Art. 2267 Noul cod civil Noţiune Tranzacţia

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1704. Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să nască (C. civ. 943, 945, 947,1179)".

1. Alin. (1) al art. 2267 reprezintă, de fapt, consacrarea pe cale legislativă a definiţiei date în doctrină contractului de tranzacţie: „Tranzacţia este un contract prin care părţile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce se poate naşte prin concesii reciproce, constând în renunţări reciproce la pretenţii sau în prestaţii noi săvârşite ori promise de o parte în schimbul

Citește mai mult

renunţării de către cealaltă parte la dreptul care este litigios ori îndoielnic" (Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, ed. a IV- a, Bucureşti, 2007, voi. III, p. 160).

2. Contractul de tranzacţie având ca finalitate terminarea unui proces existent este compatibil cu orice proces a cărui procedură de judecare este dominată de principiul disponibilităţii. Chiar dacă acest principiu vizează prioritar litigiile civile, fiind specific procedurii de judecată consacrate prin Codul de procedură civilă, totuşi el este compatibil şi cu litigiile de altă natură, inclusiv cele de contencios administrativ, a căror derulare judiciară este guvernată de aceste norme procedurale (M. Costin, C. Costin, Compatibilitatea contractului de tranzacţie cu litigiile de contencios administrativ, în R.D.C. nr. 12/2006, p. 114).

3. Tranzacţia este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece ambele părţi contractante îşi asumă obligaţii, fiecare dintre ele fiind ţinută la executarea unei prestaţii în schimbul renunţărilor sau promisiunilor celeilalte părţi. „Fiind un contract sinalagmatic, tranzacţia va trebui, în cazul în care îmbracă forma actului sub semnătură privată, să îndeplinească condiţiile de formă prevăzute de art. 1179 C. civ." (E. Safta-Romano, Contracte civile, încheiere, executare, încetare, ed. a 3-a, Ed. Polirom, 1998, p. 308). Notă. Potrivit art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011, art. 1179 C. civ. din 1864 va rămâne în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

4. în lipsa unor concesii reciproce „poate fi vorba eventual despre o simplă achiesare (recunoaşterea unei pretenţii adverse) sau desistare (renunţare la o pretenţie proprie), fără însă ca această recunoaştere ori renunţare să aibă ca echivalent o recunoaştere, renunţare sau o prestaţie nouă reciprocă. Tot astfel, se deosebeşte tranzacţia şi de ratificare sau confirmare care, în lipsă de echivalenţă, constituie un act juridic unilateral (iar nu un contract de tranzacţie) (F. Deak, op. cit., p. 162). „Neegalitatea concesiunilor nu exclude reciprocitatea lor (Cas. Idee. nr. 180/1898, în C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. II, Ed. Librâriei„Universala" Alcalay&Co, Bucureşti, 1925, voi IV, p. 156).

5. Tranzacţia este un contract cu titlu oneros, deoarece prin încheierea sa, în toate cazurile, părţile contractante urmăresc un avantaj de natură patrimonială. Contractul îşi păstrează caracterul oneros chiar şi atunci când avantajele obţinute de părţi, prin tranzacţie, sunt inegale.

6. Tranzacţia este un contract comutativ, deoarece ambele părţi contractante îşi cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor lor încă de la momentul încheierii contractului.

7. Tranzacţia poate fi însă afectată de o condiţie (de exemplu, dreptul locativ transmis în favoarea uneia dintre părţi necesită aprobarea organelor competente - TJ. Constanţa, dec. civ. nr. 271/1991, cu Notă de Gh. Beleiu, în Dreptul nr. 10-11/1991, p. 81-84. A se vedea şi Fr. Deak, op. cit., p. 162).

8. Tranzacţia este un contract încheiat intuitu personae, calităţile persoanei cu care se contractează având un rol determinant în perfectarea contractului.

9. Ca element de noutate, însă nici de data aceasta absolută, s-a recunoscut expres posibilitatea de a se încheia tranzacţii chiar şi în faza executării silite. Şi sub imperiul vechiului Cod civil această posibilitate era recunoscută de o parte a doctrinei (V. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, voi. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, p. 243; FI. Baias, Unele consideraţii referitoare la tranzacţie, în R.R.D. nr. 9-12/1989, p. 18 şi urm.).

10. Definiţia dată de lege recunoaşte expres şi posibilitatea de a se realiza prin mecanismul tranzacţiei transferul unor drepturi, ipoteză care conferă efect constitutiv sau translativ de drepturi tranzacţiei, cu toate consecinţele ce decurg de aici (a se vedea pct. 13 de mai jos).

