu pot fi opuse în compensaţie etc. Caracterul degradant al datoriei de joc (deşi este calificată uneori în vorbirea curentă «datorie de onoare») nu permite, prin aplicarea regulilor de drept comun, transformarea ei într-o obligaţie civilă susceptibilă de executare prin constrângere, singura posibilitate este şi rămâne plata de bunăvoie" (Fr. Deak, op. cit., p. 259).
22. în jurisprudenţă s-a ridicat problema soartei juridice a împrumutului acordat jucătorului (participantului la joc) în scopul participării la joc şi folosit efectiv la joc (deci cunoscând încă de la momentul încheierii contractului destinaţia pe care împrumutatul o va da sumei primite). Soluţia dată acestei probleme a fost aceea că un astfel de împrumut are aceeaşi soartă ca şi datoriile izvorâte din joc sau prinsoare - indiferent de calitatea împrumutătorului (participant sau neparticipant la joc (Fr. Deak, op. cit., p. 40). în motivarea unei astfel de soluţii se aduce ca argument împrejurarea că împrumutul făcut în astfel de condiţii, prin cauza sa, face ca împrumutătorul să devină un fel de participant la joc, deşi nu este parte în contractul de joc, astfel încât - cu excepţia împrumutului acordat unui sportiv care pariază direct cu adversarul său - împrumutătorul nu are acţiune în justiţie pentru a-l obliga pe împrumutat să-i restituie împrumutul acordat şi aceasta prin derogare de la regulile Codului civil în materie de împrumut.
23. Unii autori au exprimat opinia că „dacă împrumutatul este câştigător, împrumutătorul are drept la acţiune, potrivit dreptului comun, deoarece „regimul special prevăzut de art. 1636 C. civ. ocroteşte pierzătorul şi familia sa" (I.R. Urs, 5. Angheni, Drept civil. Contracte civile, ed. a IIl-a, voi. III, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2000, p. 201).
24. Doctrina consideră că proba primirii împrumutului în scop de joc, precum şi aceea a folosirii efective a sumelor împrumutate într-un astfel de scop revine împrumutatului-jucător. „Dacă el nu reuşeşte să facă această probă, nu poate opune împrumutătorului-redamant excepţia de joc. în toate cazurile, împrumuturile acordate jucătorului în alt scop decât susţinerea jocului (de exemplu, pentru a plăti biletul de intrare în localul unde se desfăşoară jocuri de noroc, pentru a plăti datoria după terminarea jocului sau consumaţia la restaurant etc.) produc efecte obligatorii. împrumutătorul, nefiind implicat în joc, nu suportă consecinţele" (Fr. Deak, op. cit., p. 262).
25. Jucătorul-codebitor (pierzător alături de ceilalţi jucători) care plăteşte datoriile de joc ale celorlalţi jucători-debitori în cadrul aceluiaşi joc nu are dreptul să se regreseze faţă de codebitorii săi. Dacă s-ar admite soluţia contrară, ar însemna că plata făcută de jucătorul-codebitor ar transforma obligaţia rezultată din joc sau prinsoare într-o obligaţie perfectă, ceea ce este contrar legii. Doctrina consideră că „excepţia de joc" poate fi opusă şi jucătorului-câştigător care plăteşte datoria de joc a unui jucător-debitor către un alt jucător-câştigător. El fiind participant la joc, poate fi asimilat codebitorului - jucător-împrumutător (Ibidem).
26. Deşi au drept cauză câştigurile realizate din joc sau prinsoare, acţiunile care s-ar îndrepta împotriva câştigătorului sau a altor persoane cu care el a contractat (fără ca actele juridice respective să aibă vreo legătură cu jocul) vor fi admise conform cerinţelor dreptului comun. Spre exemplu, creditorii-câştigători se vor putea îndrepta împotriva aceluia dintre ei care a încasat tot câştigul, solicitându-i partea ce se cuvine fiecăruia din câştigul obţinut.
27. în mod similar, câştigătorul mandant (când contractul de joc sau prinsoare s-a încheiat pentru participant prin procedeul reprezentării) va avea dreptul să-i ceară socoteală mandatarului său care a jucat şi câştigat în această calitate pentru el, în condiţiile prevăzute de lege pentru contractul de mandat.
28. Cele expuse anterior sunt preluate din doctrina şi jurisprudenţa străină care, datorită marii frecvenţe a activităţilor de jocuri de noroc, s-a confruntat cu numeroase probleme de speţă, contribuind în mod creator la aprofundarea cunoaşterii contractului de joc sau prinsoare.