Art. 2293 Noul cod civil Obligaţia fideiusorului Efectele fideiusiunii Fideiusiunea

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1662. Fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuţie, afară numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul".

1. în ipoteza neexecutării obligaţiei din partea debitorului principal, creditorul îl poate urmări direct pe fideiusor pentru executarea creanţei, fără ca această urmărire să fie condiţionată de urmărirea prealabilă a debitorului principal. Fideiusorul are posibilitatea de a invoca

Citește mai mult

anumite excepţii (apărări) privind urmărirea declanşată de către creditor, cum ar fi: excepţiile personale ce decurg din contractul de fideiusiune, precum şi excepţiile ce privesc obligaţia debitorului principal, mai puţin cele care au un caracter strict personal. Tot astfel, fideiusorul poate invoca şi unele excepţii specifice fideiusiunii, anume beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune.

2. Obligaţia fideiusorului, afară de clauză contrară, este pură şi simplă, actuală şi directă, aşa încât creditorul poate urmări pe fideiusor înainte ca debitorul principal să devie insolvabil, deoarece fideiusorul se supune a executa obligaţia debitorului principal când acesta nu o execută (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 296). în ceea ce ne priveşte, suntem de acord doar cu o parte a afirmaţiilor doctrinei clasice, întrucât, aşa cum arătam mai sus, apreciem că, atât timp cât obligaţia principală este cuprinsă într-un act juridic afectat de modalităţi, încheiat de creditor cu debitorul principal, atunci nici obligaţia fideiusorului nu poate fi pură şi simplă, tocmai datorită caracterului accesoriu al acestei din urmă obligaţii, în raport cu cea principală; mai mult, apreciem că suntem în prezenţa doar a unei promisiuni (antecontract) de fideiusiune asumate de garant. Astfel că, odată exigibilă obligaţia principală, suntem de acord că şi obligaţia fideiusorului devine pură şi simplă, actuală şi directă, iar creditorul poate urmări pe oricare dintre codebitori, respectiv atât pe debitorul principal, cât şi pe fideiusor, în orice ordine doreşte, cât timp acesta din urmă a renunţat expres la beneficiul de discuţiune (art. 2294 NCC).

3. Obligaţia fideiusorului este personală, în sensul că ea subzistă chiar dacă un eveniment de forţă majoră ar fi determinat ca acesta sau debitorul principal să-şi piardă averea (C. Hamangiu, N. Georgean).

4. în raporturile cu creditorul, fideiusiunea are, în general, un caracter oneros (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. IX, p. 298). Fideiusiunea poate avea caracter de gratuitate între creditor şi fideiusor în ipoteza în care datoria există deja, iar fidejusorul - „fără a se preocupa de debitor" - se obligă faţă de creditor pentru a-l asigura contra insolvabilităţii debitorului (C. Hamangiu, N. Georgean).