11. Tranzacţia are efect declarativ. Consecinţele caracterului declarativ al contractului de tranzacţie sunt următoarele: tranzacţia nu poate constitui un just titlu, pentru a face operantă uzucapiunea de 10-20 ani; părţile nu sunt obligate să-şi garanteze, reciproc, drepturile respective; contractul produce efecte retroactive, de la data constituirii drepturilor recunoscute; când obiectul tranzacţiei este un imobil (sau alte drepturi reale susceptibile de ipotecă), contractul va fi opozabil terţilor fără a fi supusă publicităţii imobiliare, în cazul în care drepturile referitoare la imobil supuse înscrierii se consolidează în favoarea părţii pe numele căreia s-a efectuat (cu ocazia dobândirii sau constituirii iniţiale). „în schimb, dacă prin tranzacţie se fac modificări sau îndreptări cu privire la drepturile supuse publicităţii imobiliare, va fi necesară respectarea formelor de publicitate" (Fr. Deak, op. cit., p. 170), astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 877 NCC.

12. Tranzacţia are efecte extinctive. După perfectarea contractului, părţile nu mai pot să formuleze pretenţii legale legate de drepturile care au format obiectul tranzacţiei (V.M. Ciobanu, op. cit., p. 245 şi Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 750/1981, în R.R.D. nr. 2/1982, p. 62.). Tranzacţia „îşi produce efectele din momentul realizării acordului de voinţă între părţi, litigiul stingându-se prin consimţământul lor, iar nu prin actul instanţei care constată voinţa semnatarilor" (FI.A. Baias, Unele consideraţii referitoare la tranzacţie, în R.R.D. nr. 9-12/1989, p. 23).

13. Aşa cum arătam la pct. 10 de mai sus, tranzacţia poate avea efecte constitutive sau translative. „Astfel se întâmplă în cazurile în care, în schimbul renunţărilor făcute de o parte, cealaltă parte efectuează sau promite anumite prestaţii (de a plăti o sumă de bani sau de a da un alt lucru etc.). în aceste cazuri, tranzacţia fiind şi constitutivă sau translativă de drepturi, consecinţele referitoare la prestaţiile noi vor fi inverse faţă de cazul efectului declarativ (adică va exista obligaţia de garanţie, efectele nu vor fi retroactive şi contractul de tranzacţie va putea servi ca just titlu). Iar dacă dreptul (lucrul) promis sau dat în schimb se referă la un imobil, întotdeauna va fi necesară respectarea formelor de publicitate. în caz de neexecutare a obligaţiei noi se va putea angaja răspunderea contractuală a debitorului, inclusiv obligaţia lui la plata penalităţii stipulate. După cum am văzut este posibilă şi rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea de obligaţii (ceea ce nu se poate întâmpla în cazul tranzacţiei bilateral declarative). Fiind contract sinalagmatic, este aplicabilă şi teoria riscului contractului" (Fr. Deak, op. cit., p. 173).

14. Contractul de tranzacţie produce efecte numai faţă de părţi, nu şi faţă de terţi (res inter alios acta). Deşi tranzacţia produce efecte retroactive, ea este inopozabilă faţă de terţii care au dobândit (înainte de tranzacţie) drepturi asupra bunului litigios (spre deosebire de partaj). în consecinţă, terţii nu trebuie să intenteze o acţiune pauliană pentru a face inopozabilă tranzacţia. (Fr. Deak, op. cit., p. 174; D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Contracte, Ed. Junimea, laşi, 2004, p. 260).

15. Particularitatea acestui contract, spre deosebire de celelalte este că „tranzacţia se află la hotarul între dreptul civil şi dreptul procesual civil. Mecanismul şi domeniul său sunt impregnate de reguli de procedură civilă" (A se vedea R. Sanilevici, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Universitatea laşi, 1976, p. 307).

16. Tranzacţia judiciară este reglementată la art. 271-273 C. proc. civ.

17. JURISPRUDENŢĂ. Simpla încheiere a unei tranzacţii, prin care se sistează comunitatea de bunuri, nu poate fi asimilată fraudei, chiar dacă partajarea bunurilor comune nu s-a făcut în cote egale. Reclamantul nu a dovedit că fiecare pârât a avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, pentru a se putea reţine că, prin atribuirea construcţiei în lotul pârâtei V.A., în absenţa unei sulte, a fost provocată sau mărită insolvabilitatea debitorului său, N.M., în al cărui lot a fost inclusă doar suprafaţa de 1.000 mp. (C.A. laşi, dec. civ. nr. 757 din 17 noiembrie 2006, în C.P.J. C.A. laşi 2006, p. 183).