Art. 2290 Noul cod civil Întinderea fideiusiunii Dispoziţii generale Fideiusiunea
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Fideiusiunea
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Fideiusiunea
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 2290
Întinderea fideiusiunii
(1) În lipsa unei stipulaţii contrare, fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.
(2) Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.
| ← Art. 2289 Noul cod civil Limitele fideiusiunii Dispoziţii... | Art. 2291 Noul cod civil Fideiusiunea parţială Dispoziţii... → |
|---|
1. Se admite că fideiusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale s-ar putea întinde şi la toate accesoriile acelei obligaţii (de exemplu, la dobânzi), precum şi la cheltuielile ocazionate de executarea silită, numai că, într-un asemenea caz, credem că fideiusorul şi-a asumat o obligaţie aleatorie, asumându-şi implicit riscul
Citește mai mult
garantării peste limita debitului principal. Nu excludem însă şi posibilitatea ca, în cazuri concrete, fideiusorul să opună nulitatea sau anulabilitatea (pe cale de acţiune sau de excepţie substanţială) unei astfel de obligaţii de garantare.2. Fideiusiunea este nedeterminată când obligaţia fideiusorului este la fel cu a debitorului principal fără a se aduce nicio restricţie obligaţiei acestuia (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302). Tribunalele vor aprecia în mod suveran dacă fideiusiunea este nedeterminată. (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302, Laurent, XXVIII, No. 170; Huc, XII, No. 182, 183; Baudry et Wahl, No. 1004; Guillouard, No. 66; Alexandresco, X, p. 131, nota 2). „în caz de îndoială ea se va interpreta în favoarea limitării fideiusiunii" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302).
3. în ipoteza în care termenii fideiusiunii sunt generali şi nedeterminaţi, „se va considera că fideiusorul a garantat toate obligaţiile debitorului principal rezultate din contractul garantat" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302). Astfel, „fideiusorul unui arendaş garantează nu numai plata arenzii, ci şi toate obligaţiile arendaşului rezultate din contractul de arendă" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302).
4. Atunci când fideiusiunea este nedeterminată, ea nu se aplică la obligaţiile rezultate dintr-o cauză străină contractului garantat (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302). Astfel, dacă debitorul principal a dat în amanet un lucru, fără a-i declara viciile, „fideiusorul nu este răspunzător de pagubele ce aceste viciuri au cauzat creditorului" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302).
5. în ipoteza în care fideiusiunea a fost limitată la o anumită sumă, fideiusorul nu poate fi obligat să plătească şi dobânzi, în afară de suma garantată (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302). Dacă însă fideiusiunea a fost nedeterminată, fideiusorul va garanta şi plata dobânzilor (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302). Dobânzile pe care le va garanta în acest caz fideiusorul vor fi atât cele moratorii, cât şi cele legale (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302).
6. în cazul unei fideiusiuni nedeterminate, obligaţia de garantare se va întinde şi asupra cheltuielilor posterioare notificării făcute fideiusorului, dar şi la cheltuielile de judecată, generate de eventualul proces. însă, creditorul „este răspunzător de neglijenţa sa de îndată ce a primit de la fideiusor cheltuielile sau a cerut ca aceste cheltuieli să fie consemnate" (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 310).
7. în cazul când fideiusiunea este nedeterminată, fideiusorul poate fi obligat a garanta şi daunele-interese (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 302).
8. JURISPRUDENŢĂ. Contractul de fideiusiune se înscrie printre garanţiile personale ale creditorului şi îmbracă forma fideiusiunii determinate (art. 1656 C. civ. 1864) şi nedeterminate (art. 1657 C. civ. 1864). în ce priveşte fideiusiunea determinată, obligaţia asumată se interpretează restrictiv şi garantul nu poate fi obligat „peste marginile în care s-a contractat", aşa cum prevede art. 1656 C. civ. 1864. însă, în cazul fideiusiunii nedeterminate, care este concepută, de regulă, în termeni generali, pentru garantarea obligaţiei principale, garanţia la care s-a obligat fideiusorul se întinde la toate accesoriile unei datorii, şi la spezele primei reclamaţii, şi la toate cele posterioare notificări făcute fideiusorului, aşa cum impune art. 1657 C. civ. 1864. în fapt, prin contractul de garanţie autentificat, intimatul fideiusor s-a obligat să garanteze expres numai suma de 4.500.000 lei din creditul total de 9.500.000 lei acordat de recurenta creditoare intimatei debitoare. Instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 1656 C. civ. 1864 ce se referă la fideiusiunea determinată, şi nu art. 1657 C. civ. 1864, ce reglementează fideiusiunea nedeterminată. Astfel, intimatul fideiusor răspunde în solidar cu debitoarea numai în limita sumei la cât s-a obligat prin contract, şi nu şi pentru dobânzile aferente creditului nerambursat de debitoare (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1119/1997, în Dreptul nr. 1/1998, p. 117). Notă. Dispoziţiile art. 1656 şi art. 1657 C. civ. 1864 la care se face referire în speţă se regăsesc în prezent la art. 2289 alin. (1) şi, respectiv, art. 2290 alin. (1) NCC.